Romanian History and Culture

A Library of Knowledge from the Web. An Educational Website.

Geto-Dacian Architecture. In Memoriam Professor Doctor Academician Constantin Daicoviciu.

Sarmizegetusa Regia-The Capital and Heart of Dacia

Sarmizegetusa Regia

The plan of the Sarmizegetusa fortress. The west-gate is the main entrance. On the other side of the east-gate is the complex of sanctuaries.  (Sinaia Lead Plaque).

 Picture at:

More info at:


SARMIZEGETUSA REGIA – General layout: 

1. The Western Gate; 2. The enclosure wall of the fortress; 3. The Eastern Gate; 4. Paved Road; 5. The Great Calcar Sanctuary; 6. The Small Calcar Sanctuary; 7. The Great Circular Sanctuary; 8. The Small Circular Sanctuary; 9. The Patrulater Andesite Sanctuary; 10. The Andesite Sun (The Solar Disk); 11. The Great Andesite Sanctuary; 12. The Roman bath house; 13. The Observation Tower



Sarmizegetusa, located in the sacred Orastie Mountains,of Romania, consists of the remains of a Fortified City and Sacred Area. The city dates from 82 BC to 107 AD, during the reign of Decebal, the last of the Dacian kings, It was the capital of Dacia during this period. The archaeological ruins clearly illustrate the importance of geometry in designing the city; rectangular and polygonal structures were common along with circular sacred spaces.



 Nicu Alifantis

The most important remnant of the Sacred Area is a large nearly circular astronomical temple. What remains of the temple are a horseshoe-shaped wooden structure surrounded by a stone circle, making it a combined woodhenge and stonehenge. The temple opens towards the south-east with a fireplace facing the direction of sunrise at winter solstice. 


On the Gradistea hill rise the ancient Sarmizegethusa, the biggest Dacian known fortress. The fortress has 3 hectare between his walls with irregular plane. But Sarmizegethusa didn't have primary strategic importance; unlike the other fortresses who dominate the around places. This, although is at 1200 m elevation, is dominated by highest places around.
At Sarmizegetusa, civilian dwelling was outside of fortress walls, on 3 km distance, on the terraces of Gradistea Hill, with real streets between.

But most impressive by their stateliness and by their enigmatic nature are geto-dacian's religious constructions, their sanctuaries. The ruin complex that was named "The Sacred Precincts" is at 100 m by Eastern Gate of Sarmizegetusa fortress. To that place we are guide by a large road, paved with limestone slabs, limited by a short stone wall. 

The road lead us to a paved little square, that have on two sides water branches, collected from a near spring.



The two branches fall in nearest precipice. The landscape is impressive. In the middle of secularly forest, the eye surprise the monumental traces of Dacian sanctuaries seated on two terraces.







On the lower terrace, on his West side, there is the oldest sanctuary discovered at Sarmizegetusa. It wasn't destroyed by the Romans conquerors but was abolished by the dacians himself, on his place rising a new one. The old sanctuary is today like a group lined of round limestone pedestals, with 1.30 - 1.50 m diameter. This old sanctuary had 60 wood columns seated on these pedestals and was surrounded by walls. From the valley it looked like a colossus building, hang up by the steep slope, but arranged in terrace.


Near the Western wall, down to the valley, are limestone stairs who leaded to a platform built from the same stone. A terracotta pipe brings the water from the spring to the sanctuary. Today you still can drink water from this pipe.

In the second half of the I-th century the columns of the older sanctuary was removed. Some of their pedestals, seated at a higher level then others, were used to uphold wooden pillars from the inside of the new sacred place. The terrace was filled and leveled and there was built a new platform on the Eastern side of the new sanctuary. This was surrounded by a series of andesite pillars and was destroyed by Romans. Only few traces can be seen today. On the same terrace, but on his Eastern corner, there are another two rectangular sanctuaries. One of them is much destroyed and all that we can tell about it is that was surrounded by andesite pillars. The other, smaller, is made by 18 andesite columns, arranged on three rows and is surrounded by pillars made by the same material.

Extremely interesting are on that terrace the two round sanctuaries. Greater sanctuary, with 30 m diameter, consist of an exterior circle made by andesite blocks, glued one another, and an interior circle by andesite pillars.

The pillars are grouped like this: after 6 narrow and higher pillars comes 1 dumpy and broad pillar. This group of 6+1 pillars is repeated by 30 times. Inside this stone circle was a third circle made by wooden pillars, plated by terracotta pieces fine polished and decorated. The pillars let 4 entrances marked by stone threshold. In the middle of sanctuary is a last group of wooden pillars arranged like a horseshoe.



Limestone blocks well squared and  bold relief bird heads sculpted in limestone, are some of the  elements which embellish the parapet of the grandiose fortress at Gradistea Muncelului, evidence of the skill and artistry of the stone masons.

The little round sanctuary has only 12 m diameter and consist of one andesite pillars row. Their grouping is special: there are 11 groups of 8+1 pillars, one of 7+1 and one of 6+1.
Near the great round sanctuary is one of the most interesting monuments from The Sacred Precincts: a pavement of andesite slabs arranged like rays around one round slab made from the same stone. Because of this shape, this round pavement that has appreciatively 7 m diameter was named "The Andesite Sun". This pavement has a foundation made by limestone blocks. He has one long ray who points the North.
On the superior terrace is the greatest rectangular sanctuary. Here was initially an older sanctuary, with limestone pedestals. From that old sanctuary remained only few limestone pillars. In the time of great king Decebal it started the build of the new sanctuary, with 60 andesite pedestals (2 m diameter each), arranged on 6 rows. On that pedestals must hold base and andesite columns. Some base with ionic shape was set but the war had come and the work was stopped.

The great round sanctuary is the confirmation of dacians astronomical preoccupations. In reality we talking about a sanctuary - calendar. The number of andesite blocks from the exterior circle is 104. The length of the blocks is about 80 - 90 cm, the width 49 - 50 cm and the height is 45 cm.
Conquering Sarmizegetusa, the Romans destroyed all dacian sanctuaries. So, the pillars of this sanctuary were decapitated. We can't tell now their original height. The number of pillars from the second circle is 180 narrow and 30 dumpy.
The third circle has 20 m diameter. It was made by 68 wooden pillars with 3 m height. They has parallelepiped shape and the sides was covered with clay and dressed with thin terracotta plates, well burned very fine polished and even decorated. On every pillar was stuck 9-13 iron nails with their bulk head ended with a ring.

Inside the central group (the group like horseshoe) was a rectangular fireplace (1.50 x 1.35 m) made by rounded river stones glued by yellow clay but redden by fire.
The sanctuary doesn't have any roof. If the group of 6+1 pillars is interpreted like the expression of the week we have that entire sanctuary is the expression of 30 weeks = 210 days. But the week wasn't used by the ancient peoples. The week can be finding only at Jews and from they it pass to Alexandrines. The majority ancient peoples count in decades.
The day significance can be given only to the narrow and higher pillars. The dumpy and broad pillar probably has just separated the higher pillars. This means that the sanctuary has 180 days grouped by 6. Number of 180 days can make us think at the existence of a 360 days calendar. The builder of the sanctuary must represent maximum of calendar symbols.
If dacians consider that a year has 360 days, then he probably has 12 month with 30 days each. This distribution is very natural in mathematical point and corresponds to lunar month (29 days and a half). The number 12 is not in the sanctuary but we find 30.Is the number of pillar groups. We can consider that so-called "week" at dacians has 6 days.
This calendar was original and it isn't borrowed from another people. The only peoples from who they could borrow it are the Greeks and the Celts, but they use in this period another kind of calendar. 

GETO-DACIAN IMITATION: After L. Volumnius & M. Volteius. Ca. 70s BC. Barbarian mule.
R9377 0

GETO-DACIAN IMITATION: Copying L. Volumnius & M. Volteius. After ca. 78 BC. AR serrate denarius (3.54 gm). Obverse imitating denarius serratus of L. Volumnius Strabo (ca. 81): Laureate head of Jupiter right, but crown lacking berries of original, strands of hair on far side of forehead exaggerated, control letter C behind turned on face; dotted border superimposed on linear border, as on original, but with several dots around 4:00 outside of line; serrations mostly widely separated / Reverse imitating denarius of M. Volteius (ca. 78): Temple of Jupiter Capitolinus with three sets of shut double doors, tympanum decorated with thunderbolt, ornaments above raking cornices, quadriga at apex indistinguishable therefrom (as on some original dies), and traces of legend below, but pediment has become isosceles triangle with resultant shortening in horizontal rays of thunderbolt, and right half of central double doors missing lock. Cf. RRC 377/1 & 385/1, RCV 298 & 312. An attractive imitation. Very fine

Cetati dacice

Fotografiile sunt realizate de Alex Maftei in vara anului 2003.  Picture at: 





 From Wikipedia, the free encyclopedia

Text and pictures at:

Pictures at:


Ruins of temples, under reconstruction, in the ancient Dacian fortress of Sarmizegetusa
Map of the site

The fortress, a quadrilateral formed by massive stone blocks (murus dacicus), was constructed on five terraces, on an area of almost 30,000 m². Sarmizegetusa also had a sacred precinct—among the most important and largest circular and rectangular Dacian sanctuaries the famous Circular Calendar Sanctuary is included.

The civilians lived around the fortress, down the mountain on man-made terraces. Dacian nobility had flowing water, brought through ceramic pipes, in their residences. The archaeological inventory found at the site shows that Dacian society had a high standard of living.

The Dacian capital reached its acme under King Decebal who fought two wars against the Emperor Trajan of the Roman Empire in 101-102, the first successfully repelling the Roman invaders, and again in 105-106, the second culminating in the Battle of Sarmisegetusa, and the defeat of the Dacians. The Roman conquerors established a military garrison there. Later, the capital of Roman Dacia was named after the Dacian capital - Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, established 40 km from the ruined Dacian capital.

(text at:

Built on the Gradiste Hill, the capital of the ancient Dacia includes three parts: the citadel itself, a holy site and several sites with a civil – household character. What we can see today is the fortified precincts built of huge blocks of calcareous carved stone placed in the form of an irregular quadrilateral that encloses a territory of approximately 3 ha. On the eastern and the western side Sarmizegetusa is provided with a gate. The road form the Gradiste Hill to the citadel was paved with river stone and led to the western gate. Another road, called “the sacred path”, 5 m wide and paved with blocks of carved limestone connected the eastern gate with a small square in the vicinity of the sanctuaries.

The archaeological diggings revealed the fact that as a result of the Dacian-Roman wars the walls of the citadel were destroyed in several places. They had been rebuilt by the Romans, who established a garrison here after the Dacians had been defeated.

Six altars built on several terraces can be seen at approximately 100 m east of the citadel. Placed on the lowest level of the “sacred establishment”, the great altar has the shape of a circle with a diameter of 30 m. Marking the external edge of the sanctuary, this altar is made of a range of blocks of carved andesite stone supported in the interior by a number of pillars, also made of carved andesite. If we go up to the terrace above the one with the six altars we can see the imposing column sanctuary. It was made of 60 columns placed on six rows with 10 columns each. Unfortunately the columns didn’t survive the passing of the time and what we can see today are only the pedestals. The remains of another column sanctuary were also found here. A unique monument can be seen at Sarmizegetusa Regia on the same level with the great circular altar, the small round altar and the two square altars – the andesite Sun. It is a huge andesite disc and the specialists are still wondering whether it was a solar clock or the place where the Dacian brought sacrifices to their gods.

Besides the various constructions, there are other traces of the existence of the Dacians that are still discovered: pottery, various tools, the vestiges of several blacksmith workshop, weapons. A medical pouch, gold and silver coins, bronze, gold and silver jewels were also brought to light. But the treasure of Decebal continues to remain the subject of fascinating suppositions.

Picture of the Sacread Aria at Sarmi at:


 Videos at daciarevival:



Sarmisegetuza by carpí.

 The Andezite Sun

Picture at :[email protected]/761890065/

 Images at:

Videos  by daciarevival at : 


 Nicu Alifantis-Lupul Alb


 Afaceri moderne la Sarmi


Cetatea Sarmizegetusa, demolată de baronul Moloţ

13 iulie 2011, 06:56 | Autor: Tiberiu Stroia |


Societatea ai cărei angajaţi au intrat cu buldozerul în Cetatea Sarmizegetusa este considerată una dintre firmele „de casă“ ale preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara. Peste 100 de milioane de lei a plătit, în ultimii patru ani, Consiliul Judeţean Hunedoara, condus de Mircea Moloţ, pe contracte cu firma Drupo SRL. În urmă cu câteva zile, toată suflarea arheologilor a fost pusă pe jar de muncitorii unei firme care intraseră cu buldozerul în zidurile Porţii de Vest a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Pe Aceeaşi Temă Adriana Pescariu arată spre scările construite de muncitorii prea zeloşi Cu buldozerul în istoria dacilor: drumarii au făcut scări şi parcare în situl arheologic Sarmizegetusa Regia. De ce templul dacilor de la Sarmizegetusa este asediat de yoghini Templul Sarmizegetusei este un loc preferat de yoghini, dar și de căutătorii de comori. Tezaurul dacilor, sub bocancul braconierilor Încercau să amenajeze o parcare pentru turişti, asta deşi lucrarea nu era prevăzută în contractul de reabilitare a drumului, cel pe care îl aveau de executat. Adriana Pescariu, vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, cea care a şi descoperit toată tărăşenia, susţine că este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat. „Accesul în cetate este distrus pe o lungime de 30 de metri. Este posibil, după materialele ceramice găsite acolo, să se fi intrat şi în zona unor locuinţe dacice identificate în anii ,80″, a spus Pescariu. Mircea Moloţ (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean, care este beneficiarul lucrării, a cerut o comisie care, spune el, îi va pedepsi drastic pe cei care au greşit. Aţi fost vreodată la Sarmisegetuza Regia? Ce ar trebui făcut, pentru ca Sarmisegetuza să îşi capete locul pe care îl merită în patrimoniul cultural şi turistic românesc? Licitaţii „aranjate”? Societatea care trebuia să se ocupe doar de lucrările de reparaţii ale drumului de la Costeşti la Sarmizegetusa este însă cunoscută ca o „firmă de casă” a şefului CJ, deşi acesta neagă cu vehemenţă acest lucru. În ultimii patru ani, SC Drupo SRL a primit un număr de şapte contracte importante derulate prin Consiliul Judeţean Hunedoara. Numai anul acesta, potrivit listei de investiţii la drumuri, SC Drupo SRL va încasa de la Consiliul Judeţean Hunedoara 17, 5 milioane de lei. Valoarea lucrărilor pentru reabilitarea drumului de la Costeşti la Sarmizegetusa se apropie de un milion de lei. Constructorii din judeţ spun, sub protecţia anonimatului, că licitaţiile sunt aranjate şi că, din punctul lor de vedere, nu are niciun rost să te prezinţi la o licitaţie la care participă această firmă, întrucât e clar că nu ai şanse de câştig. „De o bună bucată de timp, licitaţiile acestea nu se mai ţin aici, ci pe site-ul Serviciului Electronic de Achiziţii Publice. Nu eu decid cine câştigă licitaţiile”, a concluzionat Moloţ. În privinţa constructorilor cârcotaşi, preşedintele CJ spune că cei care lansează astfel de acuzaţii sunt cei incapabili să câştige o licitaţie. „În judeţ există trei sau patru firme capabile să efectueze lucrări de anvergură. Iar Drupo este una dintre ele. Are aproape 500 de angajaţi, utilaje şi tot ceea ce este necesar. Tocmai de aceea câştigă licitaţiile”, spune Moloţ. Contracte la limita legii O altă lucrare de anvergură câştigată de societatea lui Gabriel Doda este cea a Drumului Judeţean 687 D, care leagă Hunedoara de Caraş-Severin. Contractul, finanţat din bani publici şi bani europeni, a fost adjudecat de firma Drupo, care a făcut o ofertă cu mult sub preţurile pieţei. Mai exact, administratorul Gabriel Doda a înaintat o ofertă în valoare de 47.130.074 de lei, cu mult sub pragul valorii estimate de autoritatea contractantă, respectiv 81.093.351 de lei (fără TVA). Adriana Pescaru arată zona distrusă cu excavatoarele Imediat după ce a câştigat licitaţia, prin introducerea unor clauze contractuale care să permită reducerea costurilor investiţiei, s-a modificat obiectul contractului. Astfel, potrivit noului contract, firma nu mai avea obligaţia de a efectua lucrări de modernizare a întregului tronson, ci urma să facă doar lucrări de modernizare a porţiunilor neasfaltate. Practic, SC Drupo nu va mai trebui să modernizeze toţi cei 30 de kilometri de drum judeţean, ci doar să reabiliteze zonele neasfaltate, eliminându-se prin aceasta obligaţia turnării covorului asfaltic. Mai mult, sub pretextul realizării unor etape suplimentare care nu au fost cuprinse în contract, societatea a reuşit să recupereze deficitul care apărea prin subevaluarea ofertei iniţiale, prin suplimentarea valorii contractului din bugetul judeţean cu până la 50%, lucru permis de O.G. nr.34/2006 privind achiziţiile publice. „Sunt sigur că personalul calificat din cadrul instituţiei a lucrat conform legii. Nu am nicio relaţie de prietenie cu Gabriel Doda. Între noi e o diferenţă de 20 de ani”, susţine şeful CJ. Gabriel Doda, administratorul societăţii Drupo, a refuzat să facă orice comentariu privind licitaţiile pe care firma sa le tot câştigă. „Nu am nicio relaţie cu Mircea Moloţ. Există instituţii ale statului care pot verifica oricând legalitatea contractelor mele”, a spus Doda. “De o bună bucată de timp, licitaţiile acestea nu se mai ţin aici, ci pe site-ul Serviciului Electronic de Achiziţii Publice. Nu eu decid cine câştigă licitaţiile.” Mircea Moloţ şeful CJ Hunedoara Capitala Daciei Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei preromane şi este cea mai mare dintre cele şase fortificaţii din vremea lui Burebista şi Decebal. Fortăreaţa a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei şi a atins apogeul sub Decebal, regele înfrânt de Imperiul Roman condus de împăratul Traian. Printre obiectele găsite la cetatea de pe Dealul Grădiştei se află un vas cu inscripţia în limba latină „DECEBALVS PER SCORILO”. Cine e Mircea Moloţ Meseria de bază a preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ, este aceea de profesor de matematică. A absolvit Facultatea de Matematică la „Babeş-Bolyai”, în 1973. Până în 1980 a lucrat ca profesor, apoi a fost numit director al Administraţiei Taberelor Şcolare din judeţul Hunedoara, unde a activat timp de doi ani. S-a reîntors la catedră până în 2000, când a fost numit viceprimar al municipiului Deva din partea PNL. A avut mai multe afaceri, care însă nu i-au mers foarte bine. În 2004 a ajuns preşedinte al Consiliului Judeţean, iar afacerile au început să prindă tot mai mult cheag. Mircea Moloţ susţine că a făcut banii din afaceri cu animale (are peste 500 de oi) şi din investiţii bine gândite. Conform propriei declaraţii de avere, anul trecut acesta a încasat 55.544 de lei. Pe lângă retribuţia de la Consiliul Judeţean, Moloţ a mai obţinut alţi 30.000 de lei din comerţul cu animale şi alte produse. În rest, averea lui nu a suferit modificări: are tot patru terenuri, o locuinţă şi un autoturism.


 Templul dacilor de la Sarmisegetuza Regia a fost eliberat de betoane comuniste


După mai bine de 30 de ani, kitch-ul comunist creat în cetatea dacilor de la Sarmizegetusa a fost distrus. Demersurile făcute de Vladimir Brilinsky, vicepreşedintele fundaţiei “Renaşterea Daciei”, au sensibilizat Ministerul Culturii.

Lucrările de curăţare a incintei sacre de la Sarmizegetusa Regia se apropie de final. Angajaţii societăţii de Drumuri Judeţene Hunedoara au îndepărtat, ultimele resturi ale discurilor de beton existente în sanctuarul din Munţii Orăştiei.

Pe Aceeaşi Temă

Decizia de curăţare a zonei sacre a dacilor a fost luată de reprezentanţii Ministerului Culturii în urma nenumăratelor demersuri făcute de Vladimir Brilinsky, vicepreşedintele Fundaţiei “Renaşterea Daciei”. “Aceste discuri de beton care au mutilat incinta sacră a dacilor au apărut între anii 1978-1979, când Ceauşescu a anunţat o vizită la Sarimizegetuza Regia. Atunci, activiştii de partid s-au speriat că Nicolae Ceauşescu nu va fi impresionat de sanctuar.

Drept pentru care l-au <înfrumuseţat> aşa cum i-a dus pe ei capul”, a declarat Brilinsky. Acesta mai spune că, din câte se mai povesteşte, vizita a fost anulată pe motiv că în zonă se află zăcăminte de uraniu, iar oamenii dictatorului se temeau de posibilitatea iradierii.

În urma acţiunilor de cosmetizare efecutate atunci, în sanctuarul dacilor, au apărut 12 replici de beton care încercau să imite blocurile de andezit care înfrumuseţau incinta sacră. În timp, aceste discuri de beton, cântărind aproximativ 30 de tone, s-au degradat făcând ca incinta sacră să arate deplorabil. Începând cu anul 1997, Brilinsky a făcut patru memorii către Ministerul Culturii şi nenumărate alte demersuri către autorităţile locale.

Într-un final, sanctuarul dacic de la Sarmizegetusa Regia a scăpat de povara betoanelor comuniste.

Cercetările arheologice vor continua

Conform specialiştilor în domeniu, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt vizibile doar într-un procent destul de mic. “Ceea se vede în prezent aici nu reprezintă decât circa zece la sută din ceea ce s-a construit pe vremea dacilor. Cu siguranţă se vor mai găsi şi alte fundaţii. Debarasarea de acel balast s-a făcut sub atenta supraveghere a arheologilor. Urmează ca şi în acest an să se facă noi săpături”, a precizat Adriana Ardeu, director interimar al MCDR Deva.


The Dacian Fortresses of the Orastie Mountains, UNESCO list

The Dacian Fortresses of the Orăştie Mountains


UNESCO World Heritage Site at:

Built in murus dacicus style, the six Dacian Fortresses of the Orastie Mountains, in Romania, were created in the 1st centuries BC and AD as protection against Roman conquest.
Their extensive and well-preserved remains present a picture of a vigorous and innovative ancient civilization. Today, treasure-hunters sometimes search the area, as Romania lacks legislation in this domain.
The six fortresses - Sarmizegetusa, Blidaru, Piatra Roşie, Costeşti, Căpâlna and Băniţa - that formed the defensive system of Decebalus were designated as a UNESCO World Heritage Site in 1999

UNESCO Brosure text at:

           a. Country: ROMANIA.

           b. Province or Region: Hunedoara county, Alba county, historical province of Transylvania.
           c. Name of the asset: The Dacian fortresses of the Orastie Mountains.
           1. Sarmizegetusa Regia - the capital of the Dacian kingdom - Gradistea de Munte
       village, Orastioara de Sus commune, Hunedoara county.


            2. The Dacian citadel of Costesti-Cetatuie - Costesti village, Orastioara de Sus
              commune - Hunedoara county.
           3. The Dacian citadel of Costesti-Blidaru - Costesti village, Orastioara de Sus
              commune, Hunedoara county.
           4. The Dacian citadel of Luncani-Piatra Rosie - Luncani village, Bosorod
              commune, Hunedoara county.
           5. The Dacian citadel of Banita - Banita village, Banita commune- Petrosani city,
              Hunedoara county.
           6. The Dacian citadel of Capâlna - Capâlna village, Sasciori commune, Alba
           The nominated Dacian fortresses are found in the south-west of the historical province of Transylvania.
           d. Poziţia exactă pe hartă şi coordonatele geografice.
           Indication of geographical coordinates:
           - latitude: 45 27' - 45 49' North;
           - longitude: 23 09' - 29 31' East.


          a. Statement of significance
          b. Comparative analysis
a. Statement of significance

           The civilization of the Dacians was created by the north branch of the Thracians, the people known in history under the name of Getae, given by the ancient Greeks, or of Dacians, given by the Latin authors (to be compared with Keltoi and Galli).
           From the middle of the 2nd century BC the economic and cultural flourishing, whose most authentic characterisation can be found in the concise formula of Trogus Pompeius incrementa Dacorum per Rubobostem regem, can be illustrated above all by the emergence and development of fortified places and the construction of citadels defended by stone ramparts (the Dacian fortresses of the Orastie Mountains).
           While refraining from giving an even short account of the Dacian history, still two events of major importance should be pointed out:
           - Firstly, the creation of the Dacian kingdom under King Burebista (82-44 BC) and the territorial expansion of the Geto-Dacian ethnos had a strong impact upon the way Dacia was to emerge in the Graeco-Roman historical conscience. Although divided by his successors, at first in four and then in five parts, the state of Burebista marked the decline of the tribal power, the crystallization of the Geto-Dacian world under new coherent forms, within a geographical area; a new centre of barbarian power, based on a significant economic force and an important demographical potential took shape (Strabon, Geogr., VII, 3, 13).
           - The second event is the restoration of the Dacian kingdom in the second half of the first century BC, under the last king, Decebalus (87-106); smaller, but better organised, it ceased to exist after the Roman conquest (106), when Dacia became a province of the empire.
          During the time between Burebista's reign and that of Decebalus was created the defensive system of the Orastie Mountains strongholds, unique in European architecture. Around them and in other dwellings sanctuaries relatively similar in form were raised, that are the expression of a strong and prestigious religion, well established and fully crystallised.
          The overwhelming aesthetic emotions aroused by the military and sacred architecture of the Dacians, above all in the Orastie Mountains sites, overcome the virtual interest in everyday life in the small settlements, that used to differ only in details from other barbarian sites.
           The sanctuaries, witnesses to the ceremonies of the past, as well as the defensive system, reveal the Dacian type of spirituality, an intermingling of a warrior's spirit and religion, and the close ties between religion and the state (Strabon, VII, 3, 5, Jordanes 71-72).
           In the time of Burebista and of Decebalus, the Dacians began to build fortresses (citadels or strongholds). While the fortified acropolises can be found in many settlements, fortified or not (davae), the Orastie Mountains stand out as true landmarks of a defensive system unique in its complexity. A vast region (about 500 km2) is pervaded by fortresses, small forts, watch towers. The Dacians favoured the decoration in cut stone, especially as far as military decoration was concerned, but also in the constructive works inside the site, (sustaining walls of dozens of anthropogenetic terraces), sanctuaries, roads, water pipes, maybe the sacred mountain of the Dacians - Kogaionon. The site of Sarmizegetusa can be singled out for its scale and proportions, graceful sculptural pattern, and the sacred atmosphere, impregnated by a spirituality marked by the belief in immortality.
           The strongholds with purely military function are the object of our study and reflect the classic phase of the Dacian civilisation, its "golden age".

 Justification for inscription - Introduction
b. Comparative analysis

          The wide range of military architecture of the Geto-Dacians is proved by the ingenious fortification system and the materials used to build it.
          While the fortifying techniques took shape in the first Iron Age, in the course of their historical evolution, the Geto-Dacians took over other models or foreign patterns, and they adjusted them to their conceptions or necessities. First of all there is this equilibrium between the tradition and innovation that confirms the cultural and ethnic continuity.
          The Geto-Dacians civilization was connected to the cultural paradigms of the southern Thracians, the Illyrians, the Celts (inside the Carpathian arch), and above all to the Greeks and the Romans.
          A comparison between the classic and Celtic Dacian civilizations of the Oppidan phase reveals a few common elements.
          The relationships between the two civilizations during the period of Celtic dominance in Transylvania (4th - 2nd centuries BC), but also during the period of Geto-Dacian expansion in the Pannonic Danube basin (1st century BC) emerged as a tight cohabitation. They used to share cultural concepts and practices: the iron metallurgy, the remarkable proliferation of local coin issues from the 3rd - 2nd centuries BC, the burial practices.


 Trajan Column-Dacians setting fire to their own fortress

  On the only way to the fortress, the road near river Gradiste, defence works with durable walls like Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Banita.  Capalna formed an extraordinary defence system which represented the base (the nucleus) of the centralised, Dacian state.  Due to an ingenious construction, Dacians' fortresses lasted through centuries until so far nowadays, and they are the evidence of a constuctive effort that only a great, well organised people who know the technique and the art of constuction, could have done them.  The fortresses around Sarmizegetusa are not the only Dacian buildings knew on the area of Hunedoara.  Investigated in last years the civilian buildings and the defence works identified on middle streams of Mures, clearly prove, that in Hunedoara, the Dacian civilisation crossed the borders of Orastie Mountains. (text at:


See site UNESCO Romanian Heritage at :


Cum Salveaza UNESCO Cetatile din Muntii Orastiei, 2010

DESTIN. Fortificaţiile dacice din Munţii Orăştiei fuseseră lăsate de izbelişte
3 August 2010

Siturile arheologice din Hunedoara au o şansă nesperată: UNESCO se implică în restaurare pentru a le include în circuitul turistic

Aflate într-un nemeritat con de umbră, cetăţile dacice din judeţul Hunedoara au şansa de a fi readuse la lumină, iar turiştii vor putea vizita vestigiile inestimabile graţie unui proiect realizat de autorităţi cu implicarea UNESCO. „Deocamdată nu putem vorbi despre costuri , pentru că ne aflăm în faza premergătoare a proiectului, realizat cu implicarea UNESCO", explică primarul din comuna Băniţa, Ionel Burlec, localitate unde se află una dintre cetăţi.

„Am efectuat măsurătorile"

Deocamdată au fost realizate măsurătorile din perimetrele protejate şi au fost întocmite planurile, iar lucrările de restaurare ar putea demara în acest an. „Noi am efectuat măsurătorile şi am întocmit planurile cu coordonatele cetăţilor dacice, iar Prefectura le va trimite mai departe pentru finanţare. De restaurarea lor se va ocupa UNESCO, iar ei spun că anul acesta vor începe lucrările de restaurare a cetăţilor dacice", ne-a declarat Lucian Dragomir, şeful Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara. Proiectul de restaurare include cinci monumente istorice, respectiv cetăţile de la Băniţa, Piatra Roşie, Costeşti, Blidaru şi Sarmizegetusa Regia.

Deşi nu au fost avansate sume privind costurile acestei ample operaţiuni, istoricii spun că, foarte probabil, fiecare monument va avea nevoie de investiţii de „milioane de euro". Cel mai probabil, restaurarea unei cetăţi precum Costeşti va costa cinci milioane de euro, preţ stabilit prin comparaţie cu monumente de mărime asemănătoare din Europa. Însă arheologul clujean Gheorghe Petrov spune că proiectul ar trebui să includă reconstrucţia totală a unor cetăţi, aşa cum se întâmplă în Franţa. Specialistul crede că restauratorii trebuie să folosească doar materiale de genul celor utilizate în Antichitate. „Dacă vorbim şi de monumente romane, trebuie folosit un amestec de var, cărămidă pisată şi nisip, nu beton, cum s-a întâmplat în perioada comunistă."

Situri uitate

Pe de altă parte, prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, spune că pentru fortificaţiile din Munţii Orăştie doreşte promovarea unui act normativ privind realizarea unui management integrat, în colaborare cu forul internaţional. „Este vorba despre reglementarea situaţiei juridice a terenurilor, pentru a se face un management integrat al siturilor arheologice şi al celor naturale şi punerea lor în valoare", a precizat Attila Dezsi.

Toate cele cinci situri arheologice ce constituite complexul cetăţilor dacice sunt incluse, din 1999, în lista patrimoniul mondial, ceea ce reliefează importanţa lor. Din păcate, pentru aceste obiective de o inestimabilă valoare s-a făcut prea puţin şi doar Sarmizegetusa Regia, care se întinde pe o suprafaţă de 266.000 mp, a fost în atenţie, mai ales pe fondul scandalurilor declanşate de căutătorii moderni de comori. Abia de curând s-a reuşit şi curăţarea perimetrului fostei capitale a Daciei preromane, însă celelalte bijuterii istorice, la fel de importante pentru moştenirea cultural-istorică, sunt aproape uitate. De exemplu, vechea cetate de la Băniţa, cu o suprafaţă de peste 81.000 de metri pătraţi, nici măcar nu mai poate fi vizitată, deşi teoretic accesul se face direct din DN 66.

Cetatea a fost construită în zona cea mai înaltă a Dealului Bolii , care se află la limita vestică a bazinului Văii Jiului, deasupra  Peşterei Bolii, însă de la baza dealului nu mai există nici o cale de acces, iar pantele sunt abrupte. De asemenea, Cetatea de la Costeşti, construită la sfârşitul secolului II şi începutul secolului I î.H., este prea puţin cunoscută, deşi este cea mai veche dintre fortificaţiile dacice din Munţii Orăştiei. Cetăţuia, cu sanctuarele sale şi cu aşezarea civilă dezvoltată la poalele sale, a  fost prima capitală a regatului dac condus de Burebista.

Restaurarea cetăţilor din Munţii Orăştiei impune respectarea unor proceduri speciale, dată fiind valoarea de patrimoniu
a siturilor arheologice.


Protest cu drujba, la Sarmizegetusa Regia

Autor: Ciprian Iancu

Preşedintele filialei Transilvania a Fundaţiei „Renaşterea Daciei”, Vladimir Brilinsky, a tăiat aseară un copac căzut peste un zid din Sarmizegetusa Regia, de care ar fi trebuit să se ocupe Administraţia Parcului Natural Grădişea Muncelului Cioclovina (PNGMC) şi Direcţia Silvică.

„Dacă Ion Creangă ar fi trăit acum, ar fi trebuit să scrie „Povestea prostului” la Sarmizegetusa. De mai bine de o lună, un copac stă să se prăbuşească de pe terasa a noua pe a zecea şi pune în pericol singurul canal de drenaj antic din incinta sacră descoperit până acum. Eu am tăiat marţi seara copacul de pe zidul din apropierea porţii de sud a cetăţii. Este revoltător. Cer demisia directorului PNGMC, Mihaela Ionescu, pentru că, de cinci ani de când ocupă această funcţie, situaţia cetăţilor dacice (situate pe teritoriul parcului – n.r.) nu s-a îmbunătăţit cu absolut nimic", a declarat Vladimir Brilinsky.

În replică, Mihaela Ionescu spune că nu are nicio vină pentru situaţia încurcată de la Sarmizegetusa Regia.

„Dacă-mi dau demisia, copacul va rămâne tot acolo. Noi nu-l putem scoate pentru că face parte din fondul forestier, gestionat de Direcţia Silvică. Direcţia Silvică nu are bani să-l scoată pentru că în această perioadă nu se vinde lemnul. Se revine la problema veche: asumarea de responsabilităţi. Consiliul judeţean are şi el o parte din responsabilităţi dar nu şi le asumă", explică Mihaela Ionescu.

Plângere penală

Revoltat de ineficienţa instituţiilor implicate în gestionarea cetăţilor dacice (Ministerul Culturii, Ministerul Mediului, Administraţia PNGMC şi Consiliul Judeţean Hunedoara) Vladimir Brilynsky spune că va depune o plângere penală pentru distrugere de monumente.

„Cu ani în urmă a durat mai bine de 12 luni ca alte trunchiuri de copac să fie scoase din zona incintei sacre. Au mai fost alte trei ocazii în care alte trunchiuri au fost scoase după mai bine de două-trei luni. Este inacceptabil cum este tratat un monument UNESCO. Situaţia e încurcată din punct de vedere legislativ, însă parlamentarii noştri şi-au dat dovada impotenţei lor cronice ori de câte ori a fost vorba să iniţieze proiecte de lege pentru cetăţile dacice, cu toate că au fost ajutaţi de specialişti din toate domeniile. Dacă în Deva cade un copac peste două maşini, în 10 minute apar la faţa locului pompierii, jandarmii, paramedicii şi rezolvă situaţia. Pentru a proteja istoria nicio instituţie nu face nimic decât să se acopere cu hârtii. Eu voi depune o plângere penală şi voi aştepta să mi se răspundă care instituţie este vinovată pentru dezastrul de la Sarmizegetusa Regia", susţine Brilinsky.


Dacian Un-oxidizing Iron Nails

In the Dacian sanctuary of Racoş some Dacian un-oxidizing iron nails were found. Tested with X rays, it was discovered that, indeed, the nails were 2,000 year old. In their constituency they have pure iron (99.97%), magnetite, iron oxide and aluminum silicates. The nail does not rust. In the world there are two other samples of un-oxidizing iron: the iron pole in Delhi and the disc in Mongolia, studied by N.A.S.A.
Large bars of Dacian iron were found, over 40 kg, although, in those times, not even the Romans could melt in their melting furnaces bars larger than 25 kg.

The Roentgenograma performed on the extra-pure Dacian iron (1-Fe of 99.97% purity). No traces of cementite are visible which means the iron was not obtained in a reduction with C. Its surface was protected against rust with three layers: magnetite, iron oxid and alumosilicates. (according to research made by ICIDAC, director A. Vartic, at the specialized institutes of The Academy of Science in The Republic of Moldavia, under the academician Sergiu Radutanu. Among the team of researchers were Dr. Constantin Posteuca, Dr. Ion Andronic, Dr. Gh. Kiosse, Dr. Galina Volodin, Dr. Daria Grabco, Dr. N. Malcoci.

The ferromagnetical layers of the extra-pure Dacian iron found on the surface are perpendicular to the ones underneath (research done by Dr.Daria Grabco from the Institute of Applied Physics of The Academy of Sciences, The Republic of Moldavia)


Ornamental nails from Sarmizegetusa and Piatra Rosie. Diam. of heads 4-5.5 cm. Iron nails with finely worked heads using similar patterns to those on the vegetal phalerac were used for sanctuaries. 


On September 4, 1997 I arrived in Chisinau to meet a friend, Tudor Pantiru - the former United Nations Moldavian Ambassador - and visit Orheii Vechi for family and sentimental reasons. I encountered there a lot of interesting people but the story one of them told me held my attention.
I met Andrei Vartic, a spectroscopist-physician, passionate about the history of the Dacians, who told me: "It makes me sad when I speak with "university professors of archaeology" whose only tool is a 20-40-100-year old shovel, and whose approach to the archaeological research work in Romania is still considered from Paukerist positions, as they deny or will not see the extraordinary roots that the Romanians have in the world's civilization."
To carry out research nowadays without field labs, capable of offering the researcher information about the rock he is digging into, about the composition of this brick or that shiver, without having free access to the Internet information and the most reliable and solid data bank, without a satellite survey of what goes on in the Carpathians (as, for instance, the case was with the mysterious "burns"), without an efficient multi-disciplinary team that should include sociologists, ethnologists, historians, doctors, economists, is, according to the modern archaeological research, like dancing on a rocket launching pad and seeing nothing but the ?tuiul?.
I asked Andrei how he had become so passionately fond of the Dacians, and his answer was:
"In 1966, when I was a freshman in Physics, in Leningrad, my uncle, Grigore Constantinescu, - a Sorbone graduate - gave me Daicoviciu's book, "The Dacians", as a gift. The book was banned at the time in the Moldavian Soviet Socialist Republic. I fell so strongly in love with the Dacians, that after the break-up of the Soviet Empire, I ran back "home," to the Orastie Mountains, to meet the Dacians or their descendants."
What Andrei Vartic accomplished in his expedition is amazing. He deciphers the Dacian topography, re-discovers the Dacian metallurgy - the most advanced in the ancient world - describes the Dacian building materials(especially the Dacian concrete), speaks about the Dacian cosmogony and morality and, what is most important, re-discovers the Dacians in his books: "Eternity's Guest", "The Enigmas of the Dacian Civilisation", "The Iron - the Stone, the Dacians - the Time", "The Technological Lines of the Dacian Civilisation" and speaks about his research work in NATO conferences.
This man takes the veil of indifference off our Dacian past. 7-8 years ago, as he was walking around the Sona Cyclopean Knolls, he unearthed a genuine sphinx claw. An honest man, he contacted the Institute of Archaeology in Cluj and the latter sent somebody who arrived overnight, picked the discovery up, and vanished.
"Well, this must be the law around here," Andrei said to himself, feeling frustrated for having been left out.
It was summer, the weather was splendid, dandelions were raising their little yellow heads everywhere, when Andrei found Dacian iron moulds weighing more than 40kg. Again, he informed his "fellow" archaeologists about this, they came, took whatever was to be taken, and ... were gone.
Later, it was him who discovered Dacian nails in the Racos Dacian sanctuary. Once more, the "team of the brave Romanian archaeologists made their appearance, led by the PhD Professor Ioan Glodaru, congratulated him and took the Dacian nails, not before offering Andrei a "gift" (or a homework) ... a Dacian nail, with the request that he study it.
Andrei crossed the border, taking his nail home, on the other bank of the Prut, to the other Romanians, descendants of the same Dacian people. A people divided by a bunch of politicians who have talked the Moldavian historians into believing that the latter descended from a different people and that they spoke a different language, Moldavian, which indeed bore some resemblance to the Romanian language, but the similarities seemed to be too unimportant to be taken into account.
However, the politicians living on both banks of the river Prut, seem to have forgotten that they do not need an interpreter when they meet.
Sometimes they are even cousins or brothers-in-law or bear the same name.
Anyway, let us go back to Andrei Vartic. Winter days in Chisinau: snow, rain, and the whole stock. One rainy day, Andrei looked at the 2000-year old Dacian nail, his "homework," and realised that it was neither eaten away with rust nor covered with it. Incredible. The story of the Dacian nail (or "Pepelea 's nail," as I put it), "thanks to" the Romanian archaeology professor living on the right bank of the Prut.
Andrei grabs the nail and takes it to the Institute of Metallurgy in Balti where, to everyone's surprise, the X-ray examination showed that the over 2000-year old Dacian nail which would not get rusty, had in its composition no more no less than 99,97% pure alpha-iron; no trace of impurities, that is compounds of carbon, ordinary processing leavings. An "ancient wonder", which, I repeat, can be obtained only in laboratory conditions or in the cosmic space! So far only two such examples of ancient iron have been known: the iron pillar at Delhi and a Mongolian disk, dating back to the 9th century, investigated in the NASA labs and at Harvard University.
Specialists hold that the process of moulding an object made of pure iron is a lot more complicated even than its processing, as the probability of "catching" (or introducing) certain impurities is indeed very high.
The Mongolian disk - according to the NASA specialists - could be moulded only in the outer space. The researchers in Chisinau had the same opinion about the Dacian nail. Andrei, practical and suspicious as he is, took the nail to Leningrad, to the Institute of Metallurgy, thinking that despite its pure composition, the nail could have been covered with some special Dacian paint, especially devised to make it rust-proof. In Leningrad, the researchers discovered another marvellous fact, about which we will speak a bit later. Once more, with a view to "searching " some more into this wonder, Andrei took "Pepelea's nail" to Moscow. Here he was given the same diagnosis: the Dacian nail which had not got rusty for more than 2000 years, with 99,97% of its composition pure alpha-iron, was indeed covered, but not with paint. Three perpendicular strata or layers were protecting it perfectly, preserving its purity. These three layers were ... hold your breath:
1. on the surface - Magnetite "Fe 304"
2. Iron Oxide "FeO"
3. Alumo-Silicates

The research work carried out by Prof. Kiosse and Doc. Galina Volodin, consisting of irradiations and X-ray examinations of the thin layers of semi-conductors (the so-called acute angles), made possible the observation of the above-mentioned protective films. Prof. Daria Grabco examined the special microstructure of the Dacian iron under the microscope and noticed that this type of iron had two ?
DOMENE ? strata: a central one, and a surface one. Strangely enough, the ?
DOMENELE ? are oriented or placed perpendicularly, this meaning that the inner stratum solidified first (affected by the magnetic field of the Earth), and then was covered with a liquid layer (!), which solidified as well, but ... taking a different position from the magnetic field of the Earth!!! Well, when you think this was happening over 2000 years ago, in a backward country, inhabited by primitive and wild Dacian peasants! The Dacian people, later conquered by the Romans (only 14% of the Dacian territory) who arrived with a "small" army made up of 150,000 legionaries. However, it took them more than 6 years to conquer ... several km of the Dacian space. I wonder, has anyone been curious to know how a simple peasant (or rural) civilisation could hold out against Rome? Why were the Romans afraid of the Dacians?
Why did Caesar and Burebista die at the same time?
Why, since Caesar's death (who had wanted to wage war against the Dacians) and until the conquest of only 14% of Dacia, by Trajan, other 150 years had to elapse?
During these 150 years, how did it happen that the Romans and the Dacians did not come into direct conflicts?
Why would any Roman army refuse to go to war without at least one Dacian doctor joining them?
What had been at stake in the Daco-Roman war that made the Romans, after conquering such a small strip of the Dacian territory, celebrate the event by the longest feast known so far, that lasted no more no less than 123 days, during which the Romans could eat and drink for free? 123 days...
What was it that the Romans were celebrating?
The evidence left by the Dacians proved more enduring than that of the
Greeks or of the Romans. Only the Dacians did not do it in writing or speaking, but in a different kind of language. Anyway, languages are subject to destruction too, and so are the alphabets.
The Dacians left behind samples of "civilisation" such as:
* perfect concrete, undamaged by time, water, or bad weather, over 2000 years old
* a metallurgy more advanced than that of our days - nails that have not got rusty for 2000 years, iron moulds weighing 40 kg, (when the Romans could not smelt in their furnaces pieces weighing more than 25 kg)
* the mathematical patterns at Gradistea Muscelului and of course the topographical ones that arranged the so-called "fortress" in the Sureanu, Cindrelu, and Persian (Racos) Mountains, in a perfectly geometrical structure, enviable to this day.

However, the professional researchers do not seem to care too much about the Dacians, considering the way Andrei Vartic was greeted by his fellow countrymen; it was not understanding, that he expected from them, but an ardent desire to search into these mysteries.
Finally, Andrei took his "nail" to Russia, because the Romanian Metallurgic Institute did not offer to examine it, not even out of patriotism or scientific interest. Even the then Romanian president, Ion Iliescu, invited Andrei Vartic for a 15-minute meeting which eventually lasted 1 hour and a half, and which was followed by promises. But now that the government has been changed...
The history of our Carpatho-Danubian people has not been written yet; Sarmisegetuza is still a mystery covered or maybe protected by earth. Some say that its name derives from Sarmis e (and) Getuza; some others, more initiated in the Vedic mysteries, read it as Sarmi Seget Usa, this meaning in Sanskrit "I am in a hurry (or about) to flow" or "I am thinking about flowing."
Unfortunately, today even the goats grazing in the Orastie Mountains pity the "Sacred Zone" of Sarmisegetuza, seeing it invaded by garbage. Bulldozer excavations, indifference, even ill will have replaced what should have been the reservation of the Dacian fortresses from the Sureanu Mountains. Speaking about the name
Sureanu, I wonder if our archaeologists, historians, and linguists know anything about its meaning. I can't help quoting my friend Andrei who used to say that "the lack of idols in the Dacian settlements in the Suryanu Mountains" (Surya, the god of the Sun for the ancient Indians, descending from the Carpatho-Danubian Aryans - this is my opinion) "makes one think of Daksha, the Great Divine Creator of the Dacian people." Daksha is said to have fallen in love with his own creation, which was engaged (continually and irreversibly) in discovering the "Beautiful Road." That's why when the Daco-Romans say "buna ziua" (good day) they mean in fact "Bun e Dyaus." Dyaus Pitar (pita=bread and pitar=the one who brings the bread, in Sanskrit) was the first great god of the Aryans (also called Indo-Europeans). Zeus and Saturn descended from him. Going back to the possibly oldest story of the Genesis we see that the Supreme God liked the Earth and so gave birth, by his breath, to the 7 gods of the world's genesis, led by the Great God Dak-Sha. The same god, after surveying the Earth, noticed a place where blue waters sprang from the mountains surrounded by gently sloping hills carpeted with green grass. Its climate was mild and ... overnight the god populated this sacred place with his first 10,000 sons - the Dacians, or "the chosen people."
"Bun e Dyaus," Daco-Romans. Wake up and re-discover your past before others steal it from you or destroy it. Unless you want to do it yourselves.


The Dacian Fortress and Sanctuary of Racos, 600 BC


Racos Crater Wall      


The Dacian Fortress / Sanctuary of Racoş

On the Tipia of Ormeniş, close to Racoş, there is an archeological site. The Dacian settlements are 200 or 300 years older than those of the Orăştie Mountains. In the 5th-6th centuries there used to be a powerful Dacian kingdom here, well built and defended. The one that leads the archeological research is Florea Costea, an archeologist from Braşov. “The Tipia of Ormeniş is considered a sacred place. Although not large, the fortress had an important role in the defense. The military rulers did not wish to unite with the other kingdoms, under the rule of Burebista. He conquered the fortress and burnt it to the ground.” says the archeologist.
The sanctuary of Racoş is the second circular sanctuary in Romania after the one in Sarmis. Here the Dacians brought meat offerings to the gods. The slices of meat were hung in iron toggles, shaped as heads of swans. These were offered to their supreme deity, Zamolxis. The sanctuaries were destroyed by the Romans, at present only some ruined columns may be observed, thrown away in the valley. Fragments of ceramic, the toggles, the fibulas and the iron objects found were displayed at the History Museum in the Town Hall.
After the Romans left, the columns were rebuilt, a very important element in ensuring the Dacian-Roman continuity.

The archeological strata are blended and only several centimeters away from the surface traces from the Neolithic may be found.

This demonstrates that the Dacians built their fortress on an older one and, while digging to make the foundation of the fortress, they mixed the stratification.

Among the latest discoveries there is a large defense wall at the basis ofthe hill. It seems that what has been studied up to now is only the sacred part of the fortress and that the town is somewhere in the valley, close to the Olt River.


Dacian Ceramics - Racos, Brasov County 

The researchers have proven that the Dacian sanctuaries are positioned at the corners of aquadrangular triangle. The philosophy of the Dacians can be found in the mathematical model of the sanctuaries of Sarmisegetusa and Racoş, as in the golden triangles formed by the constructions spread all over the territory of Dacia. Our ancestors built their country topographic and geometrically projecting the stars of the sky on the ground. They built fortresses with well constructed walls of rock on the most difficultly accessible peaks. It is said that these walls surrounded fortresses. However, the water tanks, the grain storage rooms, the sanctuary and the settlements are beyond these walls. The Dacians had solid knowledge of astronomy. If we unite these mountain peaks, we obtain quadrangular triangles, as if chosen according to a cosmic algorithm.

The seven mounds

Known by locals as "Guruiete" are seven mounds of earth, perched on a hill near the village of Sona. There are many legends about these Guruiete. Because these pyramids are located three on one side and four on the other, some say about them that it would be the work of the giants of old people, others believe that they are only a caprice of nature.

Over the years the story of Guruietelor from Sona reached the ears of archaeologists. Because they are covered with vegetation, they can be likened with the pyramids as the Celts and Scythians barrows their burying the towns, along with a whole hoard of weapons and ornaments. How these people have gone on our lands, the tendency of archeologists was to identify them with barrows. More about them, archaeologists have found pottery from the late Bronze Age and Hallstat period, dating 1,200 years ago.

Four pyramids like these near the village of Sona exist also in Halmeag. They are not well delineated, being eroded by wind. Also near the village of Bunesti exist Guruiete and around them were found traces of Dacian dwelling and a terrace similar to that in Sona, where are located the seven mounds.

There are some theories that appeared over time, trying to prove that the pyramids are not just the nature's caprice. It is possible that they are parts of the "magic triangles", the remaining time of the Dacians, as a kind of invisible lines that cross the Carpathians, between the cities and shrines of our ancestors. In those geometric shapes would enter the capital of Dacia-Sarmisegetusa, red stone fortress, sanctuary of Racos, Temple of Sinca Veche, the Omu Peak and Guruietele from Sona.

Uniting the point where the 9 pyramids of Sona are placed with the point of the sanctuary in Racoş and the Omu Peak, we obtain a quadrangular triangle with the angles at 30 and 60 degrees. On the line Sona-Omu there is the Dacian temple from Şinca Veche, sheltered in a cave.

Another larger triangle has at its angles the temple of Racoş, the Omu Peak and the Dacian fortress of Sarmizegetusa. At Racoş there is a large ritualistic complex of the Dacians. The line which united the fortress of Sarmizegetusa with the Omu Peak is named the grand topographic line of the Dacians.

Piramids from Sona in Fagaras, Brasov County

The Pyramids from Sona are actually eight mounds of earth, 30 meters high, that seem to come out of nowhere. While locals are convinced that they were raised by giants, historians believe that there are graves of Celtic barbarians. (NWM-I believe they are tombs of Getian-Thracian royalty like the one in North of Bulgaria.) The legend says that many years ago, this land was ruled by a princess named Sona. One day her kingdom was attacked by some giants who came over the Fagaras mountains. The giants have gone through the water of Olt river, and when they arrived in this place they shook the mud from their feet and created these mounds. You can find them in Sona village, Brasov County, 250 km away from Bucharest.


Dacian Fortress – Transylvania

January 15, 2008
by pasthorizons

Half way between the Romanian medieval city of Sighisoara (the real Dracula’s birth place and an UNESCO Heritage Site) and Brasov (and the nearby Bram Stoker’s Bran Castle), a very elaborate system of Dacian strongholds, civilian settlements and religious centers has been located in the Racos de Jos area.

Every hill top and most of the Olt River Basin is occupied by various Dacian Iron Age settlements. The complexity of the region has only been understood in the last few years when the excavations at Augustin, a great temple complex, have been finalized.

The extent of the site, its relationships to the other Dacian sites, the quality and quantity of the material finds have proved that this is  one of the greatest La Tene (Late Iron Age) Dacian settlements in South-East Europe.

The site currently being excavated, the Piatra Detunata, is on a hill facing the Augustin Temple Complex and most likely associated with it.

The test trenches excavated over the past two years have exposed a rich and complex fortified urban centre, destroyed by Emperor Trajan’s legions during the Daco-Roman wars (102-106AD).

The magnitude of the destruction level testifies to the importance of the site both to the Dacian and the Romans.

During the 2008 season, excavation of the fortified acropolis of the Piatra Detunata site will continue and expect to expose a significant part of the fortification system in order to see how it relates to the civilian buildings of the acropolis.

At the same time, excavations will be continued on the acropolis itself for the purpose of identifying the role the various constructions played in the urban Dacian fabric. Considering the extraordinary rich and varied archaeological material recovered last year, the 2008 excavation offers remarkable promise


Iron Age Dacian Fortress Excavation

 ArcheoTek Canada


Contact us: [email protected]

June 12 - July 16, 2011

          The Olt River valley in South-East Transylvania (Romania) has always been the gateway between the Transylvanian Plateau (hence the Pannonian Plains and therefore Europe) and the Danube Basin (and through the Balkans, Asia Minor and the Mediterranean Sea). Its importance is such that it has been continuously inhabited since early prehistoric times.

 See photos at:

 "Dacian" Landscapes: Racos and Surroundings


          Half way between the medieval city of Sighisoara (the real Dracula’s birth place and an UNESCO Heritage Site) and Brasov (and the nearby Bram Stocker’s Bran Castle), a very elaborate system of Dacian strongholds, civilian settlements and religious centers has been located in the Racos de Jos area. Every hill top and most of the Olt River Basin is occupied by the remains of various Dacian Iron Age settlements. The complexity of the region has only been understood in the last few years when the excavations at Augustin, a great temple complex, have been finalized. The extent of the site, its relationships to other Dacian sites, quality and quantity of the material finds indicated that the Racos complex is one of the greatest La Tene (Late Iron Age) Dacian settlements in South-East Europe.

           The site we are currently excavating, the Piatra Detunata site, is on a hill facing the Augustin Temple Complex and is most likely associated with it. The test trenches excavated over the past three years have exposed a rich and complex fortified urban center, destroyed by Emperor Trajan’s legions during the Daco-Roman wars (102-106AD). The magnitude of the destruction level testifies to the importance of the site both to the Dacians and the Romans.

          Most of the fortified Dacian settlements in Transylvania have been emptied of their civilian element and only military presence was left to face the Romans. It is not the case for this region. A great number of civilian objects (complete ceramic vessels, jewelry, weaving implements, etc) has been found, proving that the region has not been evacuated as the Roman legions were advancing. Fighting was fierce for control of the region: human skeletons and weapons, both Dacian and Roman (some quite rare) have been found even inside the burned houses on the acropolis.

          To our surprise, while searching for the extension of civilian within the fortified acropolis, we uncovered several Wietenberg (Middle Bronze Age) Culture houses, dating from ca. 1,600 BC. To our surprise, the interior of the rather poorly constructed buildings yielded extraordinary material: high end, very decorated ceramics, complete vessels, votive figurines and various replica of decorated chariots. The presence of these "votive shacks", very rich in exceptional artifacts  point to the presence of a temple complex in the acropolis. 

          The 2011 season will be the last season of exploration of the fortified acropolis of the Piatra Detunata site. We will expose the central part of the fortification system in order to see how it relates to the civilian buildings of the acropolis and the rest of the military structures. At the same time, we are going to continue the excavation of the acropolis itself for the purpose of identifying the role that various constructions played in the urban Dacian fabric. Considering the extraordinarily rich and varied archaeological material recovered during 2008-20010 excavation seasons, 2011 offers remarkable promise.

Fortification Tower - Costesti, Hunedoara County

Dacian Ceramics - Racos, Brasov County

Dacian Sacrificial Child Grave - Hunedoara

Middle Bronze Age Cup - Racos


  Military Gear Found in the Dacian Fortress of Racoşul de Jos–Piatra Detunată, Braşov County* by Florea Costea, Lucica Savu, Valeriu Sîrbu, RaduŞtefănescu, Angelica Bălos

  The current study introduces a number of artifacts that are encountered rather in the pre-Roman Dacian sites from Romania (settlements, fortresses, necropolises), namely military gear and weapons.

1. Helmet – nape guard 1a. Context of the discovery. The item was found in Section I/2002-2003, m. 9, at a depth of 40 cm, behind the fortress’s enclosure wall, in a closed complex, most likely the living quarters of soldiers from the guard of the fortress (Fig. 1/a). We are dealing with a space inhabited at all times, given the existence of a fireplace and a fitting out made of crushed local limestone, which extends the fireplace towards the center of the room. Further evidence consists of the very rich inventory, characteristic of a prosperous daily life, which was found together with the helmet fragment: wheel-modeled cups, mugs,ka nh a ro i of “the Celtic type”, fruit-bowls, as well as hand-modeled cups, mugs, jars, supply vessels etc. Most of the vessels are whole or broken in situ, but they can be reconstituted. Some of them were on top of the helmet fragment which, in turn, was above some of the skeleton of a sheep or goat, fallen over and next to the fireplace (Fig. 1/b).
The position of the entire inventory (over 100 items, mostly pottery) makes it clear that we are dealing with a wall that collapsed when the whole complex was on fire, at which time the items placed on shelves fell around and on top of the larger vessels on the floor, which were found in one piece and with the mouth upwards (two of them even with rush-light cups in them). Based on the position that the other materials had, the nape guard was definitely among the items on the shelves.
On top of the inventory there is a layer of burnt clay with traces of logs, thick planks and wattle, a layer that consists both of the room’s wall and of the cover of the fortress’s wall (large pieces of clay with the imprints of planks); the thickness of these layer ranged from 10 to 30 cm and was smaller as it went higher. On top of this layer is the wood’s soil, mixed with local limestone rocks, which varies in thickness depending on the slope and formed in time out of the earth slides from higher up and from rotting vegetation.
It must be said that the deposits covering the inventory, as well as the substructure of the complex (at a depth of 1–1.20 m) are “weaved” with the trees’ roots, some of them several hundred years old, and that this posed a great deal of difficulties for the research. As for the layer of burnt material covering the items, it is almost as certain that it is the result of a (first?) destruction of the Dacian fortification around the time of the Roman conquest, an event that we will not go into at this moment.

1b). Materials, technique. The nape guard is made of brass in the following composition: Cu = 88.81%, Zn = 10.75%, Fe = 0.24%, Sn = 0.19%, plus slight traces of arsenide, lead and silver (we would like to take this *

We have a debt of gratitude to the colleagues R. Ardevan, for the help with the correct reading of the inscription and for offering most of the bibliography on it, Al. Suceveanu, the first one to be shown the inscription and who offered us some of the bibliography on the topic, and L. Petculescu, for the fruitful discussion regarding the item and the description as well as for the willingness to provide us with some of the bibliography on the Roman weaponry; warm thanks to our colleague T. Bader (Germany). for sending some books and studies which otherwise would not have been accessible to us.
Omagiu lui Gavrilă Simion la a 80-a aniversare, 2008, p. 154-169  Military Gear Found in the Dacian Fortress of Racoşul de Jos–Piatra Detunată, Braşov County 155 opportunity to rectify the statement made on the occasion of the publishing of this item inTyragetia where, in the absence of the metallographic analyses, we said we were dealing with lead). It was made by both casting and hammering. After being cast, the plate was modeled and finished while being warm, in several stages, by banging. Particular attention was paid to reinforcing the edge, an operation which created a flange with an “inner” groove, marked with a chisel at an angle, which left a mark ranging between 5 and 13 mm in length and 1-2 mm in width. Hammering was also used for bending the “collar”, which went up towards the calotte, as the marks of the tool are perfectly visible on both sides.
There are also details which raise some questions in regard to the craftsman’s skill. The most striking thing seems to be the line of the flange, which is far from linear, a defect that cannot be attributed to the hammering and the chiseling but rather to the lack of accuracy on the part of the matrix.
It seems that the varying thickness of the tin is also a result of the banging while being warm, as the nape guard is wider where the tin is thinner. In any case, the marks of a hammer with a very small convexity are visible all over the “inner” side (towards the wearer’s body), while the visible side shows only three marks, all of them in the lower part (left one) of the item.
There are no other visible fabrication marks, as the two sharp, isosceles dents that are close to the perforation are from a later period and can have various explanations: in any case, they were made when the item was cold.
We also need to state that the “anvil”-support used during the banging had a fine surface, as the upper part of the item bears the imprint of a very fine “porosity”, similar to sand. It is clear that the banging did not take place on a hard and flat surface.

1c). Size, weight. Based on our data, compared to other helmets, contemporary or not, the nape guard in question is among the large ones. The distance between the extremities, namely the “rounded corners”, is 320 mm, while the edge of the “neckline” is 215 mm long. The width of the ends was unequal from the beginning: 60 mm on the left side and 83 mm on the opposite side. Also unequal is the width of the “neckline”, which is 16 mm on the left side, compared to 26 mm on the other. This “defect”, plus the absence of bolts and perforations, suggests that the nape guard and the calotte were one and the same item and that, originally, they were not detachable. At some point, the nape guard was separated from the calotte and the edge was carefully polished. It is from this “neckline”, on the left side, that one took a 60 mm long strip, by striking with a chisel from both sides, most likely to use it as raw material. The operation is a sign not only of craftsmanship, but also of the care taken not to compromise the item, as the marks left by the chisel were removed by polishing. The operation might have been made by a jeweler, as the strip that was detached was large enough for a fibula or some piece of jewelry. The thickness of the strip is also a little unusual, larger than with the other helmets that we know of, hence the 296 grams of weight. The width varies, both on the nape guard itself (where it ranges between 0.70 and 2.50 m) and along the neckline (between 0.5 and 3 mm). We believe that the nape guard was separated from the helmet’s calotte on site, in the fortification from Piatra Detunată, which means that the rest of the helmet might be in the settlement, whole or dismembered.

1d). The state in which it was preserved is acceptable, but the wider segment is broken and pierced by corrosion. The cause of the breaking could be an ancient blow. Because of the very strong secondary burning, the metal sheet warped and gained a very rich interplay of yellow-red nuances.

1e). The inscription on the item. On the upper, visible part of the item, 0.7–3.2 cm from the neckline, on a single row, one finds the name of the helmet’s owner. We are dealing with a simple inscription, with “standard” letters, paleographically speaking. The text was imprinted after the metal sheet cooled and hardened, with dotted letters made with a stamp whose tip was smaller than 1 mm. Although the letters are “standard”, they are disproportionate in size, having between 9 and 28 mm in height. The smallest one is the “O” from CORELVS, while the largest is the S from ACVSTVS. The writing might have been “dictated” and not with a matrix, meaning the author was literate.
As with other inscriptions on helmets, the text specifies from the beginning the unit to which the owner belongs, a unit designated by its commander (the Centurion –CL), after which comes the name of the owner (CORELIVS ACVSTVS). So, a mirrored “C” is short for centurion or centuria, followed by the usual abbreviation for the g en tilici u m Claudius (CL). This leads us to believe that the helmet’s owner was on active duty in a centuria (infantry), led by an officer named Claudius, hence: centuria CL(AUDII).
Next come, very clearly, the letters CORELIVS. Usually, they are the g en tiliciu m of the military that owned the helmet. However, the Roman onomastics does not record a nomen gentile as such, but only a  (156 Florea Costea, Lucica Savu, Valeriu Sîrbu, RaduŞtefănescu, Angelica Bălos) Corellius1. We know of one eq u es and three consuls with the nomen gentile Corellia. Therefore, thegen tiliciu m Corellius is encountered 2, but our item does not show two “L” letters. On the other hand, this could be the widespreadg en tiliciu m Cornelius, rarely attested as acogno m en as well3.
Therefore, the most reasonable reading, in our opinion, could be COR(N)ELIVS, an idea also supported by the inscription CI L XII 4694, discovered in Gallia Narbonensis, on which the name Cornelia appears as Cor<n>elia4.
Just as clear are the letters of the following word, ACVSTVS, and not AGVSTVS, the letter “C” being identical to the one from CORELIVS. At first glance, the cognomen ACVSTVS could seem standard and, as such, accepted, as it is not necessarily depreciative (“The sharp one”). However, besides the fact that such acog no m en is not known to us (we do have to mention, nevertheless, that we did not have access to the work of I. Kajanto (1965), a careful observation of the way the letters are arranged clearly shows that between the current “A” and “C” letters, there is not only enough, but in fact an ideal space for the letter that we think is missing, namely “V”. As a result, it is our opinion that we are dealing with neither the nameAcustus, which is not encountered in any of the authors mentioned, norAgustus. What is very frequent, however, is the cognomenAugustu s5, a reading that we do not find surprising at all, despite the fact that the letter “C” is correct, but it could be the result of the scribe’s lack of attention (“C” instead of “G”). We believe, therefore, that the author missed or forgot to write the letter “V” between “A” and “G”. This statement is supported by an inscription from Belgica6, where the name appears spelled asA (u )g u s tu s .
In light of the above, we believe that the clearest reading is: (centuria) Cl(audii) Cor(n)elius A(u)gustus = Cornelius Augustus, from the centuria of Claudiu. The owner of the helmet was, therefore, a military by the name of Cornelius Augustus, a Roman citizen from the infantry centuria led by the officer Claudius.
In the Roman world, in the time of the Republic or the Principate or later on, the dotted inscriptions on armory items or offensive or defensive gear are quite many and enjoy a rich bibliography, which we mention in part at the end of this study. In our country, we have two dotted inscriptions on military items: on the bronze mask for a parade helmet found in Comani, in Olt’s waters, close to Romula, kept for some time in the collection of A. Papazoglu, but currently found in the Kunsthistorisches Museum in Vienna 7 and on an armor fitting whose discovery site and context are unclear 8. Both of them are written on bronze, also when the material was cold. There are also the inscriptions from another category of military items, even smaller in size9.

2. Bronze ornament from the helmet (Fig. 2/c) (L = 32 mm, Dmax = 15 mm, Dmin(body) = 9 mm; MIBv – Inv. no. II 6793). It was made by casting and has the shape of a “spool” with bi-truncated ends and a cylindrical, hollow body; it is decorated at each end with two circular nervures, thin at the end of the bi-truncated areas, with one of them thicker at the maximum diameter, and two other thin, circular nervures on the cylindrical part of the body.
Alone or together with another two, the item wraps around the support for the crest of an officer’s helmet which, most of the times, was made of iron10. The ornament was discovered in the same place as the helmet’s nape guard, in the same layer of burnt material.

3. Dagger (Fig. 3-5).

3a). Context of the discovery. The offensive weapon found during the excavation campaign of the summer of 2007, in the divider between cassettes 2 and 3 (C2-3/2007), between m. 3-4, at a depth of 0.68 m. Same as with the helmet fragment, we are dealing with a closed complex – a dwelling, placed in the enclosure, 14 m away from the place the helmet was discovered (Fig. 3/a).
The dagger was covered with a layer of wall rough cast turned red by the fire and with stones from the wall of the fortress, a layer under which there was a large number of Dacian vessels broken on site, but which can be reconstituted. Nearby, there also was a large nail shaped like the letter “L”, 16.2 cm long. Here too, we
(1 Mócsy et alii 1983, 88; Solin, Salomies 1994, 64; Lörincz 1999, 75; Klebs, Rohden, Dessau 1897-1898; Groag, Stein 1936. 2 Mócsy et alii 1983, 69; Solin, Salomies 1994, 61 sqq.; Lörincz 1999, 76-78. 3 Mócsy et alii 1983, 88; Solin, Salomies 1994, 64; Lörincz 1999, 76-78. 4 Lörincz 1999, 76. 5 Mócsy et alii 1983, 38; Solin, Salomies 1994, 298; Lörincz, Redö 1994, 228. 6 CIL XIII 7584. 7 IDR II, 378, with bibliography. 8 IDR II 660, cf. Petculescu 1974-1975, 83-84. 9 Gudea 1982, 59-68; Gudea 1991, 69-80. 10Bishop, Coulston 1993, fig. 58/4 etc.  Military Gear Found in the Dacian Fortress of Racoşul de Jos–Piatra Detunată, Braşov County 157) are dealing with a dwelling’s rich inventory, specifically, with items that were on shelves but fell on the floor, together with the wall the moment the fortress was set fire to, also around the Roman conquest. Same as with the pottery, the impact with the floor and the fire slightly upset the complex, as its parts are spread a little. We would like to draw attention to the absence of the organic part of the handle and the back of the scabbard, due to the nature of the material that they were made of, probably wood or leather, which were destroyed by the fire.
The parts that were preserved are as follows: the dagger itself, the visible part of the scabbard, the handle and the system to affix it to the belt. The dagger, handle and affixing hinge are made of iron. 3b1). The dagger (Fig. 4/a; 5/a), triangular in plane, elongated, with two sharp edges, has a total length of 255 mm, 200 mm of which is the blade; the maximum width, towards the handle, is 41 mm, and the thickness, at half-length, is 5 mm. At the handle, the blade has two small, sharp and triangular winglet-stoppers (one of them broken from ancient times), which secured it to the handle.
In section, the blade is a compressed oval. In length, on the middle, it has two grooves that surround a nervure. The latter is also the maximum thickness. The peduncle, which enters the handle, is rectangular in section, 55 mm long and slightly sharp. It still has the two grooves and the nervure, up to the middle rivet of the handle. 3b2). The handle (L=85 mm, Wmax=23 mm). Shaped like an upside-down “T”, it only has one of the two handle parts anymore; the length of the rivets left in it (16-17 mm) can be a decisive argument in favor of the statement that the pair of the iron handle part was made of some sort of hard wood, of such a size that it could be grabbed and handled normally (Fig. 4/c; 5/b).
Grooved along its entire length, the handle is trapezoidal at the upper end and it ends with a horizontal bar; towards the middle, it has a disc-like area, with an orifice in the middle. It came together with the wooden part with the help of five iron rivets; the one in the middle penetrated the knife’s peduncle and made it stable inside the handle. The ends of the rivets were in the shape of discs and, for practical or aesthetic reasons; they must have been covered in enamel, bronze or some noble material. As we said before, the handle’s pair might have been made of some sort of hard wood or leather, but it burnt completely. Based on the length of the rivets, one can estimate it was 17 mm thick. The handle was assembled with the help of five rivets, two at the ends and one in the middle.
The scabbard was assembled with 15 rivets, positioned as follows: four in each of the two lateral “winglets” towards the handle, three in each of the two “winglets” in the middle and one in the center of the disc at the extremity of the sharp end.
Grooved in order to allow the peduncle to go in, the handle is ornamented with geometrical motifs, shaped like continuous or zigzagging lines, plus vertical or oblique incisions, which could suggest wheat husks. 3b3). The scabbard (L = 218 mm, Lmax,towards the handle = 48 mm, and “at the middle” = 39 mm; thickness = 2 mm) (Fig. 3/c, 4/b, 5/c). The only preserved part is the one permanently visible. The shape of the scabbard is imposed by the blade and it is triangular, elongated, with a round end pierced by a rivet. Despite the fact that it went through a very strong fire, the metallic core was preserved relatively well. On the other hand, the burning generated a very thin and brittle oxide casing, partially exfoliated from ancient times. The metallographic analysis performed on the inside, towards the middle of the length, had the following results: Fe=80.74%, Sn=15.20%, Cu=1.70%; there is no As or Ag. On the outside, the analysis came up with: Fe=91.71%, Sn=7.98%, Pb=0.31%; traces of Cu, but no Ag.
Therefore, the tin was used as a film that imitates silver (argentarium), which covered the entire surface of the item, as revealed by a more constant layer in the decoration’s negative. The larger amount present on the inside is the result of the film’s “leaking’ from the upper to the lower part, something also confirmed by its “movement” toward the handle which was lower, where the composition is as follows: Fe=96.64%, Sn=3.91%, Pb=0.16%.11.
The scabbard, made by forging, pressing and hammering, is ornamented with geometric and vegetal motifs that, even though somewhat elegant, do not endow the piece with particular artistic qualities. The geometric motifs are placed towards the edge and are meant to highlight the central symbol, particularly the military one. From edge to the middle, the succession of motifs is as follows: a) groove on the scabbards contour, with perpendicular, uneven incisions; b) profiled strip with a zigzagging motif, made by hammering; and c) thing groove that also follows the shape of the item.
The central decoration consists of a stylized vegetal motif, with the leading part played by the acanthus leafs seen in profile, placed along a path like a meandering river, with volute on the way and at the upper ends, 11The metallographic analyses were performed by Dr. B. Constantinescu from the Metallographic Laboratory of the Romanian National Museum of History, in Bucharest.


The Deva Museum of Dacian and Roman Civilization

161. Racos, Racos township, Brasov county archeological digs

Location: Piatra Detunata (Detunata Rock)

Site Code: 41710.04

Team: Florea Costea - director, Dan Dana (MJI Brasov), Angelica Balos, Costin Daniel Tuianu - section director (MCDR Deva)

Piatra Detunata (Detunata Rock) is a hill with a height of about 560 m ASL (above sea level), situated just on the left bank of the Olt river, half way between the towns of Augustin and Racosul de Jos (Lower Racos). The hill was sporadically occupied in Neolithic and very intensely in bronze age, Hallstatt and Latene periods. The bronze age fortifications, destroyed in large part in the following periods, overlapped by two [earth mounds/ditches - waves] in the Hallstatt period and a wall in the Latene period. Currently, in relatively good state are the Hallstatt earth mounds, in contrast to the Dacian wall which is more preserved to a height which fluctuates between 1m and 1.6-1.7m.

The systematic research (although with some interruptions) began in the year 1982 (Ioan Glodariu, Florea Costea), annual campaigns carried out from the year 1995. All material resulted were entered into the collection of the Brasov County Museum of History.

The campaign of the summer of the year 2000 (10 July - September) followed in a special method the technique of construction of the Dacian wall, as well as the method of arranging to the terraces within the walls (intra muros) and the intensity of their inhabitation in the three periods. The area outside the fortifications was not neglected, in this year special attention was given to the southern zones, between the fortress and the forest road. Here were traced Section S. I / 2000 (35 x 2 m), Section S. III / 2000 (18 x 2 m) and Box C. 2 / 2000 (5 x 3 m).

The slope from near the fortification was occupied (in this sector) only in first iron age and just near the earth mound [waves], after as demonstrates [manifests] the above-ground dwelling, with clay hearth [kiln], discovered in the first 10m from upstream have Section I / 2000. Down-stream, respectively in m. 31 - 32 have the same section, but perfectly visible in Section S. III / 2000 and in Box C. 2 / 2000, went out to [the form of - iveala~], a double row of large boulders of partial cut [shaped] limestone (with sides of over 1m length). For certain there is no word of a construction, but of a premise of which dimensions and [meaning - use - situation] may be ascertained only after extending excavations and on the east and west sides (the northern limit can be the last natural terrace from outside of the small Hallstatt earth mound). It is very possible that the arrangement dates from the first iron age.

Excavations within the premises. Section S. II / 1998 was continued, unfinished then from cause [lack of time - intemperiilor], in chief between m. 30 and m. 45, on which occasion were transected the interior (large) Hallstatt earth mound and the Dacian wall. The Hallstatt earth mound was erected on a natural curve of level cliffs [rocks] of limestone, not before creation of the surface plans which would assure the stability of the structures. As well as in previous years, at its lower part was observed a bed of large limestone rocks, between which there were no Hallstatt artefacts, which leads to the conclusion that the first fortifications of the hill were located in the bronze age. The Dacian wall was raised on the ridge of the earth mound, after which this was flattened. Construction was achieved with the help of a wooden skeleton that consisted of two rows of poles pushing into the earth mound, from which bowed toward the exterior plywood horizontal [loazbe]. The [loazbe] was arranged and the base of the wall, the marks of the wood were perfectly visible in the [vitrified] crust, 3 - 5 cm thick. The box was not observed, although the width sections were 3.5 m in this sector. In the filling of the wall was found again Dacian [fructiere] and [jars - pots - borcane], conclusive for the dating of the structures to the first century CE.

In the space of the wall, toward the premises, were clearly delimited two levels of Dacian occupation, the last ceasing at the Roman conquest. Contemporary with this is a worship [religious] hearth, in which was deposited a mandible of a wild boar and fragments of small Dacian ceramics, from vases modelled by hand or on a wheel. It was discovered near the dwelling excavated in the year 1998, from which resulted very many iron objects and pieces of costume and ornament of iron, bronze and silver.

Section S. II / 2000. Located at 35 m E of Section S. II / 1998, it had the aim of verifying the period and the method of arranging of the interior terraces (with dimensions of 25 x 1.5 m). The first terrace was produced in the bronze age, in the Wietenberg culture period, [from which were dated - since given] two above-ground dwellings. The edges of the terraces were reinforced by the Dacians, by raising and widening with large slabs of local limestone. The dwellings were only above-ground. Outside of the [movable - furniture] inventory characteristic of the Latene, here was discovered a slab of soft [bushes - tuf] in which is sculpted a "[ bradut ]", unique until now in Dacian settlements.

The "In sea" ["In saddle"] sector. In the saddle between the hill [personal-say - propriu-zis] and the [breast - mamelonul] that is risen just on the left bank of the Olt were [traced] two sections in cross (measuring 15 x 2 m each), with the aim of verifying if this zone was occupied. Beginning from a depth of -0.15 / -0.2 m appeared bits of mortar of wall black or reddened from fire and charcoal, testing for the existence of some above-ground dwellings of [caror] of contours wasn't able to delimit. Ceramics modelled by hand are represented by jars, cups and saucers, while pottery worked on a wheel is recorded fragmentary [shouts - shreaks - chiupuri] ash grey and red, with incised decorations in waves or circular bands, [fructiere] of the same colour, [strachini], a bowl, cups and saucers, [ulcer - ulcioare]. Both species of ceramic are very friable due to acidity and excessive moisture from the soil. Among the pieces of metal are of mention many more iron knives, an ear ring of bronze, an iron fibula (cloak pin) with rhomboidal [diaper - scut] (of type 11 after A. Rustoiu), a silver fibula with the strong body standing out [in relief] (of type 20a after A. Rustoiu) etc. In the majority, materials are dated between the first half century CE and the Roman conquest.




Dacian Fortresses on Trajan Column


XVII 4c , 63,64 An abandoned Dacian village is put to the torch near Tapae, under the Emperor’s gaze who is toying with a captured Dacian bow and arrow. In the background lies a massive Dacian fortress. The Dacians resisted the Roman offensive, but as a storm broke out, which the Dacians believe was a sign from the Gods, they decided to withdraw, giving the Romans the victory. The scene does not seem to imply that the fortress was lost to the Romans, otherwise they would be depicted inside the fortress walls. Right in front of Trajan is the impressive Dacian walled fortress, built of limestone blocks well squared, with the portal in the form of a Greek pediment. A ditch surrounding the wall is crossed only at the entrance portal by a bridge.  In front of the fortress also there are cippi, chips of stones and Lilia- pits with long sharpened stakes in it as traps for the enemy cavalry.
On the walls, heads of the Romans killed at Tapae in the previous wars were displayed on stakes alongside Dacian war paraphernalia as the Dacian standard and the Draco. Behind, a watch tower on pylons draws our attention. Archeologists have found evidence of such structures at Costeshti Dacian Fortress. Outside of the fortress the Romans are setting fire to a village which features two-storey houses constructed of planks, with wooden roofs, very much like today’s houses in the Transylvanian countryside..

36 hung, 50 8a stoa,125,126,127
Trajan entering a hill-top fort abandoned by the Dacians  (Argidava?) is addressing the troops. Trajan in his way to Sarmisegethuza, party  stationed at  Drubetis, Amutria, Pelendova, Castra Nova, Romula, Acidava, Rusidava, Pons Aluti, Burridava, Castra Trajana, Arutela, Praetorium,

53 Hung 71 11 a Cambridge photo. 179, 180,181

One of the most talked-about scenes on the Column is the scene of the Testudo (The Turtle-of-Shields). Attack and defeat of the Dacians at Capalna (Sasciori) Fortress by this Roman attack tactic. After a long siege, the fortress of Capalna is conquered

The Surrender scene took place in front of one of the major Dacian fortresses from the Orashtie Mountains.



The Dacian Builders - Ktistai


Reliable ancient sources (Herodot, Platon, Strabon, Iordanes) mention the enigmatic dacians (getai-dacians-thracians), doctors or priests of Zalmoxis, which had built Cycoplean walls and cosmogonical sanctuaries in Middle Carpathians (commune Orastioara de Sus, Hunedoara Country, Romania). We speak about the hardly known civilization of Dacians and his country Dacia, which was admired by Socrates, Julius Caesar and Iordanes as well.

The research carried out by the Institute of Dacian Civilization (

 showed that these mysterious Dacians used to be genius masons: they lived in nice houses in Carpathian mountains; they terraced mountains and built fortresses of wonderfully shaped stone on hardly reachable peaks (in the masonry technique, without mortar) and water pipelines from burned clay; they were familiar with non-calcium bactericide mortars and knew how to obtain the superfine a-iron 99,97% Fe, without any cemensite, and which does not get corroded for 2000 years.

For the last five years the ICIDAC teams have also discovered remarkable samples of Dacian ceramics and terracotta on which the Corinthian acanthus (10) appeared, as well as the Egyptian lotus (8), the Indian lotus, the mistletoe of Druids (11) and other plants and trees that were venerated in ancient times.

Why the Dacians collected these singles of the ancient civilization? Our answer is univocal: because they were ktistai.

Ktistai - that was how Strabon called the brothers of Dacian scholars and anchorite, which still kept up the spiritual traditions of Pythagora. The Romanian archeologists translated this term as follows: "founders of towns". The Grecian dictionary gives us a more precise term: ktistai – mason.

The Dacians were unsurpassed masons indeed. The monument from Adamklissi (108AD) and Trajan's Column (114AD) show us the ktistai as lighted brave people dressed in overalls of masons, in clothes of other civilized ancient peoples and wearing an exceptional variety of "professor" beards. Their main sanctuaries from Sarmisegetuza Regia are built on immense terraces, specially arranged in the mountain's rock. The algorithm of Pantheon in Rome (43,2m), built in 125AD, mysteriously coincides with the dimensions of dacians andezite stones and geometrical sanctuaries what surrounds a horseshoe of 21 pillars, cosmically oriented, encircled in its turn with one circle of 108 pillars and another of 314 pillars (104+180+30). 


Materiale si tehnici de constructie
Lucretia Eugenia Brezeanu, cercetator stiintific
DACIA Magazin nr.5 iunie 2003

În apropierea cetatilor dacice, dar în special în zona capitalei,
s-au gasit grandioase lucrari de fortificatii, unitare în conceptia de
amplasare în teren, dar cu elemente constructive diferentiate, ingenios adaptate locului.

Cetatile dacice cercetate pâna acum sunt cele mai însemnate constructii din afara Imperiului roman comparabile cu cele ale civilizatiei imperiale. Aceste cetati se disting prin:

-ample lucrari de terasare antropogene consolidate specific chiar si prin plantari de arbori, umpluturile de terasa ajungând la sute de metri cubi; dupa realizare, aceste terase erau amenajate prin lucrari de infrastructura în cinci straturi succesive;

-lucrari de circumvolutie, de încercuire, pentru a face mult mai dificil accesul în apropierea zidurilor cetatii;

-subîmpartirea cetatilor în "curti interioare" asimetrice, cu posibilitati de orientare foarte grele pentru potentialii inamici care patrundeau aici;

-în imediata apropiere a intrarilor era amplasat un zid care determina împartirea celor intrati la atac în doua parti, condusi spre cele doua capete ale acestui zid sau favoriza atacul din spate în cazul în care toti cei intrati se îndreptau spre acelasi capat al zidului;

-abundenta în material de constructie din fier;

-constructii si amenajari subterane pentru apa si pesteri spatioase sau mai modeste, amenajate cu mai multe iesiri;

-blocurile de piatra au o prelucrare aparte: au suprafetele laterale usor înclinate pentru a mari aderenta între blocuri si a creste rezistenta zidurilor;

-prin realizarea zidului dacic din doua straturi de blocuri din piatra, umplutura se constituie în punte termica; se poate sa se fi produs si fenomene de piezoelectricitate care înlaturau umiditatea din zid prin efectul de "electropompa capilara";

-pentru a se preveni alunecarile de teren, s-au amplasat în ziduri barbacane cu filtru invers, considerate o inventie a secolului XX;

-un sistem eficient de jgheaburi care colectau apa precipitatiilor de pe ziduri si din spatiile interioare ale constructiilor expuse precipitatiilor;

-spatiile interioare au avut dimensiuni care dovedesc ca au fost realizate ca "incinte rezonante";

-mortarul utilizat la cisterna de apa este septizant. 

Dacian Fortresses, Towns and Citadels

 De-a lungul unei perioade de mai bine de 150 de ani (sec. I î. Hr. - sec I d. Hr.), Dacia a fost înzestrata cu un veritabil sistem de aparare, cuprinzand mai mult de 90 lucrari de fortificatii, de diferite tipuri: asezari întarite, cetati si fortificatii de pamant. În ceea ce priveste fortificatiile Daciei preromane, cele din regiunea de sud-vest a Transilvaniei actuale constituie un grup aparte. Ridicate la sud de bazinul mijlociu al raului Mures - in acea parte a Carpatilor Meridionali care formeaza Masivul Sureanu -, ele au permis mentinerea sub control a cailor de acces catre capitala regatului dac, Sarmizegetusa. [...] In aceasta regiune a capitalei regatului, vestigiile locuirii dacice formeaza un ansamblu unic, in care elementele civilizatiei autohtone se conjuga în modul cel mai fericit cu cele imprumutate din lumea clasica greco-romana.

sapaturile arheologice efectuate la Sarmizegetusa - situata pe piciorul versantului vestic al Muntelui sureanu - au adus la lumina locuinte dacice rurale, în vecinatatea celor quasi-urbane, dovedind o preocupare pentru amenajarea teritoriala si urbana, ca si existenta unor functiuni de ordin economic, proprii centrelor similare (Fetele Albe, Ceata, Sarmizegetusa - Gradistea de Munte); descoperim, cu aceasta ocazie, si fortificatii propriu- zise, incendiate ¥i distruse de romani, cu ocazia victoriei lor, dobândita de Traian, in anul 106, care a desavarsit, astfel, a doua campanie împotriva regelui dac Decebal. Fortificatiile propriu-zise se clasifica în trei categorii: cetati ridicate în proximitatea marilor centre civile (Costesti - Cetatuie, Vîrful lui Hulpe ¥i Sarmizegetusa - acestea doua, din urma, pe teritoriul actualei localitati Gr¥distea de Munte), cetati lipsite de asezari civile în jur, ridicate din ratiuni strict militare (Costesti - Blidaru, Luncani - Piatra Rosie) si impozantul zid de aparare de la Cioclovina - Ponorici. Acesta din urma este construit din lemn si pietre nefasonate; are o lungime de mai mult de 2,5 kilometri si bastioane imense, cu diametre între 40 si 80 metri, ca si ziduri perpendiculare si oblice, adosate zidului principal si menite sa fragmenteze frontul de atac al inamicului. Întregul zid releva tehnica traditionala dacica, dar bastioanele ¥i zidurile perpendiculare tradeaza împrumuturi din lumea elenistica.

In cazul cetatilor, planurile sunt fie traditionale (dar adaptate, pe cat posibil, configuratiei terenului, fara ajustari notabile), fie elenistice - mai exact, inspirate din arhitectura militara elensitica. In categoria celor cu planuri traditionale intra lucrarile de fortificatie din lemn si pamant de la Costesti - Cetatuie, ca si cele din pamant, lemn si piatra de la Sarmizegetusa, în vreme ce în categoria celor cu planuri inspirate din arhitectura elenistica fac parte fortificatiile de la Costesti - Blidaru ¥i Luncani - Piatra Rosie. Aceeasi observatie se poate face si pentru elementele de fortificare: ziduri cu pietre fasonate în maniera elenistica (la Costesti - Cetatuie ¥i, partial, la Costesti - Blidaru) si ziduri din piatra fasonata, inspirate din tehnica elenistica (partial, la Costesti - Blidaru, si la Luncani - Piatra Rosie si Sarmizegetusa). Împreuna, toate aceste fortificatii constituie un sistem defensiv pentru Sarmizegetusa, dar luate separat, fiecare reprezinta, prin particularit¥tile sale, o entitate bine configurata.

 Totusi, exista o caracteristica general valabila: sursa permanent¥ de apa gasindu-se sub cota fortificatiei, ele nu sunt în masura de a rezista la asedii prelungite [...]. Cea mai veche fortificatie este cea de la Costesti - Cetatuie, ridicata în pragul sec. II d. Hr., cand, pe un mamelon înalt de 150 metri, au fost amenajate doua valuri de pamant avand, pe coama lor, o palisada multipla.[...]

 Este probabil ca, dupa cucerirea - catre anul 55 î. Hr. - a cetatilor grecesti de pe litoralul vestic al Marii Negre, de catre regele dac Burebista, mestesugarii si constructorii originari din aceste tinuturi au contribuit la ridicarea zidului (gros de 4 metri), din piatra fasonata, pe un traseu unghiular, dotat cu trei bastioane - în afara de bastionul situat în incinta, pe unul dintre valurile de pamant, de celelalte trei bastioane din exteriorul fortificatiei, asezate pe calea de acces, si de alte doua turnuri locuibile. Toate aceste elemente de fortificatie sunt construite cu ziduri elenistice, cu umplutura de tip emplecton (pamant si pietre de rau, asezate între doua paramente din piatra fasonata). Asa cum se prezinta, si alte elemente ne duc cu gandul la contributia mesterilor greci: este cazul turnurilor locuibile (al caror prim nivel este construit din ziduri de acelasi tip, în vreme ce etajul este ridicat din caramizi usor arse), al scarilor monumentale din piatra, de langa turnul locuibil din vest, si al contraforturilor adosate pe un segment al zidului de incinta. În interiorul fortaretei se gasesc, de asemenea, un turn de paza, o cisterna pentru apa de ploaie, baraci pentru soldati si un sanctuar rectangular cu stalpi din lemn si piedestale din piatra fasonata; alte trei sanctuare, de asemenea, rectangulare, si construite în aceeasi tehnica, se gasesc în exteriorul zidurilor. La picioarele mamelonului (sub actuala localitate) se întindea marea asezare civila.

În apropiere de Costesti - Cetatuie, pe un mamelon înalt de 250 metri, se gaseste cetatea de la Costesti - Blidaru. Planul rectangular, bastioanele de la colturi, intrarea - situtata într-un bastion - si un turn locuibil semnaleaza aceeasi influent¥ elenistica, în ciuda faptului ca tehnica de constructie a zidurilor cet¥tii nu se conformeaza, integral, acesteia. Din aceast¥ abatere de la regula a rezultat murus dacicus din piatra fasonata, fara butise (blocuri asezate perpendicular pe directia zidului). Într-o a doua faza, fortificatia a fost marita - suprafata ei fiind dublata -, în spatele zidurilor de nord ¥i de vest ale incintei fiind adosate ziduri din piatra fasonata, alternand cu ziduri din piatra nefasonata ¥i legate cu pamant. Acestea constituiau depozite de provizii, pardoselile lor fiind utilizate ca platforme pentru lupt¥. În aceeasi perioada, al¥turi, dar ceva mai jos de fortificatie, a fost construita o cisterna, cu respectarea integrala a princiilor lui Vitruviu.

 Literele grecesti incizate pe zidurile turnului locuibil, ca si cele de pe zidul sudic, sunt semne de marcare în cariera. supravegherea cailor de acces era asigurata de la în¥ltimea celor 14 turnuri. Nu departe de fortificatie existau doua sanctuare. La vest de Blidaru [...], se g¥seste cetatea de la Luncani - Piatra Rosie. Într-o prima faza, au fost ridicate, simultan, pe un platou amenajat, zidurile de incinta, înzestrate cu cinci bastioane - patru la colturi si unul pe traseul zidului estic -, doua mari constructii si un sanctuar, marea constructie din incinta - pe care o numim cazarma - si trei turnuri izolate. Într-o faza ulterioara, doua dintre acestea au fost unite, la baza platoului, prin ziduri din piatra nefasonata, legate cu pamant. Intrarea în cetate - printr-un bastion -, scara monumentala din piatra ¥i planul rectangular al ansamblului sunt de inspiratie elenistica, în vreme ce zidurile din piatra nefasonata releva tehnica dacica. Avand în vedere ca fortificatia de la Vîrful lui Hulpe nu a fost, în mod deliberat, cercetata arheologic, ultima cetate explorata este cea de la Sarmizegetusa. Drumul antic, lung de 20 kilometri, de la Costesti - Blidaru pana aici, era supravegheat de turnuri de paza [...]. Capitala regatului dac, Sarmizegetusa, se întindea pe o suprafata de 6 km2, constructiile aflandu-se pe terase antropogene, din care unele sunt sustinute de ziduri înalte de 14 metri. În antichitate, orasul era alcatuit din trei zone distincte: doua cartiere civile si, între ele, fortificatia si zona sacra; întregul ansamblu era dotat cu conducte de apa, canale de drenaj, drumuri pavate, scari etc.

Fortificatiile înconjurau un mamelon înalt de 1.000 metri si constau dintr-un val de pamant care bareaza calea de acces. Acesta este surmontat, pe partea de sud, de o palisada, în vreme ce zidul de incinta este construit în tehnica dacica. Partial distrusa în 106 [...], cetatea a fost largita si reconstruita de cuceritori. [...] Zona sacra este situata la est de fortificatie. Au fost scoase la lumina zece sanctuare rectangulare [...], ca si un mare altar din piatra, toate fiind integral sau în cea mai mare parte din calcar sau andezit. sanctuarele rectangulare sunt marginite, spre exterior, de un sir de pilastri din piatra, în vreme ce, spre interior, au fost ridicate coloane masive din piatra sau lemn.

 [...]Pentru a realiza toate aceste constructii a fost nevoie, fara îndoiala, de un efort iesit din comun, deoarece aceasta zona este lipsita de piatra de constructie. [...]  Cu exceptia sanctuarelor sale, microzona de la Sarmizegetusa atesta o îngemanare insolita de elemente traditionale indigene (dacice) ¥i de influente elenistice [...]. În acelasi timp, prin numarul si anvergura, ca si prin amplasarea si modul lor de executare, constructiile de la Sarmizegetusa reprezinta cele mai importante realizari de arhitectura europeana din antichitate, din afara lumii greco-romane, ele neavand nici un corespondent, din aceeasi epoca, în partile "barbare" ale continentului.



Dinu ANTONEsCU, Introducere în arhitectura dacilor, Bucuresti, 1984

Ion Horatiu CRIsAN, Burebista si epoca sa, Bucuresti, 1977


Constantin DAICOVICIU, Cetatea dacica de la Piatra Rosie. Monografie arheologica, Bucuresti, 1954

Constantin DAICOVICIU, Hadrian DAICOVICIU, Sarmizegetusa. Cetatile si asezarile dacice din Muntii Orastiei, Bucuresti, 1962

Hadrian DAICOVICIU, Ioan GLODARIU, Ion PIsO , Un complex de constructii în terase din asezarea dacica de la Fetele Albe, în Acta Museu Napocensis, X, 1973

Hadrian DAICOVICIU, stefan FERENCZI, Ioan GLODARIU, Cetati ¥i asezari dacice din sud-vestul Transilvaniei, Bucuresti, 1990

  Hadrian DAICOVICIU, Dacia de la Burebista la cucerirea romana , Cluj, 1972

Ioan GLODARIU, Vasile MOGA, Cetatea dacica de la Capalna, Bucuresti, 1989

Ioan GLODARIU, Arhitectura dacilor - civila si militara (sec. II î.e.n. - I e.n.), Cluj-Napoca, 1983

Nicolae LUPU, Tilisca - Asezarile arheologice de pe Catanas, Bucuresti, 1989

Mihail MACREA, Octavian FLOCA, Nicolae LUPU, Ion BERCIU, Cetati dacice din sudul Transilvaniei , Bucuresti, 1966







Dacian fortresses, towns and citadels

 Text at:

The following lists sites of Dacian fortresses, towns and citadels that I have found references to.

ACIDAVA - [Enosesti,OT]

AEGYSSUS - [Tulcea,TL]

AIZISIS - [Fârliug,CS]

ALBOCA - neidentificat - Oras din sudul Banatului, capitala albocensilor.

ALBURNUS - [Rosia-Montans,AB] - Centru dacic al exploatarii aurifere.

ALTINUM - [Oltina,CT]

AMPELUM - [Zlatna,AB] - Centru dacic al exploatarii aurifere.

AMUTRIUM - [Butoiesti,MH]

APPOLONIA - [Sozopol,BG] - Întemeiat în sec. VII îen de milesieni la Marea Neagra.

APOULON - [Piatra Craivii,AB] - Ipotetic - o posibila denumire ar fi Ranisstorum.

APULUM - [Alba-Iulia,AB] - Capitala apulilor.

AQUAE - [Călan,HD] - Aşezare geto-dacă cunoscută sub numele roman renumită prin băile sale.

ARCIDAVA - [Varadia,CS]

ARCOBADAVA - neidentificat - Menţionat de Ptolemeu în Banat.

ARGEDAVA - [Popesti,ILFOV] - Capitala burilor, orasul în care s-a născut Burebista.


AXIOPOLIS - [Cernavoda,CT]

BERHOE - [Baroiu,VL]

BERZOBIS - [Berzovia,CS]

BONONIA - [Vidin,DJ]

BORYSTHENES - [Olbia,RUSIA] - La varsarea Bugului - vechiul Hypanis.

BRITONIA - [lânga actuala Sarmizegetusa,HD] - Vechiul nume al actualului sat Bratunia.

BURICODAVA - neidentificat - Localitate mentionată într-o inscriptie din Steklen - antica Novae din Bulgaria.

BURIDAVA - [Ocnele-Mari,VL] - Importanta asezare geto-daca, apartinea tribului burilor.

BURIDAVA - [Stolniceni,VL] - Castru roman cu o puternica asezare civila în jurul lui.

BUTERIDAVA - neidentificat - Oras din Dobrogea nordica.

CALLATIS - [Mangalia,CT] - Întemeiat de grecii din Heracleea Pontica în sec. VI îen.

CAPIDAVA - [Capidava,CT]

CARPIS - [Budapesta,HU] - Menţionat de Ptolemeu la N de Aquincum (Budapesta).

CARSIDAVA - [Horodistea-Paltinis,BZ]

CARSIUM - [Hârsova,CT] - Veche asezare geto-daca lânga care s-a construit un castru roman.

CLEPIDAVA - neidentificat - Mentionat de Ptolemeu sub râul Tyras lânga Dacia.

COMIDAVA - [Bacau,BC] - Locatie aproximativa.

CUMIDAVA - [Râsnov,BV] - O inscriptie romana atesta numele dacic al cetatii.


DINOGETIH - [Bisericuţa,TL] - Lângă Gărvan.

DOKIDAVA - [simleul Silvaniei,SJ] - Ipotetic - situat de Ptolemeu în NV României.

DROBETA - [Drobeta Turnu Severin,MH]

DYONISOPOLIS - [Balcik,BG] - Aşezare greceasca întemeiata de milesieni pe malul Pontului Euxin.

GENUCLA - neidentificat - Capitala regelui Zyraxes în Dobrogea.

GERMISARA - [Geoagiu,HD] - În traducere 'apa calda', băile termale regale dacice.

GERMIZENA - neidentificat

GIRIDAVA - neidentificat

HELIS - neidentificat - Capitala regelui Dromichaetes în Câmpia Munteana.

HISTRIA - [Istria,CT] - Întemeiat de milesieni în sec. VII îen la N de Constanta.

MARCODAVA - [Ocna-Mures,AB] - Ipotetic.

MESEMBRIA - [Nesebâr,BG]

MICIA - [Vetel,HD] - Asezare dacica apoi un puternic castru roman.

NAPOCA - [Cluj-Napoca,CJ]

NETINDAVA - [Piscul Crasani,ILFOV] - Ipotetic.

ODESSOS - [Varna,BG] - Întemeiat de milesieni în sec. VI îen la Marea Neagra.

OLBIA - [Parutino,RUSIA] - Întemeiata de milesieni în sec. VII îen la gura Bugului.

PARTISCUM - [Szeged,HU] - Oras aflat la confluenta Muresului cu Tisa.

PATRIDAVA - neidentificat - Mentionat de Ptolemeu în N Moldovei.

PELENDAVA - [Craiova,DJ]

PERBURDAVA - neidentificat - Posibila denumire a orasului Piroboridava.

PETRODAVA - [Piatra Neamt,NT] - Cetatea contine sanctuare care amintesc de cele din cetaţile din muntii Orastiei. Se afla în regatul lui Dicomes.

PIROBORIDAVA - [Poiana-Adjud,VR]



RAMIDAVA - [Râmnicu-Sarat,BZ] - Locatia este aproximativa - a fost capitala cotensilor.

RANISSTORUM - neidentificat - Posibila denumire a orasului Apoulon.

RECIDAVA - neidentificat

RUSIDAVA - [Dragasani,VL] - Asezare dacica apoi un puternic castru roman ce facea parte din Limes Alutanus.

SACIDAVA - [Topalu,CT] - Vechi oras dacic în apropiere de Capidava.

SACIDAVA - [Miercurea,SB]

SANGIDAVA - neidentificat - Ipotetic identificat cu asezarea de la Toplita dupa mentiunea lui Ptolemeu.

SARMIZEGETUSA - [Dealul Gradistii,HD] - Capitala Daciei burebistiene şi postburebistiene.

SETIDAVA - neidentificat - Localizat de Ptolemeu imprecis, dupa C.Daicoviciu între Nistru si Nipru.

SINGIDAVA - [Magura,HD] - Ipotetic - între Bretea Muresului si Branisca.

SINGONE - neidentificat - Situat de Ptolemeu în faţa orasului Brigetio.

SORNUM - [Slobozia,IL] - Localizarea este aproximativa, a fost capitala piefigilor.

SUCIDAVA - [Celei-Corabia,OT] - Atestată începând cu mil. III îen.

SUCIDAVA - [Izvoarele,CT]

SUSUDAVA - neidentificat - Localizat de Ptolemeu imprecis, după C.Daicoviciu între Nistru si Nipru.

TAMASIDAVA - [Brad,BC] - Ipotetic - situat de Ptolemeu pe malul stâng al Siretului.

TAPAE - [Tapia,HD] - Portile de fier ale Transilvaniei.

TIASON - [Tinosu,PH] - Ipotetic - situat de ptolemeu în V Munteniei.

TIBISCUM - [Jupa-Caransebes,CS]

TRIFULAN - neidentificat - Mentionat de Ptolemeu în N Moldovei.

TROESMIS - [Turcoaia,TL]


TURREMUCA - neidentificat

ULMETUM - [Pantelimonu de Sus,CT]

ULPIANUM - [Oradea,BH]

UTIDAVA - [Tg. Ocna,BC] - Ipotetic - pe înalţimea Titelca la 500m la S de oras pe râul Trotus, situat de ptolemeu pe valea Oituzlui.

ZARGEDAVA - [Racatau-Negri,BC] - Ipotetic - situat de Ptolemeu pe malul stâng al Siretului.

ZIRIDAVA - [Pecica,AR]

ZISNUDAVA - neidentificat

ZUROBARA - [Timisoara,TM] - Menţionat de Ptolemeu în NE Munteniei.

ZUSIDAVA - neidentificat - Mentionat de Ptolemeu în Banat.

2. Ioan Horatiu CRIŞAN - BUREBISTA şi epoca sa

The first table list the Dacian place name and the nearest current place to the site. The second table lists sites for which I don't have a Dacian place name.


PlaceNearest current placeJudetulNotes

ApoulonPiatra CraiviiAlbaMay be another name for Ranisstorum
ApulumAlba-IuliaAlbaThe Apuli lived in central Transylvania with their capital at Piatra Craivii, Apulum.

ArgedavaPopestiIlfovThe capital of King Burebista.
BorysthenesOlbiaUkraineAt the mouth of the river Bug, old Hypanis

Dobrogea nordică

Mentioned in Ptolemeu north of Aquincum

Mentioned in Ptolemeu below the river "Tyras near Dacia"
CumidavaRâşnovBrasovthe Roman camp discovered in Rasnov, the former north eastern border of the Roman empire. An inscription in stone at the Roman camp at Râşnov give the Dacian name of Cumidava.
DinogetihBisericuţaTulceaNear Garvan.
DokidavaSimleul Silvaniei,Salaj
DrobetaDrobeta Turnu SeverinMehedinti

Capital of King Zyraxes of Dobrogea.



Capital of King Dromichaetes on the Muntean plain.
NetindavaPiscul CrăşaniIlfovCitadel with earthen ditches
PartiscumSzegedhungaryTown at the confluence of the Mureş with the Tisa.

May be another spelling of Piroboridava.
PetrodavaBâtca Doamnei, Piatra NeamţNeamtCitadel contains shrines resembling those in the Orastiei Mountains. Kingdom of Dicomes.
PiroboridavaPoiana - AdjudVrancea

May be another name for Apoulon.
Brasov ?Buzău and Olt valleys.
SarmizegetusaDealul GrădiştiiHunedoara

Between Nistru and Nipru
SingidavaMăguraHunedoaraBetween Bretea Mureşului and Branisca


Between Nistru and Nipru
TamasidavaRăcătăuBacau4 km south of the village along the river Siret.
south west TransylvaniaDecebal was the leader here before becoming the king of the Dacians
TibiscumJupa - CaransebesCaras-Severin
TsiernaDierna - OrşovaMehedinti
UlmetumPantelimonude SusConstanta
UtidavaTârgu OcnaBacau500 m southeast of the town right of the river Trotus.
ZiridavaPecicaAradSettlement protected by earthen ditches

Second table:


Nearest current placeJudetulNotes

BrasovDacian Sanctuary of Racos
BanitaHunedoaraControlling the Jiu valley. 4km east of village.
BlidaruHunedoaraCitadel with military purpose
Breaza Transylvania
Dacian fortification of a system of walls 8 to 14 m wide. The main wall has is 2.5 km with 33 perpendicular walls.
CostestiHunedoaraDwelling-towers and sanctuaries.

Fata Cetei, Ceata
Large settlement on about 40 to 50 terraces
Fetele AlbeHunedoaraCivil settlement on 30 artificial terraces.
Peak of Hulpe
Limestone blocks on the slopes are the remains of a fortress that secured the access to Sarmizegetusa through the valley of river Sibisel.
Piatra-Neamt, CozlaNeamt
Piatra RosieHunedoaraRectangular fortress, 102x45m, with towers at the corners.
The the east is a second fort and nearby are the traces of two round sanctuaries.
Stancesti Buzau
ZimniceaTeleormanAttacked by Alexander in 4th century BC
© Eliznik2005, First issue 2002, Last updated Dec-05



Murus Dacicus

From Wikipedia, the free encyclopedia;"

Murus Dacicus at Sarmizegetusa Regia
 File:Cetatea Blidaru.JPG
Murus Dacicus (Latin for Dacian Wall) is a construction method for defence walls and fortifications developed in ancient Dacia sometime before the Roman conquest. It is a mix between traditional construction methods particular to Dacian builders and methods imported from Greek and Roman architecture and masonry, and - although somewhat similar construction techniques were used before, during and long after the period - it has peculiarities that make it unique.

Murus Dacicus consisted of two outer walls made out of stone blocks carved in the shape of a rectangular parallelepiped; apparently no mortar was used, thus making them examples of ashlar masonry - but typically done with regular sized, bigger-than-average blocks, due to technological requirements. After each layer of the outer walls was completed, the gap between them would be filled with gravel and rocks cemented together with clay and compacted (cf. also rammed earthdry stone wall (as seen, e. g., in the cyclopean and ashlar walls in Mycenae): a higher capability of shock absorption and dissipation of kinetic energy from an incoming projectile thrown by a siege weapon. However, archaeological and historical evidence suggests that the wall might have been topped by a wooden palisade instead of stone battlements, which had the obvious disadvantage of being vulnerable to fire. technique). The structure was strengthened and consolidated at the level of each layer by horizontal, singed/scorched wood tie beams connected to the outer walls by means of a dovetail joint at the upper surface of the stone block (hence the need for big stone blocks of the same size). Due to its higher flexibility, this structure had a distinct advantage over the 'classical', solid 


A properly built Dacian Wall would be both labor intensive and time consuming. A typical wall for the late period, hastily built in the short years between the two Dacian Wars (when Dacia had to rebuild, repair, enlarge or reinforce the defences of many of its key fortesses), would be about 3-4 meters thick and 10 m tall, an outstanding achievement in the given conditions.

The Dacian Fortresses of the Orăştie Mountains, UNESCO World heritage sites are examples of citadels built using this method. Also the Dacian walls are depicted on the Trajan's column in Rome.

External links

 A very good website: Prehistoire (Romanian only)

Arhitectura thracilor

Neamul thracilor se cristalizeaza spre sfarsitul perioadei neolitice si inceputul perioadei bronzului (c. 2500 i.e.n.) in spatiul cuprins intre Marea Egee si mlastinile Pripetului si intre cadrilaterul Boemiei si fluviul Bug.
Thracii de nord locuiau intregul teritoriul al Romaniei de azi, precum si largi spatii in jur: partea apuseana a Ucrainei, zona Tisei, Campia Maghiara pana in Slovacia, atingand si unele regiuni ale Austriei (Schandorf, Oberpulendorf) si Poloniei (Wymysowo). Thracii de sud locuiau in cuprinsul bulgariei actuale, in zona ocupata mai tarziu de illyri, adica in vestul Peninsulei Balcanice.

Thracii si civilizatia mediteraneana
Descoperiri arheologice din Romania si Bulgaria confirma rolul important al thracilor in marea migratie egeeana care a avut loc catre sfarsitul perioadei bronzului si inceputul perioadei fierului (sec. XIII-XII), dinspre spatiul carpato-balcanic catre regiunile rasaritene ale Mediteranei. Aceasta miscare a echivalat cu sfarsitul civilizatiei miceneene, care a exercitat cu siguranta unele influente si asupra culturilor bronzului thracic mijlociu, explicand astfel si identitatea dintrele elementele de civilizatie din Troia posthomerica si unele descoperiri din Dobrogea, ca de pilda asezarea hallstattiana de inaltime de la Badabag (sec. VII-V i.e.n.), fortificata pe doua din laturi cu santuri si valuri de pamant amestecat cu piatra si cuprinzand un inventar ce indica raporturi de filiatie cu Anatolia sau poate chiar o enclava anatoliana.

Locuirea in etapa hallstattiana
Configuratia complexului hallstattian thracic a fost determinata de suprapunerea elementelor locale protothracice, mai stabile in regiunile vestice, cu importante influente exterioare datorate unor patrunderi de populatii rasaritene, a unor triburi purtatoare ale culturii mormintelor cu tumuli de la Dunarea mijlocie, ca si a unor elemente balcanice specifice culturii de tip Zimnicea-Plovdiv. In aceste imprejurari se constata o tendinta de fuziune si, in final, de uniformizare a culturilor, care se traduce in planul habitatului, printr-o stabilitate inca neintalnita a asezarilor. Astfel, locul asezarilor de tip "tell" si "atol" din perioada bronzului, avand un caracter mai mult sau mai putin stabil, intarite numai in mod exceptional cu sant si un val de pamant, este luat de stabilimente, provizorii la inceput, salase de tip "cenusar" (zolniki), care inregistreaza treptat un proces de stabilizare, de "urbanizare" chiar. Locuintele, la inceput construite din material vegetal, recurg apoi la materiale mai solide si se manifesta o anumita tendinta de dispunere ordonata a acestora.

Asezari fortificate hallstattiene
Pe intreg teritoriul locuit de thraci apar, aproape simultan, primele asezari hallstattiene cu caracter defensiv, situate pe inaltmi sau pinteni de terasa, dotate cu fortificatii complexe: asa numitele «valuri arse», cu miezul de pamant calcinat, exemplificate de urmele asezarilor de la Huedin, Somesu Rece si Orbeasca sau valurile cu turte de pamint ars (uneori sub forma de caramizi rotunde, perforate) ale asezarilor de la Bucovat, Popesti si Margaritesti. Ambele variante comportau infrastructuri de lemn (Subcetate) Si probabil palisade, parapeti din pari juxtapusi, uneori crenelati, ridica~i pe creasta valurilor. avind la baza spre interior, iirumuri de straja. Panta exterioara a valului era uneori consolidata cu lespezi dispuse in asa fel incit sa nu permita eroziunea (Stincesti, sec. VI-III i.e.n.; Teleac-Jidova, sec. al V-lea i.e.n.; Cotnari, sec. al IV-III i.e.n.).

265-267. HEUNEBURG, Wurttemberg, etapele Hallstatt si La Tene. Oppidum hallstattian (sec. al VI-lea i.e.n.), asezat pe un platou ridicat deasupra vaii Dunarii, a cunoscut citeva refaceri ale incintei de fortificalii, pentru ca reconstructia de la inceputul etapei La Tene sa constituie cel mai vechi caz cunoscut in Europa, in afara zonei mediteraneene, de utilizare a unei forme ordonate si a unei tehnici care atesta contacte directe cu lumea greaca. Zidul executat cu schelet de lemn si umplutura de piatra si pamint, parlial de caramida uscata la soare, asezat pe substruclii de piatra, este intarit cu bastioane patrulatere dispuse la intervale regulate .

Tehnica executarii fortificatiilor
Thracii ajunsesera la ingenioase solutii tehnice de ridicare a valurilor de pamint, uneori de dimensiuni impresionante (inaltimi variind intre 3 si 7 m si grosimi de pina la 20 m). Astfel, la Voivodeni, Santul de aparare fiind sapat intr-un sol cu pietris si nisip, foarte pulin rezistent, pentru a se consolida valul, pe masura ce acesta a fost inaltat, s-au introdus straturi de intarire de lut. Un alt element de originalitate in construirea valurilor il reprezinta dispunerea lor asemanatoare talazurilor unei ape, alternind un val mai mare cu doua valuri mai mici, principiu care se regaseste, pina tirziu, la fortificatiile medievale. Capacitatea de aparare era sporita prin doua-trei santuri amenajate in fata valului (Saratel). Valurile de pamint de la Verbicioara, erau dublate catre interior cu ziduri de piatra. Jn zona Cucuteni-Baiceni, s-au descoperit urme ale unor asezari (sec. IV-III i.e.n.) situate pe inaltimi aparate de citeva santuri continind locuinte de suprafata cu una sau mai multe incaperi, prevazute cu cuptoare si, uneori, cu piese mari de lut ars in forma de altare, destinate cultului, cu afinitati in mediul mediteranean si asiatic occidental. Asezarea de la Cotnari, o adevarata cetate, poseda un sistem de fortificatii care, desi prezenta unele asemanari structurale cu incinta greceasca arhaica de la Istros, prin prezenta zidurilor oblice cu rol de contra forti pare sa reprezinte o traditie locala de a construi, fara corespondent in lumea inconjuratoare.
Fata de perioada anterioara marii migratii egeene, cind nu depaseau 10 ha, asezarile fortificate hallstattiene cresc ca amploare si putere. Dupa secolul al XI-lea i.e.n., asezarea fortificata de la Sintana, inconjurata de un val de pamint, care se pastreaza si azi pina la inaltimea de 6 m, se intindea pe 80 ha, iar cea de la Stincesti, pe 45 ha. Aceasta crestere a dimensiunilor este poate o consecinta a faptului ca respectivele asezari jucau si un rol de centru politic polarizator.

Asezarile thracice de factura elenistica
Constituirea in centrul Bulgariei a statului thracic al odrysilor, intensificarea relatiilor lumii thracice cu coloniile grecesti pontice, in cursul secolelor V -IV i.e.n., s-a tradus pe plan arhitectural prin edificarea, dupa model grecesc, a oraselor Eumolpias (Plodiv) Si, in special, Seuthopolis, al carui palat regal impreuna cu locuintele urbane din apropierea lui sint ilustrative pentru fenomenul de asimilare a experientei elene.

268. ARGEDAVA (POPESTI), com. Mi-hailesti, jud. Ilfov, civilizatia geto-dacica. Cladirile, carora li se atribuie funcliile de sanctuar si palat (sf. sec. III i.e.n. - sec. I e.n.), ocupau zona de sud-est a acropolei, nucleul inilial, fortificat, al asezarii. Sanctuarul, compus dintr-o cella absidata si o a doua incapere precedata de o curte, s-a suprapus peste un ansamblu anterior compus dintr-o ampla curte patrata cu vatra dispusa central, flancata de doua incaperi alungite. In imediata vecinatate a sanctuarului se aflau clitdirile palatului: una, probabil mai mare, din care se disting urmele a doua incaperi, cealaltia, de plan tripartit (cu o tinda prinsa intre doua incaperi), precedata pe doua din laturi de o prispa. Invelitoarea celei din urma cladiri era executata din tigle de factura greceasca

Arhitectura funerara hallstattiana din Thracia
Riturile funerare ale populatiilor thracice din prima epoca a fierului sint inca puun cunoscute. Cele mai vechi informatii sint furnizate de dolmenele thracice, analoage celor din Caucaz si de mormintele sapate in stinca, similare cu cele din Asia Mica, reprezentind totusi, in final, produsul unei dezvoltari locale. In Rodopii Rasariteni s-au descoperit 19 morminte sapate in stinca, cu incaperi funerare de plan circular Si patrat, apartinind secolelor XII-VI i.e.n. Sint de luat in consideratie si apropierile dintre mormintele tumulare din Thracia si mormintele miceneene care apar nu ca rezultat al unor imprumuturi directe, ci ca expresie a supravietuirii unei idei comune privind mormintele conducatorilor in epoca miceneana si post-miceneana. Cele mai vechi mormmte thracice, ingropate in tumuli, descoperite in centrul si nord-estul Bulgariei (sec. V-IV i.e.n.), constituie rodul unei dezvoltari independente pe baza mormintelor megalitice din epoca anterioara. De forma circulara in plan, construit din caramizi arse inegal, mormintul tumular de la Kazanlik (sec. IV-III i.e.n.), are 2,65 m diametru la baza si o inaltime de 3,25 m. Picturile murale de pe cupola camerei funerare, executate in cel mai desavirsit stil al picturii clasice elene, sint realizate de artisti originari probabil din Asia Mica.

Arhitectura funerara hallstattiana din spatiul carpato-dunarean
In spatiul carpato-dunarean in faza hallstattiana timpurie (sec. XIII-VIII i.e.n.) thracii practicau incineratia in morminte plane, uneori in forma de put, dar si tumulare, obiceiul inhumatiei fiind mai raspindit in zonele rasaritene. Cercetarea unor necropole din faza hallstattiana mijlocie (sec. VIII-VI i.e.n.) atesta, pe linga practicarea ritului incineraliei (cimpurile de urne de la Balta-Verde si Bobda) gi pe cel al inhumatiei in pozitie intinsa, in necropole de tip Basarabi, de regula cu mai multe morminte intr-un tumul, cum este aceea din stauunea de influenta illyrica din sud-vestul Olteniei de la Balta Verde-Gogosu si staliunea de la Stoicani din sudul Moldovei.

269. AGIGHIOL, jud. Tulcea, civilizalia tracica, etapa La Tene. Mormint tumular al principelui traco-get Cotys (a doua jum. a sec. al V-lea i.e.n.), construit din lespezi cio-plite sumar, conline un dromos, doua incaperi funerare in care erau depuse cosciugele de lemn si o camera a cailor de lupta. Sacrificarea cailor ca si decorul animalier al diferitelor obiecte de inventar funerar denota o influenla a scililor nord-pontici.

Morminte princiare thraco-getice
Incepind cu secolul al VI-lea i.e.n., in zona de cimpie locuita de thraco-geti, ca si in Dobrogea, reapare incine-ratia in necropole tumulare apartinind complexului Feri-gile-Birsesti. In gropile putin adinci de sub movile, avind ca infrastructura o cista de piatra, cenusa era depusa in urne acoperite cu capace-strachini, la care se adauga un inventar caracteristic (Birsesti, sec. VI-V i.e.n.; Enisala, sec. al IV-lea i.e.n.). Contemporane cu cele din urma sint si primele morminte de incineratie tipic dacice (Cernavoda, Murighiol, Enisala, Brailita).

Mormintele de la Doi Mai si Kallatis
Cresterea puterii politice a thraco-getilor, prin constituirea unor uniuni tribale, este marcata de aparitia marilor tumuri princiari de inhumatie (Istres, sec. al VI-lea i.e.n.; Poiana Cotofenesti, sec. V-IV i.e.n., Portile de Fier, Craiova si Baiceni, sec. al IV-lea i.e.n.) cu o infrastructura comportind un dromos, uneori o camera a ofrandelor (in care s-au gasit schelete de cai si care) si o camera mortuara. In cazul a doua morminte, de la Doi Mai si Kallatis, amindoua din secolul al IV-lea i.e.n., aceasta infrastructura este executata in tehnica elenistica din piatra fatuita. Incaperile mortuare de plan rectangular sint acoperite cu bolti semicilindrice, cele mai vechi cunoscute pe teritoriul Romaniei. In alte cazuri, peretii erau din lespezi de piatra, iar acoperirea de lemn reproducea, se pare, dispozitiile unor prototipuri de piatra (Agighiol). Alteori, la baza tumulului era asezat un ring de piatra, iar supra-structurile (peretii si bolta) erau de lemn (Peretu si Gavani, sf. sec. al IV-lea i.e.n.). In general, mormintele thraco-getice nu erau marcate decit arareori de suprastructuri monumentale de tipul statuilor - menhir, considerate a fi de influenta scytica, de felul celor gasite la Sibioara si Stupina, datind din secolul al V-lea i.e.n. Majoritatea acestor morminte nord-dunarene contineau si bogate te-zaure, marcate de o stilizare geometrica si de un simbolism mai accentuat, fata de cele gasite in tumuli sud-dunareni, puternic influentate de arta clasica si elenistica.

270, 271. KAZANLIK, Bulgaria, civilizatia thracica, etapa La Tene . Mormint princiar tumular (sec. IV-III i.e.n.), inrudit cu monumentele funerare egeene de tip tholos, dar de dimensiuni modeste, cuprinde o infrastructura executata din caramida nearsa compusa dintr-un spatiu tronconic acoperit cu o cupola, precedat de un dromos. Un ansamblu de fresce figurative, de factura greceasca, vizind eroizarea sefului defunct, decoreaza camera mortuara, reprezentind cea mai importanta marturie cunoscuta privind pictura clasica elena.

Gheorghe Curinschi Vorona
Istoria universala a arhitecturii vol. 2


In Memoriam Professor Doctor Academician Constantin Daicoviciu, Cluj, Romania

Constantin Daicoviciu
Constantin Daicoviciu
Constantin Daicoviciu
Născut 1 martie 1898
Decedat 27 mai 1973
Ocupaţie Istoric, arheolog
Sigla academia romana.gif Membru titular al Academiei Române

Constantin Daicoviciu (n. 1 martie 1898, Căvăran, Caraş-Severin – d. 27 mai 1973), a fost un renumit istoric şi arheolog, profesor, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A fost membru al Academiei Române.

A fost profesor de antichităţi clasice şi epigrafie la Universitatea din Cluj (1923-1968), decan imediat dupã eliberare, subsecretar de stat la Ministerul Asigurãrilor Sociale şi Muncă (din ianuarie 1947) şi rector între anii 1957-1968, director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei (1945-1973), membru al Academiei Române din 1955.

Din anul 1973 satul natal Căvăran din judeţul Caraş-Severin poartă numele istoricului Constantin Daicoviciu.


În anul 1968 a primit titlul de Erou al Muncii Socialiste.[1]


  1. ^ Decretul 140/1968 pentru conferirea titlului de "Erou al Muncii Socialiste" tovarăşului academician Constantin D. Daicoviciu,, accesat 2010-08-17


Cetatea dacica Apulon, Piatra Craivii


Cetatea dacică Apoulon - Piatra Craivei

Piatra Craivii, ultimul refugiu al lui Decebal. Cetatea de la poalele muntilor Trascau a ... Sanctuarul si cetatea dacica de la Piatra Craivii pazea minele de aur ale dacilor. Atelierul de Fibule de la Piatra Craivei 

 Cetatea dacică de tip urban “Apoulon” din sec. I a.Chr. este menţionată în poemul lui Ptolomeu “Consolatio ad Liviam” şi "Geographia" lui Ptolomeu. Fortificaţie amplasată pe un colţ stâncos (1083 m), în vârful căruia se află un mic platou (40 x 19,50 m). Accesul este posi­bil doar dinspre nord şi vest, în est aflându-se o prăpastie de 50 m. Pe marginea platoului incinta descrie un pl. eliptic neregulat. În partea de sud-est a platoului, a fost proiectat un donjon cu planimetrie dreptunghiulară, din care s-au păstrat doar fundaţiile (7 x 6 m, cu laturi de 2 m). Din săpătura arheologică nu s-a putut înţelege ce s-a petrecut cu latura de est a donjonului şi care au fost raporturile lui cu zidul de incintă. Pentru aceasta din urmă, s-a scris că, cel puţin în vest, unde asigura bararea accesului, a fost contemporan cu acelaşi don­jon. Argumentele invocate sunt asemănările constructive. Şanţul aflat lângă donjon, spre sud (l. = 10 m, lăţime = 4 m, h. = 4 m, cu laturi „neegale”), nu a fost cronologizat. Existenţa unor clădiri de lemn a fost presupusă pe baza descoperirilor de cuie. În incintă se conserva urma conică a cisternei (I. Berciu, Gh. Anghel, Cetatea feudală de la Piatra Craivii, în Apulum, 5, 1964, p. 309-319; Gh. Anghel, Fortificaţii medievale, p. 150-153).

Sit-ul are 11 terase amenajate in epoca dacica, unele sapate in stanca si, pe un platou situat la peste 1.700 de metri, o fortificatie din blocuri de piatra fasonata. Terasa a V-a este cea mai bogata in material documentar. In urma unor sapaturi mai vechi, aici a fost gasit un sanctuar rectangular si o alta incinta circulara, gropi de cult si ateliere mestesugaresti.

Potrivit arheologilor, sanctuarul de la Piatra Craivii a avut o forma rectangulara si acoperis din tigla, de inspiratie greco-romana. Sanctuarul a fost descoperit in anii ‘60. Tot aici au mai fost identificate si o locuinta din perioada clasica a civilizatiei dacice, dar si o serie de obiecte, de la ceramica obisnuita la produse de lux precum sticla si vase de bronz din lumea greco-romana, margele de factura elenistica. "Este singurul sanctuar din Dacia cu un asemenea inventar, fapt ce a contribuit la o mai buna cunoastere a fenomenului spiritual din Dacia preromana. Cetatea de la Piatra Craivii este cetatea cu cel mai bogat inventar din judetul Alba", a declarat Cristi Plantos, unul dintre arheologii care au cercetat zona fortificatiei dacice.

Batranii satelor din jur povestesc despre o cetate construita de uriasi, pe varful stancii; bogatii imense, ascunse de oamenii unor vremuri indepartate, zac in maruntaiele stancii in locuri ferite, acoperite de lespezi grele si pazite de porti ferecate care se deschid numai la zile mari, o data la 7 ani. Taieturile din stanca, facute de mana omului, si urmele unor ziduri de pe "crestetul fruntii", precum si descoperirea din cand in cand a unor obiecte din fier, blocuri de piatra cioplite si fragmente de vase dau curs liber imaginatiei populare.

Ceea ce este de remarcat referitor Ia zidurile cetăţii dacice “Apoulon” de pe Piatra Craivii este faptul că materialul necesar confecţionării blocurilor de piatră cioplită a fost adus de la cariera numită "Cubelcărie" sau "Cobelcerie", cum este numită de localnici în zilele noastre. Cariera se găseşte în apropierea satului Cricău, pe drumul ce duce la Craiva şi Piatra Craivii. O alta etapa de locuire este legata de construirea fortificatiei cu ziduri din piatra, cioplite intr-un atelier local. Incinta cetatii de forma patrulatera (067 x 36 m) ocupa o suprafata de 2400 mp. In epoca feudala, peste cetatea dacica cucerita de romani in timpul razboaielor din anii 101-102 si 105-106, s-a ridicat un castru feudal, semnalat documentar in anul 1272 sub denumirea de Castrum Kechkes (Castrul Caprei).

Tanarul arheolog Cristi Plantos calca pe urmele lui Ion Berciu in cetatea dacica Apoulon

Tanarul arheolog Cristi Plantos calca pe urmele lui Ion Berciu in cetatea dacica Apoulon

Revista nr. 44 | 16-08-2010 | Alexandru Mitchievici

Din 2005 încoace...

În ultimii ani, cercetări arheologice sistematice au confirmat importanţa excepţională a sitului de la Piatra Craivii (Apoulon) fiind dezvelite urmele unui templu rectangular cu baze de coloane din calcar. Templul seamănă cu cele din Munţii Orăştiei, dar are un inventar deosebit de bogat, fapt care îi conferă o poziţie insolită în rândul descoperirilor de acest timp din Dacia pre-romană.
De asemeni, a fost descoperită şi o construcţie de formă circulară cu un bogat şi valoros inventar, în imediata apropiere a vechiului templu pe terasa a V-a.
În fine, au mai fost identificate o locuinţă de mari dimensiuni (incendiată) şi un interesant sistem de terasare a versantului sud-estic al Pietrii Craivii. Nu lipsite de importanţă sunt descoperirile aparţinând epocii Bronzului Târziu, cercetate şi valorificate de către arheologul Marc Antoniu de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
La acestea se remarcă, contribuţiile conexe muncii propriu-zise de cercetare arheologică, anume ridicarea topografică, pe o importantă suprafaţă a sitului, analiza resturilor osteologice din săpătură, analize fizico-chimice ale unor piese de metal, realizarea unei expoziţii ce reflectă legăturile centrului dacic de aici cu lumea greco-romană, publicarea unui important lot de descoperiri.
„Cercetările efectuate în ultimii 6 ani la „Piatra Craivii, coroborate cu rezultatele obţinute de predecesori, oferă astăzi o imagine de ansamblu destul de coerentă asupra destinului avut de acest centru de putere din lumea dacică. Naşterea acestui sit se întrepătrunde cu însăşi geneza Regatului dac iar dezvoltarea s-a ulterioară a fost una fulminantă. Centru politic, economic şi spiritual, „Apoulon” oferă din teren imaginea dezvoltării unei societăţi pe verticală”, ne-a declarat Cristi Plantos, responsabilul şantierului arheologic de la Craiva.

Campania arheologică aniversară... în 2010, la 50 de ani după cercetările lui Ion Berciu

„Rezultatele ultimilor ani de cercetări ne schimbă însă percepţia în ceea ce priveşte sfârşitul existenţei acestei cetăţi şi aşezări, pe baza lor fiind destul de dificil de a mai cadra cu „scenariul clasic” al dispariţiei sale în contextul războaielor daco-romane de la debutul veacului al II-a d.Ch., mult mai aproape de realitate fiind o datare până în primul sfert al sec. I d.Ch.”, a precizat coordonatorul cercetărilor de la Piatra Craivii.
Aflată sub semnul aniversării a 50 de ani de la debutul săpăturilor, campania arheologică a anului 2010 s-a desfăşurat (în perioada 23 iulie-6 august) în ciuda lipsei cvasi-totale a fondurilor necesare. Şantierul a fost ţinut în viaţă cu încăpăţânare de către arheologul Cristi Plantos, care şi în acest an a plătit din banii săi pentru organizarea cercetării şi în perioada concediului său. La efortul arheologului albaiulian s-a adăugat, după cum aminteam şi în prima parte a materialului, sprijinul asociaţiei „Tradition Group” din Bucerdea Vinoasă şi a ONG-ului „Alba Verde”.
Din păcate, deşi obiectivul propus a fost realizat în bună măsură cu rezultate deosebite, cercetările nu au putut fi finalizate. Astfel, pe terasa a V-a, în zona exterioară incintei, a fost surprinsă o depunere de vase (inclusiv miniaturale) întregi şi întregibile, au fost finalizate cercetările începute anterior în punctul „La şură” şi continuate investigaţiile în zona terasei a X-a unde se remarcă descoperirile aparţinând epocii bronzului. Din pacate, din motivele deja menţionate, deschiderea de noi suprafeţe de cercetare în arealul templului rectangular de pe terasa „Bănuţului” nu a mai fost posibilă.

Un viitor arheologic incert la Piatra Craivii

În condiţiile date (lipsa fondurilor, dezinteresul autorităţilor competente ş.a.m.d.), există riscul ca aceste cercetări arheologice să nu fie încheiate.
În aceşti ani, au fost câteva persoane care au sprijinit cercetările arheologice de la Piatra Craivii: familiile Bolea şi Grigoruţ din Bucerdea Vinoasă, Traian Rusu – primarul comunei Ighiu, arheologul Mihai Gligor de la universitatea albaiuliană şi nu în ultimul rând baciul Uţu Trifan din Craiva şi echipa „Salvamont” Alba.
„În toamna acestui an, sperăm, în ciuda impedimantelor financiare să onorăm cei 50 de ani de la debutul cercetărilor de la „Piatra Craivii”, printr-o expoziţie şi un catalog dedicat istoriei acestui sit”, a precizat arheologul Cristi Plantos.  
În ciuda eforturilor personale ale coordonatorului cercetărilor de la Piatra Craivii, viitorul acestui şantier arheologic este unul incert!

 Tanarul arheolog Cristi Plantos calca pe urmele lui Ion Berciu in cetatea dacica Apoulon
Taguri:tanarul, arheolog, Cristi Plantos, calca, pe urmele, Ion Berciu, cetatea dacica, Apoulon
Cetăţile de la Piatra Craivei PDF Imprimare Email

Unele dintre cele mai interesante cetăţi dacice şi medievale sunt cele de la Piatra Craivei, datorită poziţiei strategice excelente, fiind situate în vârful unui masiv calcaros, la o altitudine de 1078 m, înconjurat din trei părţi de pante abrupte şi pereţi verticali. Platoul din vârful îngust măsoară 20x50metri, fiind în mare parte de origine antropică, realizat prin lucrări de nivelare efectuate în epoca dacică şi feudală.


Nu este dificil să facem o legătură între amplasarea acestor fortificaţii şi castelele situate pe vârfuri inaccesibile din poveştile populare, masivul calcaros, declarat şi rezervaţie naturală, dominând semeţ peisajul zonei centrale a Munţilor Trascăului. Forma piramidală a stâncii este uşor de remarcat atât din DN 1 Alba Iulia-Teiuş, cât şi din DN 75 Alba Iulia-Zlatna.

Săpăturile arheologice au identificat în vârful stâncilor, pe un mic platou, zidurile din piatră fasonată, construite în tehnica specifică cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Pe latura de sud-vest şi în jurul stâncii au fost amenajate terase pe care s-au construit trei sanctuare, locuinţe şi ateliere. După cucerirea Daciei, întregul complex a fost distrus de către armata  romană. Descoperirea acestei fortificaţii a confirmat prezenţa tribului dacilor Appuli, al cărui centru, Apoulon, fusese menţionat de geograful grec Ptolemeu la începutul secolului al II-lea î. Chr.

Peste ruinele cetăţii dacice a fost ridicată în Evul Mediu o nouă fortificaţie la construcţia căreia s-au utilizat şi materiale provenite din zidurile antice, aceste lucrări ducând la distrugerea în mare parte a vechilor ziduri.

Cetatea feudală este amintită documentar pentru prima dată în anul 1272, într-un act de danie al regelui Ungariei, Ladislau Cumanul, care  îngăduie unor călugări din ordinul predicatorilor să-şi ridice o biserică în cetatea amintită, sub numele de Castrum Kecheks (Cetatea Caprei).

Cetatea de la Piatra Caprei era un castru regal de care ţineau satele „oaspeţilor”  Ighiu, Cricău, parţial Bucerdea şi satul Craiva veche, acestea fiind printre puţinele domenii regale din comitatul Alba, o mare parte din terenuri şi cetatea Albei fiind donate în secolul al XIII-lea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.

În secolul al XIV-lea sunt menţionaţi mai mulţi castelani (Nicolae, 1319 şi 1322, Arnold, 1322) numiţi de voievozii şi vice-voievozii Transilvaniei, care aveau autoritate asupra satelor amintite.

Această perioadă este marcată de încercarea voievodului Transilvaniei, Toma, de subminare a puterii Episcopiei Romano-Catolice, acesteia fiindu-i luate cu forţa mai multe domenii. În zona Văii Ampoiului, voievodul era susţinut de fostul castelan de la Piatra Craivei, Nicolae zis Ryma, pe care episcopul Transilvaniei, Andrei, îl afuriseşte în 1341 pentru că „s-a năpustit cu însăşi armele înfocate ale diavolului... asupra oraşului nostru Alba şi împrejurimilor acestuia şi a luat toate turmele de vite... de asemenea, pe clericii noştri... i-a lovit şi le-a luat veşmintele”.

La începutul secolului al XV-lea, cetatea va intra pentru scurt timp în posesia Episcopiei de Alba Iulia, în urma unui schimb cu regele Sigismund de Luxemburg, episcopul sperând ca prin controlul ei să-şi poată proteja domeniile din zonă.

Această stare nu va dura mult, deoarece regele Matei Corvin dă cetatea voievodului Nicolae Csupor în 1467 sau 1468, ca pedeapsă pentru participarea unor prelaţi la o conspiraţie antiregală. După 1484, cetatea devine cuib de haiduci, fapt care a determinat nobilimea locală să ceară regelui Vladislav al II-lea învoirea să o dărâme, lucru realizat doar în 1515 la insistenţele repetate ale episcopului din Alba Iulia.

Punctual cetatea mai apare într-o serie de documente care atestă folosirea ei ca loc de refugiu al populaţiei din zonă în perioade de restrişte. Astfel, în 1603 cetatea este teatrul unui eveniment violent, când o parte din locuitorii satelor din jur s-au retras între ruinele cetăţii din faţa mercenarilor lui Basta. Acolo au rezistat o vreme asediului, folosind prăştii, suliţe şi bolovani aruncaţi de sus, însă în cele din urmă au fost învinşi, iar supravieţuitorii măcelăriţi fără deosebire de vârstă şi sex.

Episodul avea să se repete în 1661, după cum reiese din relatarea cronicarului George Kraus, când o mulţime de locuitori din jurul Albei Iulia s-au refugiat de frica turcilor la Piatra Craivei. Şi de această dată atacatorii reuşesc să ajungă pe vârf, unde o parte dintre refugiaţi sunt ucişi, iar alţii luaţi prizonieri, acest masacru fiind confirmat prin descoperirea, în interiorul cetăţii, a unui mormânt comun cu 16 schelete.

Cetatea avea un mic donjon de 5x5 m, o incintă ovală cu ziduri duble pe latura de vest şi o cisternă săpată în stâncă pentru păstrarea rezervelor de apă, dar la suprafaţă mai pot fi văzute doar câteva urme ale zidurilor, acoperite cu sol şi vegetaţie.

Pentru a ajunge la Piatra Craivei din DN1, Alba Iulia-Teiuş, se urmează DJ 107H spre satul Cricău. De aici se urmează drumul forestier care însoţeşte în amonte firul văii Cricăului putându-se urca cu maşina până la o curbă a drumului marcată în partea stângă de un bolovan de mari dimensiuni (înalt de cca. 10m) şi un indicator turistic. Traversăm pârâul şi urmăm o potecă ce urcă versantul împădurit şi ne conduce la baza stâncii. Accesul pe vârf se face urmând cărarea îngustă care însoţeşte linia crestei sudice a masivului şi care prezintă câteva puncte mai dificil de trecut. Panorama amplă care se deschide asupra Munţilor Trascăului şi a Culoarului Mureşului recompensează din plin efortul de a ajunge până aici.

Descoperirilor dacice de la Piatra Craivei le sunt consacrate în cadrul expoziţiei Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia o sală care cuprinde diverse obiecte din ceramică, fier, bronz şi un fragment de zid realizat în tehnica specifică, mărturii ale înfloritoarei civilizaţii a  celor pe care Herodot i-a numit „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

Dan Anghel



Dacian Fortress Piatra Craivii-Ardeu


"Cetatea de la Ardeu este extrem de importantă pentru că aceasta şi cea de la Piatra Craivii, sunt sigurele cetăţi antice despre care ştim sigur că au fost dacice amplasate la nord de Mureş- spun arheologii - Cetatea  era ridicată după tipicul celor din Munţii Orăştiei. Se aseamănă cu cele de la Costeşti, Cucuişi sau Cugir ca organizare. Rolul ei era unul strategic, acela de a străjui drumul dacilor spre zonele aurifere din Apuseni. Locul era ideal pentru o cetate de acest fel". Cetatea dacică de la Ardeu lipseşte din circuitul turistic, ea aşteaptă încă să fie restaurată şi vizitată de turişti. Până atunci, continuă să ascundă fel şi fel de mistere cu desluşirea cărora câţiva arheologi se luptă an de an. La Ardeu (comuna Balşa, judeţul Hunedoara) se poate ajunge mult mai uşor decât la Sarmizegetusa Regia sau la Blidaru, drumul asfaltat trecând chiar pe lângă dealul cetăţii. Locul nu are parte de atenţia turiştilor din cauza pantei abrupte pe care se urcă în cetate şi a lipsei organizării administrative. În vara aceasta arheologii au descoperit un cuptor de mari dimensiuni, pentru fier şi bronz, datând din epoca dacică şi ridicat oarecum peste unul şi mai vechi.


Ultimele focare de rezistenţă

"Există ipoteza potrivit căreia dacii au rezistat aici până în anul 108"
Marius Oprea,
În judeţul Hunedoara există două fortăreţe care, se pare, au rezistat multă vreme după ce complexul de fortificaţii din Munţii Orăştiei, care avea rolul de a proteja Sarmisegetuza, a fost cucerit de romani. Dacă în anul 106, capitala Daciei fusese cucerită şi distrusă de romani, iar regele Decebal fusese capturat, existau o serie de tarabostes, adică de nobili daci, care au continuat să se opună romanilor. Unii dintre istorici cred că faptul că regele Decebal a încercat să fugă spre nord, în loc să îşi caute o moarte glorioasă pe zidurile Sarmisegetuzei, ar arăta că monarhul dac se baza pe o serie de forţe locale, cu ajutorul cărora putea organiza o contraofensivă împotriva romanilor. De asemenea, existau o serie de fortăreţe care încă nu fuseseră supuse de romani şi în care existau în continuare garnizoane de soldaţi daci, capabile să încetinească avansul spre nord al armatei imperiale.

„Cetăţeaua" de la Ardeu

Există ipoteza potrivit căreia dacii au rezistat aici până în anul 108 spune
Marius Oprea, istoric

Una dintre aceste fortăreţe este „cetăţeaua" de la Ardeu, cum îi spun localnicii. Este vorba de o fortificaţie puternică, ce supraveghea Cheile Ardeului, o cale strategică ce era folosită, probabil, de armata dacă, iar apoi de armata romană. Această cale unea Valea Mureşului şi, mai departe, cetăţile din jurului Sarmisegetuzei, de zona auriferă de pe Valea Arieşului. Cel mai probabil, pe această rută era transportat către capitala Daciei şi aurul extras din zone precum Ampelum, Alburnus Maior ori Abrutus. Cetatea dacică era protejată de o pantă abruptă. De altfel, această pantă este cauza pentru care puţini turişti vizitează vechea fortificaţie, în condiţiile în care ea se află la mică distanţă de şoseaua asfaltată. Diferenţa de nivel dintre baza pantei şi baza cetăţii este de peste 100 de metri, ceea ce înseamnă că fortificaţia era greu de luat cu asalt. Arheologul Mihai Căstăian, din Deva, care a săpat ani la rând pe şantierul de la Ardeu, spune că „cetatea dacică era organizată după tipicul celor din Munţii Orăştiei". Acest lucru arată că această fortificaţie a fost ridicată în aceeaşi perioadă istorică în care a fost construită şi Sarmisegetuza. Arheologii cred că garnizoana din această cetate era cea care percepea vama pentru aurul adus din Apuseni. De aceea, ea a fost întărită şi înzestrată la cele mai înalte standarde ale vremii. Istoricii cred că cetăţeaua de la Ardeu ar fi fost cucerită de romani cel mai devreme în ultimele luni ale anului 106 sau, mai probabil, în cursul anului 107. După cucerirea violentă, atestată de numeroase artefacte arheologice, romanii au reconstruit fortificaţia în folos propriu şi au instalat o garnizoană corespunzătoare, care avea, de asemenea, rolul de a păzi drumul aurului.

Bogăţia cetăţii de la Ardeu era una proverbială. Iar folclorul local păstrează unele povestiri legate de aurul dacilor. Bătrânii din sat povestesc despre o comoară imensă. Este vorba de doi boi de aur, înhămaţi la o căruţă din metal preţios, plină, la rândul ei, cu monede de aur. „Legenda arată că există un sâmbure de adevăr. În Antichitate, aurul avea deopotrivă un rol economic şi unul sacru, pentru că era metalul zeilor şi al regilor. Iar boii, taurii, erau animale sacre în numeroase culturi. Chiar şi în zilele noastre, în India, vaca este considerată drept un animal sfânt. Reprezentări ale taurului întâlnim şi în culturi precum cea greco-romană, prin boul lui Apollo ori prin faptul că Jupiter, Zeus, ia uneori forma unui taur care o răpeşte pe Europa, apoi avem legenda Minotaurului din Creta, dar există numeroase reprezentări şi în cultura germanică. În cultura celtică, avem chiar triburi care îşi iau numele de la acest animal totemic, cum ar fi tauriscii cu care a intrat în conflict Burebista. Chiar şi Biblia amin-teşte de obiceiul închinării la un viţel de aur, deci ipoteza potrivit căreia boi, tauri ori viţei de aur ar fi existat şi la Ardeu, într‑o zonă unde există din belşug metal preţios este plauzibilă", spune antropologul Simion Teodoriu. Legenda, adevărată sau nu, a atras sute de căutători de comori. Înarmaţi cu detectoare de metal, ei au început să sape în perimetrul forti-fi-caţiei antice. Pentru a limita acest fenomen, arheologii au apelat la o metodă inedită. În fiecare an, ei îngroapă capace de bere în tot perimetrul cetăţii dacice, în aşa fel încât acestea să „deruteze" aparatele cu care sunt dotaţi cău-tă-torii de comori.


 Drainage, and the Water System at Sarmisegethuza

Sarmizegetusa de sub Pamant


Ajuns aici, ai putea sa crezi ca misterul se destrama, pentru ca tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, ne-a atras atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal. Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati.


Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee. Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana.

Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul. Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.


Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit

Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare. “Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci, cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul? Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei? Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti, care le culeg din lut pietrele pe care au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut. Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Choise”, imprumutat de pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se intreaba autoritatile?

Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor. Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate? Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o spun tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri, prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu merita sa se mai stie ceva.


Despre zei, credinte si nemurire in incinta sacra

M-am plimbat prin sanctuar cu atentie si grija sa nu calc pe vreun zeu sau sa nu frang, din greseala, vreun deget al marelui Zamolxis. El este acolo, va asigur, dar nu mai are templu in care sa stea. L-au distrus romanii sau chiar dacii fortati de invadatori, iar ce a mai ramas din el s-a aruncat la vale de catre arheologi. Pe scaunele batranilor preoti stau astazi paranormali si bioenergeticieni, care vin sa se incarce din energia templului. Din cand in cand, mai vin si oameni normali, dar bolnavi, avizi sa se vindece de dorul stramosilor. Tot drumul spre cetatea regala am simtit ca suntem insotiti de Marele Lup Alb, ce traia odinioara in preajma marelui preot, care l-a condus si pe Sfantul Andrei la templul stramosilor nostri, cum spune legenda. Si chiar cred ca a fost asa, pentru ca, la un moment dat, coborand de la Blidaru, am zarit un trunchi de copac in forma de lup in care se metamorfozase insusi Marele Lup Alb. La Sarmizegetusa Regia am trait pentru cateva clipe sentimentul ca dacii s-au ridicat din istorie si s-au intors in sanctuarele din munti. Spun aceasta pentru ca aici s-a discutat despre religia lor “cu cartea pe masa” adusa de “Dacica”, editura care a lansat, in premiera nationala, un volum despre daci chiar la ei acasa. Este vorba despre lucrarea “Religia geto-dacilor”, o carte despre zei, credinte, nemurire, sacrificiu, preoti si initieri, pe baza scrierilor vechi ale antichitatii, semnata de I.I Russu. Si tot aici dr. Aurora Petan, directorul editurii amintite, si alti vorbitori au discutat despre harta Daciei, “Legendele dacilor liberi”, “Muntii dacilor”, “Scrieri vechi pierdute atingatoare de Dacia”, “Medicina in Dacia”, “Andrei apostolul lupilor”, “Tezaurul dacic de la Sinaia”, tot atatea titluri despre daci lansate de aceasta editura. Si tot la Sarmizegetusa, chemati de spiritul stramosilor, ajunsesera regizorul Andrei Chiriac si scenaristul Mihai Manescu, doi tineri care lucreaza in acest moment la serialul de televiziune “Secretul coifului de aur”, film inspirat de scrierile de pe placile de plumb de la Sinaia. 


Cel mai des intalnit tip de turism in Romania este cel “dedicat” frumusetilor naturale sau obiectivelor religioase. Vechile cetati si fortificatii sunt prea putin batute de romani, care prefera sa isi petreaca weekendul la marginea oraselor la iarba verde, la munte sau la mare. De asta m-am convins atunci cand am vazut ca la Sarmizegetusa Regia erau mai multi turisti straini decat romani (proportia cam 80/20) si cand am vazut cat de putini oameni erau la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Din poze par intr-adevar un morman de pietre neingrijite, insa istoria din spatele lor si nivelul de civilizatie al popoarelor care le-au construit vorbesc de la sine.

gd3.jpg geometrie daci 3 image by Cornelliu
Text at:


O asezare antica de peste 200 de kilometri patrati


Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate de Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea. 

Abia in urma acestui studiu, care sa detalieze ce si unde trebuie sapat, urma sa aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor si transformarea zonei intr-o rezervatie arheologica nationala, punct turistic de importanta deosebita, cu protectie armata din partea jandarmeriei, care urma sa opreasca ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificatiile nu reprezinta doar cetati disparate asezate pe culmile muntilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montana, cu mai multe nuclee, intinsa pe o suprafata de 200 de kilometri patrati. Majoritatea vestigiilor sunt inca acoperite de pamant. 


Megapolisul era format din mai multe nuclee legate intre ele


Din comisia formata au facut parte specialisti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialisti in probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti si specialisti in geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificatiile sunt deosebit de complexe si sunt suprapuse, in multe locuri, pe asezari mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului in care s-a lucrat, dam exemplul grupului format dintr-un geodez si un specialist in magnetometrie. Geodezul, regretatul general de divizie Vasile Dragomir, (foto) cauta zonele de relief care pareau transformate pentru utilitati militare. Al doilea instala magnetometrele si trasa profilul subsolului in zona indicata. 
Magnetometrul este un aparat care poate radiografia si pune in evidenta elementele din subsol, la adancimea dorita de operator. In acest caz sondajul a mers pana la o adancime de opt metri. Asa au fost descoperite constructiile scufundate in pamant, dar si incintele subterane care i-au uluit pe cercetatori. Conform datelor din studiu, mega-asezarea regilor daci este situata pe masivul Sureanu, munte care coboara catre est, nord si vest in Podisul Transilvaniei, intre raurile Sebes si Strei. „La inceput ne-am intrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii sa poata tine piept asaltului unei armate uriase, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales ca era condusa de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodata. Raspunsul l-am gasit la fata locului: folosirea eficienta a terenului printr-un complex militaro-civil. Dacii au construit, in primul rand, la poalele muntelui, in nord si vest, un zid de aparare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil in acea directie. Ceva in genul zidului lui Hadrian din Scotia, lung de 170 de km. In interior, fiecare inaltime a fost terasata de jos in sus. Fiecare terasa, cu latimi diferite, era aparata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetati fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers pana acolo incat fiecare cvartal al unei aglomeratii urbane mai mari era la randul lui aparat de un zid propriu. In studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbana. Modulul poate fi inteles si ca un cartier mai mare, intins pe cateva hectare, al imensei fortificatii. In acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta sunt mici, in general de cateva zeci de metri. Distantele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depasesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuintele si sanctuarele ei, asa cum apar si la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscuta pana acum. Intre aceste nuclee exista insa numeroase terase amenajate cu urme de locuire stravechi, mai vechi decat perioada dacica clasica. De asemenea, asezari civile se gasesc peste tot pe vaile apelor dintre munti. Totul pe o suprafata de aproximativ 200 de kilometri patrati. Intreaga zona este acoperita de un paienjenis de drumuri antice construite foarte interesant. Intr-o zi am stat mai bine de o jumatate de ora in ploaie pe un asemenea drum sa vad ce se intampla. Apa curgea la dreapta si la stanga, dar nu si pe drum, atat de bine este facut sistemul de drenaj de sub ele. Singura bresa a sistemului de fortificatii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerandu-se ca panta abrupta a muntelui e un obstacol natural suficient. Aceasta neglijenta a fost fatala dacilor. Imparatul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo si a atacat apoi fortificatiile de sus in jos“, ne-a spus regretatul general de armata Vasile Dragomir.


Un oras predacic subteran

Cea mai importanta descoperire din Muntii Orastiei o reprezinta incintele subterane. In zona numita Vartoape, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati exista 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de pana la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele precum camerele unei locuinte. Este vorba de incinte naturale modificate de mana omului. Multe dintre ele comunica cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere, unele partial prabusite. Unul merge chiar catre sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate cateva incinte subterane. In urma masuratorilor a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructi cu o vechime mult mai mare deca cele de la Sarmisegetuza. Conform studiului itocmit, acest oras subteran si constructiile de la suprafata, mult mai numeroase decat cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificatiilor, cu alte cuvinte centrul mega-orasului regilor daci, sau al cui va fi fost mai inainte. Arheologii din zona au fost, si sunt, mai putin entuziasti in legatura cu aceasta descoperire si mai retinuti in declaratii.

„Pe Culmea Vartoapelor se afla o intinsa asezare dacica, iar culmea, stancoasa, calcaroasa, e impanzita de mici grote care uneori iau aspectul unor pesteri. Pe micile platouri de la gura catorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice“, sustine arheologul Ioan Glodariu, muzeograf la muzeul din Deva. Acesta considera ca terasele si cetatile erau dens populate pe vremea dacilor. Mai mult, fiecare terasa locuita era aprovizionata cu apa, atat locuintele, cat ai atelierele de fierarie, prin conducte care captau izvoare de la distante apreciabile. Foarte interesant este faptul ca aceste conducte de apa subterane aveau, din loc in loc, chiar decantoare.


Costesti Cetatuia, Costesti Blidaru Fortress




 COSTESTI CETATUIA. Eighty years ago, the archaeologists brought to light the first vestiges of the Dacian city that once existed on the Cetatuia Hill (561 m). Dating from the second half of the 2nd century BC and provided with strong fortified walls, defense towers, earth walls and stockades, the city of Costesti included on its platform two square dwelling towers, a water tank and four sanctuaries. Up on the highest point of the hill there was a watch tower and several other defense towers, all surrounded by a strong stone wall built on an inferior terrace of the hill. Finally, two more bastions built in the northern and eastern side of the hill were also used to guard and protect the city that had been the permanent residence of the Dacian kings since the age of Burebista.

Materials used in construction at Costesti, blocks with earthen mixture and pieces of tile for the roof.  Nails of different dimensions and forms, clamps, iron spike prove not only the processing of iron but also the massive utilisation of wood at Dacian settlements.

COSTESTI BLIDARU. The citadel of Blidaru was built on a 705 m high hill with several levels occupying a position that permitted a large distance visibility. The fortress included two precincts which were built at different periods of time, but which are organically connected. The first one has a trapezoidal shape and it displays a dwelling tower in the middle and one external tower in each of the four corners. The second one has the shape of an irregular pentagon and is provided with a single tower. In the northern and western side, a wall that is parallel with the precincts created several rooms that were used by the garrison as pantry and weapons stores. The citadel that had mainly a military purpose also included an interesting water tank, a sanctuary and several defense towers placed outside.

Video by Decebalbogdan at :



 Costesti Cetatea de sub pamant

 O asezare antica de peste 200 de kilometri patrati



Luncani, Piatra Rosie Fortress



Cetatea Piatra Rosie - Reconstituire 3D



LUNCANI - PIATRA ROSIE. The ruins of the citadel built on the Red Stone (Piatra Rosie) Peak (832 m) – a name that comes from the strongly oxidized calcareous rocks that can be found on the superior side of the mountains – were discovered in 1949. The fortified precincts has a rectangular shape with long sides that measure approximately 100 m and short sides that reach 40-45 m. The city once had five towers: four at the corners and one placed in the middle of the eastern side. Inside the precincts there was a wood building with two rooms, whose stone foundation can still be seen. In the north-west there was a tank carved in stone used to collect water. The city included another precincts larger than the one on the plateau (140 x 125 m) and built later that included in the structure of the citadel in which the archaeologists discovered tools, weapons, bronze vessels and objects, bronze and silver jewels, as well as a bronze bust representing the goddess Bendis.

Video by Dacicanii at:



 Paved Road


 Foundation of Tower





Capalna Citadel

CAPALNA. The citadel of Capalna is located in the village with the same name, in the district of Sasciori, at a distance of 10 km from Sebes. Here the archaeologists discovered (in 1939, 1942, 1954) the vestiges of a strong Dacian citadel (the end of the 2nd century BC – 106 AD) whose purpose was to guard the main passes in the mountains. The main fortifying element of this citadel was the precincts wall with a total length of 270 m and partly carved in the rock. A platform carved in stone on which a watch tower was erected could be seen on the highest place inside the citadel that had been destroyed during the second Dacian-Roman war. Numerous civil constructions were discovered in the region where the citadel of Capalna was: parapet walls, wood constructions and the traces of several sanctuaries – at least two of them, probably with a square shape. Numerous ceramics objects were also brought to light. The diggings also revealed medieval materials, a fact which proves that the citadel was still used as a refuge a few centuries later.

Banita Citadel


BANITA [Banitza]. A Geto-Dacian citadel dating since king Burebista’s reign was discovered on the territory of the Banita district (11 km from Petrosani) on the Bolii Hill (the Hill of the Disease). People could enter the fortress only from the north, as the other three sides were practically inaccessible because of the extremely rough ground. The city, that Decebal enlarged by adding a stone wall with a wooden tower at each of the two ends, was destroyed during the Dacian-Roman wars. The fortifications from Banita include a series of military constructions: precincts walls, battle platforms, defense walls and other stone, land of wood elements built on the terraces and on the heights. The citadel was built in order to block the access towards Sarmizegetusa from the south. A permanent watch tower was erected in the middle of the citadel allowing a good visibility over the region.

Video by Dacicanii at: 






Argedava Capital of Burebista, and the Giants


Argedava (or Sargedava) was the capital of Burebista's Dacian kingdom. Modern Costeşti is located near ancient Argedava.

Historically, after the Galatai destroyed Helis, the surviving population moved north of the Istros and rebuilt their capital at Argedava, now known as Popesti. What had been an insignificant fishing and agricultural settlement quickly became one of the largest in all of the Getic lands. The population at Helis had already been well-acquainted with advanced metallurgy, and traded extensively with Skythians, Kelts, and especially Hellenes. This did not change at Argedava, which--judging from archaeological remains--became the source for the best-equipped and most disciplined Getic soldiers


Argedava. Popesti. Reconstituire


Argedava. Popesti. Reconstituire grafica realizata de Radu Oltean

Argedava (by Alexandru Vulpe) the Dacian capital, the most important economic, military-political and spiritual centre of the Geto-Dacians in the Romanian Plain has been identified and investigated through archaeological excavations carried out at Popesti, Mihailesti commune, Ilfov county. The Dava-type fortified settlement unearthed there is located on a promontory on the right bank of the Arges river terrace.
        This complex archaeological area covers the whole surface of the eminence which, towers over the surrounding area. It consists of three sectors divided by three defensive ditches. The first sector, topping the promontory, had been a residential site. An acropolis is situated next to the settlement area which, despite its modest aspect shows definite evidence of intense habitation. The third sector which,  is also the largest, used to be a place of refuge for the population in the surrounding area when danger was foreseeable. 

Better images at :


 Argedava ( Sargedava) is constantly referred to as the site for chief-town of the ancient Dacian Kingdom of Burebista. The Costesti Town in Vâlcea County is located near the ancient Argedava.[citation needed] The site rests, in a straight line, 100 km away from the Bucharest City, the Municipality of Romania. Nowadays, Argedava is a handful of traces of the great stronghold it once was. It lies on a plain hill with three slopes down to the Olt River bed, with Popesti village


Argedava sau Sargedava era o așezare getică, reședință începând cu o căpetenie dinainte de Burebista. Menționată în decretul dyonisopolitan [1] în cinstea lui Acornion din Dionysopolis.




Cetatea Argedava este situată în localitatea actuală Popești [2], lângă orașul Mihăilești, Giurgiu, și a fost declarată rezervație arheologică.[3] Cercetările arheologice au descoperit acropola cetății dacice Argedava, cea mai importantă așezare din Câmpia Munteniei, în care se presupune că și-a avut reședința regele Burebista. Între zidurile cetății s-au descoperit colibe, vetre de foc, unelte, depozite de grâne, ș.a.

Argedava a fost clădită pe o terasă, dominând valea Argeșului, fiind apărată din trei părți de bălțile din luncă, iar dintr-o parte de trei șanțuri transversale și de un val de pământ[4]. Istoricul român Vasile Pârvan a efectuat cercetări la Argedava.[necesită citare]


Vezi și

Legături externe

 Argedava lui Burebista,epoca-burebista,1101609.html

 ARGEDAVA (POPESTI), com. Mi-hailesti, jud. Ilfov, civilizatia geto-dacica. Cladirile, carora li se atribuie funcliile de sanctuar si palat (sf. sec. III i.e.n. - sec. I e.n.), ocupau zona de sud-est a acropolei, nucleul inilial, fortificat, al asezarii. Sanctuarul, compus dintr-o cella absidata si o a doua incapere precedata de o curte, s-a suprapus peste un ansamblu anterior compus dintr-o ampla curte patrata cu vatra dispusa central, flancata de doua incaperi alungite. In imediata vecinatate a sanctuarului se aflau clitdirile palatului: una, probabil mai mare, din care se disting urmele a doua incaperi, cealaltia, de plan tripartit (cu o tinda prinsa intre doua incaperi), precedata pe doua din laturi de o prispa. Invelitoarea celei din urma cladiri era executata din tigle de factura greceasca

 Uriasi de la Argedava

 Din cartea lui Radu Cinamar “Viitor cu cap de mort – In culisele puterii”, aparuta in 2004

 Uriaşii conform mai multor relatări locuiau şi în cetăţile istorice pe care nu se stie când le-au părăsit, existând numeroase mărturii orale despre rămăşiţele pământeşti ale uriaşilor6. O asemenea mărturie ne aduce Ioniţă Florea, un locuitor al comunei Popeşti ( jud Giurgiu) în vârstă de 80 de ani , care a participat la săpăturile efectuate de Dinu V. Rosetti la Argedava, o cetate dacică ieşită din comun prin mărimea ei şi care în opinia lui V. Pârvan a fost prima cetate de scaun a lui Burebista. “Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte ma­re, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheolo­gilor. Şeful era atunci Ro­setti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat aca­să pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când gă­seam oasele, arheologii ne tri­miteau a­casă, să nu ve­dem noi ce e acolo. Dar noi ve­deam, că nu eram orbi. Şi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâ­na mea în 1950″, [7]. La aceasta se adaugă mărturiile orale ale tăranilor din Orlat şi Sibiel, localităţi situate în Mărginimea Sibiului. Aceste mărturii vin să întărească relatările mitico- fabuliste cum că oamenii obişnuiţi au convieţuit în buna înţelegere cu uriaşii în primele timpuri ale istoriei.


 Trebuie menţionat că în multe regiuni de pe teritoriul României au existat cimitire preistorice întregi care în popor aveau numele de Mormintele uriaşilor, ale Jidovilor,

ale Dacilor sau Lazilor, mormintele lor fiind marcate prin bolovani mari şi nescrişi, adică prin menhire. În acest sens menţionăm necropola de la Argedava unde s-au descoperit mormintele a 80 de uriaşi cu o înalţime medie de patru metri şi Hudeştii Mici (Moldova).


GIGANTII DE LA NUCET (Romanian only)

Cea mai uimitoare descoperire din Romania, necropola de uriasi de la Argedava – Popesti-Novaci, este si cea mai tainuita. Este vorba de scheletele roz (ca in urma unei iradieri) a 80 de uriasi, apreciati de localnici ca avand o inaltime de peste 5 metri, deshumate la Nucet, de la Necropola Zeilor, din vestul cetatii. Necropola a fost pomenita pentru prima oara in 2003, la Congresul III de Dacologie, de catre profesorul de istorie si filosofie Gheorghe Bardan Raine si cercetatorul Gheorghe Serbana. O proba accesibila a acestor descoperiri este doar caseta video inregistrata la congres.



Vanga Vă prezentăm în continuare textul acestei previziuni:
„Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. Să fie despachetată în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 şi, în cel mult o lună de zile, să fie dusă celui la care voi face referire în text. Dacă nu se va putea ajunge la el, să fie dată celor din preajma sa. Să vă ajute Dumnezeu!
În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece în anul 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui.” VINDECARI 





           La aproximativ 25 km sud-est de Cîmpulung se află comuna Cetăteni din judetul Arges. Pe partea stîngă a rîului Dîmbovita, la peste 700 m altitudine, arheologii au identificat un fost centru politic, militar si economic al geto-dacilor, o dava care a dăinuit din al treilea veac î.e.n. pînă în secolul al II-lea e.n. Era un bogat emporion, un centru de schimburi intertribale între asezările învecinate sau mai îndepărtate. Numeroasele amfore care purtau pe toartele lor stampilele insulelor grecesti Rhodos, Cos si Cnidos dovedeau că între anii 280 si 180 î.e.n. se importau vinuri si uleiuri de acolo. Tot din Grecia antică proveneau vasele de lux, mărgelele colorate si podoabele de aur.

                      Cetătuia era fortificată cu ziduri de piatră groase de 2,5 m, si cercetările întreprinse de arheologul Dinu V.Rosetti pe terasele si malurile rîului au determinat faptul că si acestea au fost locuite pe acele vremuri îndepărtate. O descoperire deosebit de importantă a fost găsirea printre vestigiile fostei cetăti a numeroase monede. Erau piese făcute de geto-daci după modelul celor macedonene din veacurile III—II î.e.n., monede ale cetătilor pontice, care indicau legăturile locuitorilor acestei dave cu asezările de pe malul Mării Negre, precum si monede republicane romane din secolul I î.e.n. Într-un tezaur format din 127 de monede de argint s-a găsit si un denar din anul 50 î.e.n. Această monedă continea o inscriptie cu litere latine majuscule, cuvîntul PETR. După părerea specialistului, cuvîntul respectiv reamintea de Petrodava, asa cum inscriptia MARK de pe un fragment ceramic geto-dacic de la Ocnita-Vîlcea amintea de Marcodava, asezări mentionate de Ptolomeu. În acest mod se releva încă o dată faptul că o parte din populatia geto-dacă folosea scrierea. La început prin caractere grecesti si unele semne alfabetiforme descoperite recent la Cetăteni si, mai tîrziu, prin alfabetele grecesc si latin. Se confirma pătrunderea culturii romane în Dacia încă din secolul I î.e.n.
                      O altă monedă republicană romană descoperită pe teritoriul cetătuii din vîrful muntelui le-a relevat arheologilor cunoasterea datei si a cauzelor unor schimbări importante petrecute în viata asezării. În cuprinsul unei locuinte-turn, databilă, după ceramica găsită, în secolul I î.e.n. si începutul secolului următor, s-a constatat prezenta a două niveluri de locuinte. Peste unul s-a asternut zidăria turnului, suprapusă cu cenusă si cărbune provenite de la incendierea suprastructurii din lemn. Aici s-a găsit o monedă de argint puternic arsă, emisă în anul 88 î.e.n. După distrugerea cetătii si a locuintei-turn s-a constatat că viata a continuat aici încă cel putin un veac. Interesant este faptul că în necropola de la Cetăteni, într-un mormînt de incineratie, s-au găsit rămăsitele unei cămăsi de zale de fier împodobite cu aur. Se crede că aceste zale au fost purtate de o căpetenie locală. Ele au fost datate de specialisti, datorită si celorlalte obiecte găsite în mormînt, în jurul anului 70 e.n. Mormîntul era încadrat de o vastă constructie de piatră, ai cărei pereti sînt asemănători, în ceea ce priveste tehnica, cu modul de edificare al zidurilor cetătii.

Bibliografie suplimentara:

           Constantin Preda, Cetateni, in, Magazin istoric, anul XIV, nr.2 (155), februarie, 1980, p. 16.



Cetatile Dacice de la Stoina si Varti-Rovinari

 Cetăţile dacice de la Stoina şi Vârţ – Rovinari

Articol de Dr. Gheorghe Calotoiu pe 17 Noiembrie 2009articol citit de 741 ori | Fără comentarii

Cetatea dacică de la Stoina este situată pe un promontoriu numit de localnici „La cetate”  la o distanţă de 3,5 km E de şoseau Tg-Cărbuneşti – Filiaşi. La 8 km N-V de această cetate, în urma unor cercetări de suprafaţă au fost descoperite la 8 km d o altă cetate dacică de la Căpreni, iar prin anii 1950 au fost descoperite 4 coase dacice care se află în colecţia Muzeului Oltenia din Craiova. Cetatea de la Vârţ – Rovinari se ridică pe un deal numit de localnici „Cioaca cu bani” şi domină până în depărtare câmpurile şi dealurile din zonă, oferind un important punct strategic.

Obiectele descoperite la Stoina şi la Vârţ pot fi admirate la Muzeul Judeţean

Obiectele descoperite la Stoina şi la Vârţ pot fi admirate la Muzeul Judeţean

Cinci veacuri de istorie
Cetatea de la Stoina intră în categoria cetăţilor fortificate construită în secolul IV î.Hr. şi care persistă până în secolul I î.Hr. Cetatea de la Stoina are o suprafaţă de peste 2 ha, cu două valuri de apărare înalte care se păstrează până la 1 m, fiind surprinse în săpăturile arheologice. Valul cetăţii, iniţial înconjura partea de N-E şi S-V cetăţii, fiind mai înalt în partea de vest, fiind şi singura cale de acces în cetate, porţiune unde au fost construite şanţurile înaintea valului. La circa 60 m de primul val se găseşte un altul, paralel cu primul, care a avut şanţ şi un val cu palisadă. Unele porţiuni din val au fost distruse din cauza alunecărilor de teren, cea mai afectată fiind zona de S-V.
În cercetările arheologice efectuate acum mai mulţi ani au fost trasate două secţiuni longitudinale E-V peste valul şi şanţul de apărare, urmărindu-se sistemul de fortificare al cetăţii şi unde au fost descoperite 2 locuinţe de suprafaţă de formă rectangulară având colţurile uşor rotunjite, după cum o dovedesc  urmele podelei bătătorite, iar una din ele prezentând în colţul de N-V o vatră. Referindu-ne la stratigrafia aşezării, este necesar să arătăm suprapunerea a două perioade de locuire, locuinţele aparţinând nivelului 2, deci sec. IV î.Hr.
Materialul arheologic dacic care aparţine nivelului 1, este bogat şi variat, ceramica constituie cantitatea cea mai mare, o ceramică grosieră cu mult degresant în pastă, cu nisip şi pietricele de culoare roşie – cărămizie şi cenuşie, din care se păstrează fragmente de vase borcan, tronconice şi bitronconice, ceşti fără toarte, vase în formă de sac şi clopot şi străchini., în totalitate majoritatea fragmentelor ceramice, în special ce-a din sec. IV- î.Hr., prezintă pe suprafaţa exterioară apucători conice sau rotunde. Motivul decorativ cel mai des întâlnit este brâul alveolat sau crestat care este dispus sub forma unor ghirlande pe pântecul vasului sau sub buză. Această ceramică îşi găseşte analogii în descoperirile arheologice de la Popeşti, Enisala (jud. Tulcea), Poiana, Corni – Huşi sau Murghiol.

La „Cioaca cu bani”
Cetatea de la Vârţ – Rovinari se ridică pe un deal numit de localnici „Cioaca cu bani” şi domină până în depărtare câmpurile şi dealurile din zonă, oferind un important punct strategic.
Primele cercetări arheologice au fost efectuate de profesorul Dumitru Berciu şi C.S Nicolaescu – Plopşor. Cetatea care se afla pe un platou înalt al dealului menţionat care se ridica la peste 50 m deasupra celorlalte înălţimi. Promontoriul pe care se află cetatea a fost anume tăiat în scări care coboară până la istmul îngust care făcea legătura cu celelalte dealuri. În spatele acestui istm, lat de numai 8 m se construise un drum pavat cu pietre mărunte. La capătul dinspre cetate al acestui drum s-a descoperit un şanţ larg de peste 6 m care a avut de-o parte şi de alta a sa, o suprafaţă plană în felul unei „berme” de la castrele romane. În şanţ erau depuse cenuşă multă şi bucăţi de cărbune. În mod cert se reliefează faptul că trecerea peste şanţ se făcea peste un pod de lemn. De la nivelul şanţului pornea primul val de apărare, urmat apoi de încă două. În peretele platoului au fost săpate şanţuri şi s-a întărit latura inferioară cu palisade (cu pari bătuţi în pământ, în spatele cărora spre interior au fost aşezate pietre mari de râu) în unele locuri au fost construite palisade duble, umplute în interior cu pământ. În anii trecuţi arheologi de la Muzeul Judeţean Gorj au efectuat cercetări arheologice pe platoul „Cioaca cu bani” la poalele acestuia, cât şi pe drumul de acces. Cercetările au scos la iveală un bogat material ceramic din epoca dacică – fructiere, străchini, castroane, căniţe, căţui, chiupuri de provizii, vase de tip borcan şi clopot – pietre de râşniţă, obiecte de podoabă, un pinten, o spadă, un vârf de lance, o „sica” (cuţit de fier).
Pe ambele părţi ale drumului ce ducea la cetate au fost descoperite două morminte de incineraţie, fără urne cu inventarul depus pe fundul gropii, care se compunea din obiecte de podoabă.
Cetatea dacică de la Vârţ – Rovinari se încadrează cronologic în sec. I – î. Hr., – sec.I – d.Hr., încadrându-se în categoria celor de pământ cu palisade şi terase executate în pantă cu o bună vizibilitate a împrejurimilor. Această cetate a avut un rol important pentru apărarea zonei în timpul războaielor daco-romane fiind un adevărat punct strategic, utilizându-se în acelaşi scop şi după cucerirea romană. De altfel, în apropierea punctului „Cioaca cu bani” la circa 1km S-E s-a construit castrul cu val de pământ de la Pinoasa – Rovinari. Obiectele arheologice descoperite în aceste investigaţii arheologice se pot vedea în sălile Muzeului Judeţean Gorj secţia de arheologie şi istorie care a fost inaugurată recent.




Dacian Wooden Plank Houses

Wooden Plank Houses


The Dacian used their citadels in time of war and for religious purposes. Most of the people in the country side used to live in wooden plank houses as seen on Trajan Column in Rome, the same as in modern times in Romania.

 Trajan Column  XVII 4c , 63,64 An abandoned Dacian village is put to the torch near Tapae, under the Emperor’s gaze who is toying with a captured Dacian bow and arrow. In the background lies a massive Dacian fortress. The Dacians resisted the Roman offensive, but as a storm broke out, which the Dacians believe was a sign from the Gods, they decided to withdraw, giving the Romans the victory. The scene does not seem to imply that the fortress was lost to the Romans, otherwise they would be depicted inside the fortress walls. Right in front of Trajan is the impressive Dacian walled fortress, built of limestone blocks well squared, with the portal in the form of a Greek pediment. A ditch surrounding the wall is crossed only at the entrance portal by a bridge.  In front of the fortress also there are cippi, chips of stones and Lilia- pits with long sharpened stakes in it as traps for the enemy cavalry. On the walls, heads of the Romans killed at Tapae in the previous wars were displayed on stakes alongside Dacian war paraphernalia as the Dacian standard and the Draco. Behind, a watch tower on pylons draws our attention. Archeologists have found evidence of such structures at Costeshti Dacian Fortress. Outside of the fortress the Romans are setting fire to a village which features two-storey houses constructed of planks, with wooden roofs, very much like today’s houses in the Transylvanian countryside.. 


XVIII. Burning of the Dacian quarters

The emperor, holding a spear, has ascended a rocky eminence. In two or three places before and behind him, apparently in his path, are short and low walls, on the face of which are upright ribs. Some interpret these as ramps of a staircase.131 They are more like impediments to the ascent of the path. Before him are small square enclosures formed by stone copings, in which are pairs of small obelisks or cippi, or memorial stones, which Muziano considers to be Dacian graves. These are outside a double wall, protected by a wet ditch, forming a semicircle, part of the enclosure of a fortified place. The wall is of masonry. It is entered by an arched gateway, covered by a lofty pediment, and approached by a wooden bridge, removable, p124though not hung by chains. On the far side of the double wall is a row of six heads on spears. They are wasted almost to skeletons, are beardless, and probably represent Roman captives taken in the wars of Domitian. A standard, a Roman draco with fringed edge, is struck up amongst them, on it can be distinguished the letter R. Two wooden look-out structures are erected on the same spot. One is a small square guard house showing a square window in the front, a gabled roof, and a circular opening in the gable. It stands on four posts. The other is round, of large size, open at the top, and defended by a bulwark of stout upright planks set close together, and pointed on the tops. Beside this is a Dacian serpent standard also fixed upright in the ground.

Beyond these look-outs are two roofed buildings of masonry. Trajan is giving orders to set the whole place on fire. In the foreground below the rock on which he stands are Dacian houses of wood. One is on posts, covered and roofed with planking and skins, in which the nails can be distinguished. The planking is strengthened by outside beams nailed across them. There is a square window on the end, and the roof is gabled. It is entered by a ladder. Another wooden building, similarly constructed, is built on the ground, and entered by a door on the ground floor. They are defended by an enclosure of palisades set close together and pointed. Soldiers are setting fire to these buildings. The whole fortress has the appearance of a Roman station occupied by the enemy, who have added wooden buildings to the stone erections of the former possessors. A square fort is seen in the distance. The beaten army retreats through the dense forest.

Dacian Wooden Houses in Zalau Area

Archaeology - ROMANIA  Monthly Update - August 2007

This year, due to the fact that another house was being built in the area of Zalau, the archaeologists had to do some salvation diggings. A team led by prof. dr. Horea Pop, from Zalau County History and Art Museum was commissioned on the dig. It was the second time we have cooperated with dr. Pop, who is a specialist of the Dacian period.

The team opened a section - 17 meters long and 4 meters wide, oriented S to N - on one of the terraces on the hill. We discovered the first archeological complex at the depth of 2.50 - 2.65 metres. There were three stages of construction and around 14 archeological complexes: pit holes, houses, fire places, ovens and a lot of artifacts.

Most of the pit holes were used for provision storing at the beginning but later on they were not suitable for storing food anymore, so they were transformed into garbage holes. Inside the houses, we found remains of hand-made Dacian pottery, animal bones, ash and burn wood. We also discovered hand and wheel-made Dacian pottery around ovens.

One of the houses we dug out had a surface of around 10 per 9 meters, separated in at least 4 rooms. Three of the rooms had each a fire place. in the forth one The slope of the terrace had destroyed a part of the fourth room, so it's possible that it too had had an oven. One of the walls was so well preserved that we even found some of its wooden structure. Inside of the house we discovere Dacian hand made and wheel made ceramic and also Celtic ceramic from the 1st century B.C.

The most interesting discovery was in room number 4, and it consisted of a small pottery statue of a woman, as shown by the small triangle made in the pubic area. It is the second one discovered in this part of Romania. The figurine has eyes, nose, mouth, 2 arms and 2 small legs. The neck and breasts are missing.




Bunesti Fortress-Vaslui, Moldavia


by Violeta Veturia Bazarciuc


       Intre descoperirile arheologice importante din ultimii ani se numără şi aşezarea geto-dacică fortificată de la Buneşti (jud. Vaslui), depistată în anul 1978, cînd au şi început cercetările. Cetatea face parte din grupa numeroaselor fortificaţii întărite cu şanţuri şi valuri de pămînt concentrate în răsăritul dacic, şi datînd din perioada mai veche a celei de-a doua epoci a fierului. In centrul şi nordul Moldovei sînt înregistrate pînă în prezent 23 astfel de cetăţi de pămînt dintre care mai bine cunoscute, graţie săpăturilor arheologice intensive, sînt cele de la Stînceşti (jud. Botoşani), Cotnari şi Moşna (jud. Iaşi), Arsura şi Buneşti (jud. Vaslui).
       In general, se consideră că acestea au fost ridicate, începînd cu sec. VI-V î.e.n., în contextul unui impresionant efort defensiv al geto-dacilor în faţa expansiunii scitice din răsărit, şi că ele au durat pînă în sec. al IV-lea servind drept loc de refugiu în vreun caz de pericol pentru întreaga populaţie a unei zone şi pentru avutul ei, compus în principal din mari turme de vite. Recentele noastre cercetări de la Buneşti au reliefat faptul că în unele cazuri nu este vorba doar de obişnuitele cetăţi de refugiu ci de mari aşezări fortificate locuite permanent, în care s-a dezvoltat o intensă viaţă economică şi în care îşi va fi avut sediul o puternică autoritate politică, tribală sau unional-tribală geto-dacă. Numai aşa se explică faptul că la Buneşti, spre deosebire de celelalte staţiuni similare contemporane, săpăturile arheologice din cele 8 campanii (1978—1986) au dat la iveală un număr mare de locuinţe (peste 50) ce conţin un bogat inventar, constînd din ceramică (olărie), unelte şi ustensile din fier, arme, obiecte de podoabă din aur, argint, bronz, sticlă şi alte monede din argint.
       Vasele lucrate din lut reprezintă o producţie casnică intensă, la Buneşti cunoscîndu-se întreg repertoriul ceramicii geto-dace cu analogii în principalele staţiuni geto-dace de pe teritoriul ţării noastre la Poiana, Zimnicea, Enisala, Cotnari, Corni-Huşi etc. De o deosebită importanţă în cadrul cercetărilor noastre sînt numeroasele unelte din fier: topoare, săpăligi, seceri etc, care erau făcute în ateliere locale specializate a căror existenţă pînă la aceste descoperiri abia dacă putea fi bănuită. Dintr-un astfel de atelier provine şi cleştele, descoperit în anul 1980, cu o lungime de peste un metru. Geto-dacii de la Buneşti erau meşteri iscusiţi în prelucrarea argintului, aşa după cum o demonstrează bogăţia şi varietatea excepţională a podoabelor ieşite la iveală.
       Brăţările, agrafele, verigile au apărut atît în tezaure cît şi în locuinţe. Amintim cu această ocazie primul tezaur, descoperit în anul 1979, ce cuprinde 30 podoabe din argint şi o monedă bătută de cetatea Histria la sfîrşitul sec. IV î.e.n. In anul 1981, în locuinţa 21, s-au descoperit 4 piese din argint depuse împreună: două brăţări spiralice terminate cu capete de şarpe şi două agrafe, identice cu cele apărute în primul tezaur din 1979. Al doilea mare tezaur de la Buneşti a apărut în anul 1982, întreg conţinutul a fost depus într-o cană dacică. Alături de podoabele din argint apar şi două coliere compuse din perle de chihlimbar şi coral ce atestă relaţii comerciale cu regiuni aflate la mare depărtare, la Marea Baltică şi respectiv, în Orientul Apropiat. Tot acum apar şi primele piese din aur exemplificate prin două piese bitronconice din foiţă de aur asemănătoare cu perlele din argint descoperite în mormîntul princiar de la Agighiol. Evident, de o deosebită importanţă în cadrul descoperirilor de la Buneşti se situează apariţia celebrei diademe princiare din aur apărută în 1984, în greutate de 757,6 gr. Pînă în prezent, nici pe teritoriul României, nici în alte zone de răspîndire a produselor de orfevrerie greceşti sau greco-barbare nu a fost descoperită, după cîte ştim, o piesă identică sau direct asemănătoare d aiademei de la Buneşti. Unele analogii pentru părţile ei componente le găsim în Grecia, la Verghina, unde a fost descoperită o diademă alcătuită din două bare de aur ce se apropie şi se depărtează ritmic formînd ochiuri, datată între 350-325 î.e.n. Analogii apropiate pentru bobocii diademei de la Buneşti se întînesc pe de altă parte, la acele de podoabă şi unele pandantive din aur din necropola de la Sin-dos, expuse în Muzeul arheologic din Salonic, datate mai timpuriu şi anume, la sfîrşitul sec. VI şi începutul sec. V î.e.n. De asemenea, rozete florale asemănătoare se mai cunosc pe cerceii din aur de la Crispiana şi Ginoso (Italia), precum şi pe discul unui cercel din Cipru, toate datate în sec. IV î.e.n. Pe teritoriul tării noastre unele analogii le găsim la rozetele de pe protomele de cai ale. colierelor de la Băi-ceni şi în acelaşi tezaur, pe o aplică, aflăm reprezentări asemănătoare ale animalelor de pradă de pe capetele diademei de la Buneşti. Deşi, pînă în prezent, nu cunoaştem analogii perfecte, care să ne permită o încadrare cronologică mai strînsă, este evident că diadema este, în mare, contemporană cu locuirea de la Buneşti, datată în sec. IV-III î.e.n.. Ea a fost lucrată într-un atelier ce stăpînea tehnica orfevreriei greceşti, dar era puternic înrîurit în creaţia sa de influenţele artei animaliere scitice şi traco-getice.
       Referindu-ne tot la obiectele de podoabă, amintim prezenţa nenumăratelor mărgele decorate cu ochiuri, precum şi cete 4 măşti antropomorfe de origine cartagineză ce au ajuns aici prin strînsele relaţii comerciale ale geto-dacilor cu coloniile greceşti de la Nordul Mării Negre, relaţii exemplificate, de asemenea, şi de prezenţa nenumăratelor fragmente de amfore şi vase greceşti apărute în cetate.
       In acelaşi timp, remarcăm şi prezenţa unor podoabe şi arme celtice, importate de la celţii instalaţi vremelnic, începînd cu sec. al IV-lea, pe teritoriul Transilvaniei, in contextul acestei activităţi comerciale se înscrie şi circulaţia monetară ilustrată la Buneşti prin monede de argint geto-dace şi greceşti.
       Bogăţia materialului arheologic descoperit la Buneşti demonstrează faptul că cetatea a jucat un rol economic important pentru zona centrală a Moldovei, ea reprezentînd, în acelaşi timp, un centru politic unde, desigur, a existat un şef al aristocraţiei tribale. Epoca în care se datează cetatea este o perioadă de dezvoltare economică şi de progres cultural, în cadrul căreia, alături de aportul fundamental al elementului autohton, se remarcă influenţele greceşti şi celtice. Este totodată, epoca unei remarcabile afirmări politico-militare a geto-dacilor, care acum se impun definitiv pe planul istoriei antice europene.  




Cetatile Dacice Trec la Consiliile Judetene

Cetatile dacice din Muntii Orastiei vor trece anul acesta in administrarea consiliilor judetene Hunedoara si Alba. Cinci dintre cele sase cetati care alcatuiesc complexul antic dacic se afla in Hunedoara, iar cetatea de la Capalna va trece in administrarea autoritaților județene din Alba.
 Aflat intr-o vizita in judetul Hunedoara, ministrul culturii Kelemen Hunor a declarat astazi ca spera ca Sarmizegetusa Regia si celelalte cetati dacice sa treaca in administrarea Consiliului Judetean Hunedoara cel mai tarziu la inceputul lunii august.

"Trebuie sa modificam prevederile legale referitoare la siturile arheologice pentru a putea face acest transfer al cetatilor dacice. Am vizitat Sarmizegetusa Regia si am constatat ca, in ultimii 20 de ani, trebuia mult mai mult facut pentru acest obiectiv. Aceste situri nu pot fi administrate eficient din Bucuresti, motiv pentru care de administrarea lor se va putea ocupa mai bine Consiliul Judetean Hunedoara. Si conducerea CJ Alba cred ca nu va respinge ideea de a prelua in grija cetatea Capalna", a adaugat Kelemen Hunor.

Un singur stapan

Ministrul s-a mai aratat iritat de faptul ca si acum, in incinta sacra a Capitalei dacice, se mai afla discuri de beton si alte constructii realizate pe vremea comunistilor, care nu au ce cauta acolo, adaugand ca pentru inlaturarea acestora se vor lua masuri imediate.

Mai ales in ultimul deceniu, cetatile dacice au avut de suferit din cauza legislatiei alambicate. Legislatia de mediu (edificiile antice aflandu-se pe teritoriul unui parc natural) se bate cap in cap cu legislatia din domeniul patrimoniului. In total, specialistii Ministerului Culturii si cei ai Ministerului Mediului, impreuna cu Prefectura Hunedoara trebuie sa analizeze 63 de legi si hotarari de guvern pentru a face modificarile legale necesare transferului dreptului de administrare la nivelul autoritaților județene. Reprezentantii Prefecturii Hunedoara spun ca ideea avansata este de crearea a unei singure structuri care sa se ocupe si de parcul natural, dar si de cetatile dacice, structura subordonata consiliului judetean.

Bani din taxa pe jocurile de noroc

Pana in prezent, doar 3 la suta din arealul vechii Capitale dacice a fost cercetat de arheologi. Kelemen Hunor promite insa mai multi bani atat pentru cercetare, cat si pentru restaurare.

"Avem 30.000 de monumente, iar o treime dintre ele necesita interventii urgente. Bugetul pe acest an, pentru restaurare este de 65 de milioane de lei. El s-ar putea mari cu 15 milioane daca vom reusi sa reintroducem taxa pentru jocurile de noroc destinata monumentelor si cinematografiei", a declarat Hunor.

In urma vizitei din judetul Hunedoara, Kelemen Hunor a mai declarat ca va face verificari pentru lamurirea "situatiei inacceptabile" de la Orastie, unde o parte din zidul care imprejmuieste bisericile fortificate, obiectiv restaurat cu 10 ani in urma, a inceput sa se prabuseasca. ( sursa: Evenimentul Zilei) 

Ministerul Culturii si Cultelor, Romania


Mapa conferintei de presa din 19 aprilie 2005

Data introducerii: 19.05.2005


Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a prevăzut pentru anul viitor un buget de 10 milioane de lei în vederea începerii unui program de cercetare sistematică la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, proiectul fiind prevăzut să se desfăşoare pe durata a patru ani, a declarat, sâmbătă, la Deva, ministrul Culturii, Kelemen Hunor.


El a arătat că în acest buget a fost inclusă şi achiziţia unor echipamente necesare specialiştilor, cercetarea sistematică urmând să fie derulată, cel mai probabil, de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, instituţie subordonată Ministerului Culturii.
''Bugetul alocat pentru anul viitor, la acest proiect, este de 10 milioane de lei. Este primul pas, fiindcă aici trebuie să cumpărăm echipamente destul de costisitoare, unele chiar depăşind 30.000-40.000 de euro. Dar fără aceste echipamente şi fără o dotare corespunzătoare nu poţi să faci o cercetare arheologică sistematică'', a arătat ministrul Culturii.

Potrivit acestuia, imediat ce va fi aprobat bugetul Ministerului Culturii pe anul viitor, vor începe procedurile necesare pentru derularea programului de cercetare în siturile dacice din Munţii Orăştiei.

Cetăţile dacice ar putea beneficia de o formă de administrare specială, după modelul rezervaţiei naturale Delta Dunării. Un memorandum pe această temă se află în circuitul de avizare al ministerelor de resort, ţinând cont că siturile dacice se află pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina. AGERPRES


Cetatea dacica de la Polovragi

Pe malul Olteţului, cetatea dacică de la Polovragi

Articol de Dr. Gheorghe Calotoiu pe 7 Octombrie 2009



Fortificaţiile dacice de la Polovragi se află pe muntele Padeş, la o altitudine de circa 1000 m, pe malul stâng al râului Olteţ. Atât din punct de vedere strategic cât şi tactic, poziţia era foarte bună, având o excelentă vizibilitate spre sud, asupra bazinului mijlociu al Olteţului şi supraveghea drumul de plai care lega platforma Oltului cu Valea mijlocie a Mureşului trecând prin zona aşezărilor dacice din munţii Orăştiei. Atacul direct era foarte dificil, deoarece de la drumul de plai singura cale de acces era o poiană lungă de circa 300 m şi lată de 60 m, al cărui cap vestic se ridică cu 30 m un mamelon cu pante abrupte, apărat dinspre vest şi nord de cheile Olteţului şi de râpe pe care se află fortificaţia „Cetăţuia”. La sud de acest mamelon separat de el printr-o şa îngustă şi puternic denivelată se află un platou de circa 6.000 m2, de asemenea bine apărat natural în special pe laturile de vest, sud şi parţial est platoul numit de localnici „La crucea lui Ursache” şi care a servit ca cetate de refugiu pentru populaţia aşezării ce se afla la poalele muntelui.

Fortificaţiile dacice de la Polovragi se află pe muntele Padeş la circa 1000 m altitudine

Fortificaţiile dacice de la Polovragi se află pe muntele Padeş la circa 1000 m altitudine

„Cetăţuia” şi trecutul ei
Rolul principal în cadrul complexului de fortificaţii de la Polovragi l-a avut „Cetăţuia” unde stratigrafic au putut fi surprinse două faze constructive principale. În prima fază, mamelonul cu cota 1000 a fost amenajat pentru locuire şi apărare, atât platoul din vârful înălţimii, cât şi prin crearea pe versantul nordic a patru terase artificiale succesive. Pe platoul superior a fost construită o fortificaţie patrulateră cu laturile de sud şi de nord de 18 şi 19 m, iar cele de est şi vest de 8 şi 9 m. Fortificaţia constă într-un val de piatră locală de calcar, spartă şi din lut galben dispuse în straturi alternative. Pentru a împiedica alunecarea valului la piciorul pantei era amenajat un parament din blocuri de dimensiuni mai mari, care se sprijinea pe denivelările naturale ale stâncii, fie în şanţuri în formă de unghi practicate în rocă.
În ce-a dea doua fază constructivă, survenită ca urmare a unui atac ce a dus la incendierea cetăţii, în valul de apărare din vârful mamelonului, s-a implantat un zid, iar un alt zid, s-a ridicat pe terasa de nord, care este de fapt singura ce se întinde pe tot arcul cuprins între râpa dinspre est şi cheile Olteţului spre vest. Alte ziduri, groase de aproximativ 2 m erau construite din blocuri de calcar, unele cu urme de fasonare, blocuri din rocă cristalină sau din gresie fasonată.
Cetatea de refugiu de pe platoul „Crucea lui Ursache” era apărată pe laturile de nord şi est de două valuri, diferite ca structură şi mărime, separarea lor făcându-se de la poarta de acces ce se afla în colţul nord – estic al cetăţii, pe latura de est. Panta foarte abruptă, aproape impracticabilă astăzi, de pe latura estică nu a necesitat crearea unei fortificaţii artificiale puternice, de acea, de-a lungul acestei margini a platoului s-a ridicat doar un mic val lat de 5 m şi înalt de 1 m.
Latura de nord, singura care putea fi atacată beneficia de un sistem de apărare mult mai puternic şi folosea un procedeu constructiv încă nesemnalat la alte fortificaţii dacice, care consta din calcinarea pe locul de construcţie a pietrei de calcar şi udarea ei ulterioară pentru a se transforma în var. Astfel, de-a lungul marginei platoului, pe o lăţime de 2 m s-a creat o platformă solidă, orizontală, groasă de aproximativ 50 cm printr-un fel de mortar constând din var şi din miezurile pietrelor de calcar, insuficient calcinate, peste care se ridică un zid de pietre de calcar legate cu lut. Tot acest sistem era înglobat într-un val de piatră şi pământ, lăţimea totală a acestui sistem de apărare fiind de 10 m, iar înălţimea actuală de circa 2 m.

Vatră străveche de locuire
Locuinţele descoperite în ansamblul fortificat de la Polovragi sunt de suprafaţă. Ele fac parte din categoria celor cu podea din lut bătătorit şi cu pereţii din lemn cu relativ puţină lipitură de lut cât şi colibe fără podină din lut cu pereţii din lemn şi nuiele.
Materialul arheologic cel mai numeros care a fost descoperit îl constituie ceramica atât ce-a lucrată cu mâna, cât şi ceramica lucrată la roată. Întâlnim tipuri de vase sub formă de borcan, ornamentate cu brâuri alveolate sau sub formă de şnur, căţuile (ceşti) lucrate cu mâna, fusaiole, castroane de diferite tipuri şi mărimi etc.
Obiectele metalice descoperite constau în piroane, cuţitaşe, vârfuri de săgeţi şi lance, pinteni, catarame, fibule ş.a.
În descoperirile arheologice de la Polovragi o menţiune deosebită este descoperirea de pe terasa VII din partea de nord a „Cetăţuii”, care constă într-o plăcuţă dreptunghiulară din bronz având dimensiunile de 101 x 66 mm şi este lucrată în basorelief pe ambele feţe. Pe avers, central, este redat un cavaler văzut din profil, înaintând spre stânga, personajul este bărbos şi poartă pantaloni strâmţi, o cămaşă pe umeri care-i flutură ca o mantie, iar pe cap are o bonetă răsfrântă în faţă. Calul, care îl însoţeşte pe acesta este redat proporţional mai mic decât natural în comparaţie cu călăreţul. La stânga şi la dreapta călăreţului, privind spre el şi salutându-l parcă cu mâna dreaptă ridicată sunt două personaje identice, redate din profil, cu fizionomia şi îmbrăcămintea corespunzătoare lumii clasice greco-romane. Pe reversul piesei este redat în centru un cantaros (vas grecesc), încadrat de două păsări probabil doi cocoşi. Totul este încadrat într-un chenar de semiove.
Interpretarea unitară a plăcuţei, ca o piesă votivă, cu caracter religios, este dificilă, deoarece nu reprezintă nici o divinitate. Reversul îşi găseşte anumite analogii cu reprezentarea reliefurilor cu cavalerul trac sau cavalerii danubieni. Cu toate acestea, o explicaţie magico-religioasă ar fi posibilă ca o reflectare a contactului unei căpetenii dacice cu lumea sudică.
Fortificaţiile dacice de la Polovragi se datează în secolul I î.Hr., în acest sens pledând toate descoperirile arheologice: ceramică, fibule, monede şi tehnica de construcţie.
Săpăturile arheologice de la Polovragi, au mai dat la iveală descoperirea a trei monede republicane romane, din deceniul al IX-lea, al sec. I î.Hr. şi a două monede greceşti: una de tip Dyrhachium şi alta de tip Apollonia din sec. II-I î.Hr. Acestora li se adaugă şi monedele descoperite întâmplător pe „Cetăţuie” şi în aşezarea civilă, trei tetradrahme de argint de la Filip al II-lea sau imitaţii după acestea.
Tehnica de construcţia a fortificaţiilor şi unele indicaţii cronologice: blocurile de gresie fasonată trebuie puse în legătură cu apariţia în lumea dacică a cetăţilor lucrate după model elenistic, eveniment ce s-a produs după anul 50 î.Hr. odată cu extinderea stăpânirii lui Burebista asupra oraşelor pontice.
Momentul distrugerii fortificaţiilor de la Polovragi poate fi plasat la sfârşitul sec.I î.Hr. sau la începutul celui următor şi se datorează unor frământări interne în lumea dacică petrecute după moartea lui Burebista.
Putem concluziona cu referire asupra fortificaţiilor de la Polovragi, că acestea făceau parte organic din sistemul defensiv dacic ce îşi avea centrul în munţii Orăştiei, dar care cuprindea numeroase cetăţi în jurul Carpaţilor, toate cu vădite funcţii de apărare, într-un moment când expansiunea romană se apropia de hotarele Daciei. Cetatea Polovragi, cu întregul său sistem de fortificaţii, rămâne sistemul dacic de apărare ca una din cele mai importante din zona Carpaţilor Meridionali şi în acelaşi timp ce-a mai importantă în rândul cetăţilor dacice descoperite în Gorj.

Geto-Dacian Fortresses South of the Danube





  The Sboryanovo archaeological reserve is located near the town of Isperih, NE Bulgaria. The reservation covers one of the greatest concentrations of archaeological sites in the country from Prehistoric, Thracian, Roman and Early Christian periods. One of the most sensational discoveries of the Thracian archaeology - the Sveshtari tomb, a Unesco World Heritage Site - is located here. Sboryanovo reserve now is one of the biggest and best studied Thracian religious and political center dated to the 1st millenium BC.

Sboryanovo was founded at a strategic cross road between Europe and Asia, it became the capital of the Thracian Getae (or Getes) tribes in the 4th to 3rd centuries BC.

The complex of sanctuaries, the Hellenistic town and the hypothetical kings residence were surrounded in a radius of about 2000 m. by five tumular cemeteries, which in total contain over 150 mounds. The center could be identified with Dausdava, or the"City of the wolves" on the map of the Roman geographer Ptolemaios.

Archaeoastronomical analysis shows that that the axis of the Sveshtari tomb was directed to the first sun ray on December 22nd in 4th c. BC and the astronomic orientation of the other tombs were determined by the sun as well.

The tumuli clusters were constructed as mirror images of part of the brightest stars in the constellations Canis Major, Canis Minor, Orion, Taurus, while the location of those from the Western cemetery coincides with the double mirror image of Saggitarius - a mirror reflection of the celestial order, following the Orphism beliefs. 

The Sboryanovo Archaeological Reserve contains amongst others the Unesco World Heritage Site 'Thracian Tomb of Sveshtari', the Demir Baba Teke mausoleum,  the Thracian town of Helis and the Golyamata Mogila burial mounds

 As a result, the excavations of the Getic necropolis in Sboryanovo allowed for the first time, not only in Bulgarian archaeology, to explain the phenomena of the “plundered” or empty” Thracian tomb and to propose a reconstruction of the misterious burial practices of the Getae, mentioned by the ancien authors as “rites of immortalisation” (Gergova, 1992b; 996). in :Gergova, D. 1996. The Rite of Immortalization in Anciant Thrace. Agató, Sofia, 262-267
(in Bulgarian with an English summary).


Diana Gergova
Sboryanovo. Investigations, discoveries and problems.
JAPAN Icomos, September 2000. 17-25

The National Reserve Sboryanovo in NE Bulgaria , declared in 1988, is one of the most important sites for the understanding of the diversity of its cultural traditions . Situated in an area which played key role in the cultural and historical development of the country for several thousand years, it is located near two other UNESCO monuments - the Madara hosreman and the Ivanovo rock-cut churches - in a distance of about 100 km. Its forest -cover area of 16000 m2 of karst formations, meandering river and water springs, is the one of the few places in Bulgaria where rare plants, birds included in the red data books of Bulgaria and Europe have still been preserved The reservation covers one of the greatest concentrations of archaeological sites in the country from Prehistoric, Thracian, Roman and late Roman , Early Christian, Early the Late Mediaeval periods. The alian monastery Demir Baba teke situated in the center of the reserve is a common religious center for people belonging to different cultural traditions and religions was one of the first National Heritage monument declared in 1925.
The Sveshtari tomb, discovered here in 1982 was one of the most sensational discoveries in the field of ancient archaeology with its unique plan , syntheses of architectural , sculptural and painted decoration in the main chamber and a naiskos as the only known till now real archaeological form. It was declared as UNESCO World heritage monument in 1985 and the Sboryanovo National reservation was proclaimed in 1988. The discovery of the tomb and its cultural context- a big agglomeration with structure and components unknown from other places in Thrace raised many scientific and practical problems. The thorough study of the site would throw light on unknown aspects of the Thracian civilization. The team aimed to study exhaustively all elements for the obtaining of most objective scientific information, to create the best conditions for most efficient conservation and restoration, and for original approaches in the presentation of the monuments in their complexity by applying a wide range of interdisciplinary methods and by diminishing the application of the destructive archaeological methods when possible. The natural and historical environment offered a chance to create an archaeological park of high cientific, cultural and aesthetical functions. For the study of the whole structure and its development through time an archaeological map of the area in scale 1:2000 was initiated, by applying air photogrametry, and a digital photogrammetric model for the entire territory created which would permit the adding of newly discovered or newly excavated sites and data about their state of preservation. In the years since 1982 the investigation of some key sites led to the discovery for the first time of two Thracian sanctuaries - a megalithic one in the area of the monastery Demir baba (the Iron Father), near the water springs and another one in the locality Kamen rid, both dated to the beginning of the 1st mill. BC. A cult place on the territory of the Western cemetery consisting of a long stone wall and oval stone constructions and ritual pits was also discovered. Excavations of the Hellenistic city, with an area of 90 000 m2 surrounded by double stone wall gave data for intensive trade with Europe, the Aegean and Asia and local metal workshops and minting.
The study of the 5 cemeteries, composed of clusters of tumuli, was one of the main trends of the excavations. The high costs for the preservation of the Sveshtari tomb, and the long period of its exploration was an argument against further excavations of tumuli with tombs. From scientific point of view only thorough study of the whole groups of tumuli we could obtain the necessary level of knowledge about the rituals and believes of the ancient people. A new, more efficient and inexpensive approach to excavations of tumuli with tombs was elaborated, based on the possibilities for accurate localization of tombs under tumuli by geophysical methods. Profiles were orientated through the most characteristic features of the tumuli- along the axis of the tomb and several perpendicular to it-in front of the facades and at the key points .A protective curtain of soil 50 cm thick had to prevent the tombs from weather conditions while studying the area in front of it and to give objective information about past events in front of it. In this way, effective protection measures could be taken on an earlier stage.
Comparative magnetic, seismic and other geophysical methods were also applied to show their efficiency for the needs of the archaeological excavations. New Italian instruments for monitoring the seismic effects and a Swedish Terrameter for more precise localization of anomalies have been tested.
The astronomic aspects of the planning of the cemetery raised another group of problems. Archaeoastronomical analysis showed that that the axis of the Sveshtari tomb was directed to the first sun ray on December 22nd in 4th c. BC and the astronomic orientation of all the tombs were determined by observations of the Sun. The tumuli clusters were constructed as mirror images of part of the brightest stars in the constellations Canis Major, Canis Minor, Orion, Taurus, while the location of those from the Western cemetery coincides with the double mirror image of Saggitarius.
Bulgaria is a country of high seismic activity. Palaeoseismic studies of the deformations of the tombs, their reconstructions and environment in collaboration with specialists from IRPI-CNR, Cosenza and the Institute of Geophysics and Geology in Sofia, lead to the identification of an earthquake of 7,7 degrees and of its epicenter only 60 km to the east of the site, dated to the beginning of the 3rd c. BC. These studies contributed both to reconstructing the historical and natural processes to the more correct interpretation of the archaeological situations, completed the data base on the country seismic activity giving important information for the solution of practical problems of the protection of the cultural heritage in the area. Modern Italian instrument for monitoring was installedexperimentally in the Sveshtari tomb. Archaeometric investigations for the provenance of the lead and the localization of the quarries, as well as archaeomagnetic dating of the sites were made.
The investigated Thracian centre proved to be remarkable not only by its monuments but also with its planning, subordinated to the idea which required full harmony with the natural landscape and accepts life as a mirror image of the celestial harmony. The complex of sanctuaries, connected with the cult to the rocks , to the water springs and the celestial bodies - the Great Mother-Goddess - Artemis, and Apollo, the Hellenistic town and the hypothetical kings residence were surrounded in a radius of about 2000 m. by five tumular cemeteries the North and to the South, the tombs forming the center of each cluster demonstrated the original features of a local architectural school. The planning of the Thracian agglomeration and the construction of its monuments demonstrated an unexpectedly high level of knowledge in mathematics and astronomy, architecture and arts devoted to the creation of this royal centre as a mirror reflection of the celestial order, following the Orphism doctrine. This center could be identified with Dausdava, or the"City of the wolves" on the map of the Roman geographer Kl. Ptolemaios, or with the royal residence in the Hellenistic period Helis. The newly applied methods gave ground to another interpretation of the empty Thracian tombs as tombs temples for the most important rituals of the deification of the dead.
Sboryanovo reserve now is the biggest known and the best studied Thracian religious and political center dated to the 1st millenium BC. It was founded at a strategic cross road between Europe and Asia. It became the capital of the Thracian tribes Getae in 4th -3rd c. BC and played important role in the Hellenistic world, maintaining long-distance cultural and economic contacts with Europe and Asia. A third fact determines the extremely high scientific and cultural value of the reserve. This is the fact that the Thracian agglomeration preserved its religious significance till modern times. Votive plaques of the Thracian horseman, an early Christian inscription, Proto-Bulgarian tumuli on the territory of the earlier Thracian necropolis from 8th -9th c., big Mediaeval settlement with traces of iron production , the only bronze statue of Jaina dated to 11 c. found in Bulgaria and finally the mausoleum of Demir baba- the Iron Farther built in 15th -16th c. on the rock altar of the earlier Thracian sanctuary shows a remarkable continuity of its spiritual functions. Authentic religious rituals of adorning the trees, sacrificing animals and donating candles in the area of the monastery Demir Baba have been performed at one and the same place for millennia by local and new population of different cultural traditions and ethnicity. The followers of believes of the same ideological model, deeply rooted in the Orphic-Zoroastrian traditions of the solar-chthonic cult and its universal values including the idea of the immortality of the soul, tolerance and equality. The monastery of Demir baba and its stone-carved ornamentation of the courtyard is also a unique in the country.
The years after the discovery of the Sveshtari tomb proved the polyvalent importance of the interdisciplinary methods for the study of the archaeological heritage and for its protection and that these are aspects of one creative process the problems of the reservation now are extremely heavy. Although a plan to develop an archaeological park was conceived in the first years of the excavations and projects for the conservation and restoration of all already excavated sites existed, special measures were undertaken only for the Sveshtari tomb. Comparative investigations on the changes in the microclimate of the two tombs preserved in different conditions - the Sveshtari tomb in a protection building and the second tomb in its normal environment proved the efficiency of the later approach. Conservation and restoration were provided only in the Sveshtari tomb and in the monastery Demir Baba, where new wall paintings were discovered. None of the sanctuaries is restored. The protection buildings over different archaeological structures like stone constructions, altars, tombs and tumuli have been destroyed in the recent years. The special metal protection building above the Big Sveshtari tumulus in the area which is in process of excavation has been destroyed together with more than 20 tumuli in the area.
The financial support by the government for the activities in the reservation is quite unsufficientt. Totally excavated till now are 2 sanctuaries and one cult place, 17 tumuli with 4 tombs and 5 other different types of graves as well as animal sacrifices and altars below from the Hellenistic period. The approach of the team was to preserve all original situations and create a real archaeological park of high aesthetical and educational purposes.
With the exception of the Sveshtari tomb, and the Demir baba teke monastery where new wall paintings were discovered, no financial support for the conservation or restoration of the other Thracian sites was given in the years. Although general plan of the reservation exists and projects for the exhibiting of the other tombs and sanctuaries too, The excavations and the reconstruction of the highest tumulus in NE Bulgaria - the famous Big Sveshtari tumulus cannot be finished already for several years.
Experimental conservation of fragment of the fortress wall of the Hellenistic town was made. General plan and projects for the exhibiting of the two other tombs and of the two sanctuaries exist. Smaller protection buildings were constructed over more significant archaeological discoveries.
At the moment the destruction processes of the archaeological monuments are much faster that the possibility to find support for the activities in the reservation. Very often the wish of the sponsors does not correspond to the needs of the monuments.
The team tried to show that science and culture really need financial support but also play important social and even economic role.
The local population of different ethnicity and religions which is bearer of the intangible aspects of the heritage in the reserve is the highest in the country unemployed. The team opened for them temporary jobs in connection with the maintenance and the activities in the reservation. In this way the archaeological excavations are contributing for the problems of the local population.
Three international conferences have been organized centered on the results from the investigations in Sboryanovo, one of them in Italy under the auspices of the Council of Europe.
Nevertheless a large scope of problems, concerning the protection of the monuments and the socialization of the site area in the period of deep economic crisis and changes in the cultural policy of the country have to find their solution. Both the monuments and the unique spiritual heritage of Sboryanovo are in danger and need stronger international support.
The team is trying to preserve as much as possible of the archaeological discoveries in situ, having in mind the unique chance to create a real park for educational purposes with interesting information for all levels of visitors. Alas, during the period of 1983-92 general plan of the reservation was made as well as projects for the conservation of the already excavated sanctuaries and tombs. More attention was paid also to the Alian teke which was restores and interesting new frescoes discovered and to the Svehstari tomb as well. The investigations, conservation and restoration were financed by the government until 1993 - later, with the exception of the Svestari tomb as an UNESCO monument all activities were supposed to be supported by the local authorities and sponsors. The disproportion between the possibilities of the local council and the needs of the reservation, the rare sponsors whose wish often did not correspond to the most urgent needs in the reservation, or the possibility to find money only for some of the activities, hinders the normal functioning of the reservation as a living cultural unit.
The possibilities to find financial support from private institutions in the country are much smaller then the speed of the destruction process of the monuments. Only during the last year about 20 tumuli in the area have been destroyed, the protection buildings of two tumuli, among which the investigations cannot be finished for years because of lack of money the Big Sveshtari tumulus, which is in process of excavation For several years for the excavations and some of the protection activities unemployed have been working paid by the government. The fact that these workers belong to the same local population of different religions which creates the intangible aspects and values of the reserve heritage connected with the traditions of the religious center. Their direct contact with the new discoveries creates a more favorable social atmosphere in an are where the percentage of the unemployed is one of the highest in the country. The aim of the team is to show that investigation and protection of the cultural heritage needs money but also creates possibilities for opening of permanent or part-time job and for the social benefits. From the last year there was no money for such activities and the interdisciplinary approaches are specially developed for the needs of the investigations and archaeologists and conservationists are mutually complementary in trying to find solutions to their respective problems.

Sboryanovo. Studies and Prospects. Proceedings of the Conference in Isperih, 8 December 1988. Helis II. Ed by D. Gergova, T. Stoyanov. International Conference "Geoarchaeology of Tumuli in Ancient Europe". Cosenza, June 1993. -PACT (in print). 


Dacian Hill-fort Malaya Kopan

Dacian hill-fort Malaya Kopan. In present from many archaeologic sites of the Upper Tisza region the most intensive archaeologic research was performed at Dacian settlement found by the village Malaya Kopan, Vinogradovo county. During 31 years of research of 2,1 h area tens of units of inhabitation and economic character were excavated, but, importantly, many production units allowing to reconstruct economic life of the settlement. Among them the most important were smithies, glass and jewellery production shops. The finds documented existence of many different crafts in Malaya Kopan settlement on the beginning of the 1st millennium A.D. (Котигорошко, 1989; Kotigoroshko, 1995, p.78-80). Numerous different kinds of ceramics, objects from iron and non-ferrous metals, glass and stone (hand-mills) show rich sortiment of local shops production.

Visual determination of the objects can serve as a base for their selection into the groups and sub-groups concerning their functions. Analysis of forms and construction features of the objects, determination of their genetic roots can allow to speak about production level in Malaya Kopan, the centre of Dacian culture in the Upper Tisza region.

The finds of the objects need the second, very important information related to technological methods of their production. Glass objects were analysed and evaluated in Leningrad Institute of Physics (Kotigoroshko, 1995, p.174-175). Metallic, mostly iron objects were analysed by archaeometallurgy group working at the Technical University in Košice (Mihok, Kotigoroshko, Hollý, Pribulová, Cengel, 1995, p.65-88; Mihok, Fečková, Kotigorosko, 2007, p.75-100).

During recent ten years growing importance was laid on analysis of weapons because of very rich collection of them in Malaya Kopan finds. Among them very important was sword type “Machain”, found in excavation XХVI in 2002 and four two-edged swords found in excavations on the periphery of the settlement, in sites “Srednij Grunok” and “Tschellenica” (Fig.1). In the first site eight crematory burial graves were found.


Mihok Ľ., Fečková P. (Košice, Slovakia), Kotygoroshko V. (Uzhgorod, Ukraine)

Metallografic Analysis of Iron Objects Found in Dacian Horizon of Malaya Kopan Hill–fort

Introduction: At the end of the XIXth century Hungarian ethnologist I.Mihalik (Mihalik, 1893) discovered near the village Malaya Kopan, Vinogradovo district, Transcarpathian Ukraine a hill – fort that started to attract an attention of archaeologists from the half of the XXth century. On the basis of prospecting (Смирнова, 1966) the hill – fort was recognized as a hallstat site dated to IXth – VIIIth centuries B.C. As a result of systematic excavations by archaeologic expedition of the Uzhgorod University in 1977, cultural – chronologic determinations were corrected and Malaya Kopan was decided as Dacian fortified settlement of “dava” type, dated to 60th B.C. to 106 A.D. (Kotigoroško, 1994).

In Upper Tisza region the hill – fort Malaya Kopan is the last north Dacian post and its study enables to characterize ethnologic and social – economic processes in the region after finishing Laténe culture in the half of the Ist century B.C.

The hill – fort is situated on the top of the 85 m high hill, flown from the east side by the river Tisza. Protection system consisted of three mounds, ditches and palisade. Inhabited territory of 3,5 h was surrounded by the first mound. Cultural layer was found on the whole inhabited area under the fertile soil and its thickness was from 0,2 to 3,8 m.

In course of 29 years of excavations comprising 1,95 h one hundred and five dwellings and production objects were studied, tens of agricultural pits and hundreds of pole remnants were also found. In cultural layer, mostly in its upper part, a big amount of objects from metal, stone and glass, tens of thousands ceramics fragments and hundreds of pots were found.

Big collections of different objects, remnants of workshops, allowed to decide the hill – fort as one of the most important craft centres of the Upper Tisza region at the beginning of the Ist century A.D. There worked smiths, potters, masters of stone and glass.

Only 7 km eastward from Malaya Kopan the Tisza micro - region (Botary metallurgical region) is situated, specialised to production of iron from late Laténe (Бидзиля, 1971, с.21). Among villages Vovtchanskoe – Djakovo – Novoklinovo – Julevcy – Chyza – Tcherna, on area about 30 km2, tens of sites with iron metallurgy remnants, dated to the last centuries B.C. and the first centuries A.D., were discovered. Specialisation of a settlement to iron smelting and iron working in Transcarpathian Ukraine is recognized from the end of the Ist century B.C. (Бидзиля, Вознесенская, Недопако, 1983, с.79).

It can be expected, that especially Botary metallurgical region supplied raw materials and semiproducts for metallurgical production in the Malaya Kopan. It is also proved by absence of iron smelting slag on the territory of the hill – fort (Mihok, Pribulová et al., 1999, p.17-18).

Existence of metalworking activities at the Malaya Kopan was proved by discovery of smithy workshop, smithy tools and smithy products (Котигорошко, 1989, с.182-184, рис.1-3). Collection of iron objects enables to decide about objects types and define the basic groups according to their functions (economic objects, weapons, garments of soldiers, household tools), but does not determine their technological parameters.

First metallographic analysis of limited number of iron objects was performed by Institute of Archaeology, Ukrainian Academy of Sciences (Бидзиля, Вознесенская, Недопако, 1983, с.87). It was the first step in full study of the iron objects found in the hill – fort.

Qualitatively new period of iron objects study is related to the scientific agreement between Institute of Carpathian Sciences of the Uzhgorod University and Faculty of Metallurgy, the Technical University in Košice, signed in 1994. Analysis of the first group of iron objects from the Malaya Kopan hill – fort was published in 1995 (Mihok et al., 1995, p.65-88; Pribulová et al., 2000, p.163-176). This paper contains analysis of the second group of iron objects from the same hill – fort, Dacian horizon. Comparison of the both groups analyses is in chapter Discussion.

Method of iron objects analysis: Twelve iron objects, 4 axes, 4 sickles, 3 knives and 1 scissors were selected for metallographic analysis. As the analysis was based on observation of metal structures, it was necessary to take metallic samples from the objects. The samples were cut from the objects with the help of a saw. Next the samples were mounted into mounting resin and metallographic surfaces were prepared by grinding and polishing.

The metallographic surfaces were observed under metallographic optic microscope both in non – etched and etched states. All important observations were documented by photography.

The scissors were produced from iron with slightly increased carbon content. Hardness of the object was not very high, but for the purpose of scissors use it was note very essential. The utility value of the scissors was satisfactory.

Discussion of results: Metallographic analysis of 12 iron objects from Malaya Kopan hill – fort brought very different results concerning quality and utility values of the objects. Some analyses confirmed high skills of local Dacian blacksmiths, some proved their total failures in production of high quality iron objects. Such findings are not unusual. The author of this contribution analysed sets of iron objects dated to LaTéne, Roman and also Slav and Avaric times and found that some of the analysed objects were produced by insufficient  smithy methods (Mihok et al., 1991, p.67-101; Mihok et al., 1995, p.145-188; Mihok et al., 2000, p.119-134; Mihok, Olexa, 1999, p.41-76)

 Analysis of four axes resulted in recognition of three different production methods. Only one axe (no.528) had deep carburised edge, providing high hardness of this working part. Next two axes had the edge carburised to 0,30 – 0,35% of carbon. Resulting edge was hard, but not extremely hard, probably designed for not very demanding applications. The edge of the axe no.2654 was not strengthened by carburisation. The authors tried to explain the production method by use of the axe for wood carving, but far better explanation is a production failure.




From analysis of four sickles followed only one of them was produced by fully acceptable method. The sickle no.2960 had deep carburised hard edge and tough body, produced from non – carburised iron. The next one, no.1072, was produced from mild carburised iron with about 0,25% C. No special carburisation of the edge was found. The sickle had nor hard edge, nor tough body. Concerning the quality, the sickle was not poor, but not such good as the no.2960 one. Rest two sickles were produced from non – carburised iron without any traces of carburisation on the edge. Such production method was total failure, the quality and utility properties of both sickles were very poor.


 Fig 160

Analysis of three knives resulted in recognition of three different production technologies, all of them were acceptable. The difference was only in carburisation rate: whole knife was deep carburised; edge area was deep carburised; surface of the edge area was carburised. The utility properties of all three knives were good.

The authors analysed in 1995 the first part of iron objects excavated in Dacian horizon of the Malaya Kopan hill – fort. Analysis of the second part of iron objects is presented in this contribution. The Table I summarizes both sets of analyses and their results. The objects included in this paper are designated by bold letters.

As can be seen from the Table, both sets of analyses confirmed many different methods used by blacksmiths in Dacian time at the Malaya Kopan hill – fort. Different methods resulted in manufacturing of iron objects having different quality. Differences in quality and utility properties were found even among the objects of the same type. Some from manufactured iron objects – axes, sickles – had poor quality. Selection of incorrect production methods proved gaps in knowledge, information and skills of local Dacian blacksmiths.

Conclusions: The paper presents metallographic analysis of twelve iron objects excavated in Dacian horizon of the Malaya Kopan hill – fort. The main results of analysis are:

1.     Presence of smithy inclusions and particles of scales in structure of analysed objects confirmed smithy methods typical for ancient and medieval times.

2.     Metallographic analysis revealed big variability of production methods used by local blacksmiths. Not all used methods of manufacturing were correct.

3.     Some iron objects were produced by proper way. These objects were produced from non – carburised or mild carburised iron material, next the hardness of working parts was increased by carburisation. Such production methods resulted in tough body and hard working parts of the objects.

4.     Some iron objects were produced by incorrect production methods. Especially two sickles were produced from non – carburised iron without next carburisation of the edges. Utility value of both objects was very poor.

5.     The analysis showed absence of stabile and correct manufacturing methods acquired by all blacksmiths at the hill – fort.



Table I. List of analysed iron objects excavated in Dacian horizon of the Malaya Kopan hill – fort.


Inv. No.


Manufacturing technology




Welding of a few semiproducts, homogeneous carburisation, additional carburisation of working part.




Produced from mild carburised iron, no carburisation of working part.




Welded from mild carburised iron semiproducts, additional deep carburisation of working part.




Welded from mild carburised iron semiproducts, additional carburisation of working part.




Welded from non – carburised iron semiproducts, additional carburisation of working part.




Handle made by welding of low – quality iron semiproducts.




Welded from non – carburised iron semiproducts, edge carburised and quenched.



Stone working hammer

Welded from a few iron semiproducts, working part homogeneously carburised and quenched.




Very mild carburisation.




Welded from three iron semiproducts, deep carburisation.




Welded from a few iron semiproducts, homogeneously carburised, next edge deep carburised.




Produced from non – carburised iron, next edge deep carburised.




Welded from non – carburised iron semiproducts, no carburisation of edge.




Welded from non – carburised iron semiproducts, no carburisation of edge.




Welded from homogeneously carburised iron semiproducts, next deep carburisation of edge.




Welded from mild carburised iron semiproducts, no deep carburisation of edge.




Whole knife was deep carburised.




Welded from two iron semiproducts, non – carburised edge. Low quality knife.




Produced from mild carburised iron, next edge and back deep carburised.




Deep inhomogeneous carburisation of whole knife.




Surface carburisation in edge area.




Inhomogeneous carburisation and quenching.




Produced from mild carburised iron.




Welded from iron semiproducts, carburised, next edge deep carburised, not quenched.




Whole object carburised.




Homogeneous carburisation.




Homogeneous carburisation.




Homogeneous carburisation.




Kol’nikova E. (Nitra, Slovakia), Kotygoroshko V.G. (Uzghorod, Ukraine)

New Facts about the Coins of Mala Kopanya



In the end of 70 of XX century in lokality Chellenica (200 m to north-west from Dacian hill-fort Mala Kopanya) 10 coins were found out. Absence of cultural layer and the mass material of hill-fort prestopped further researchment of this territory.

Last year here renewed excavations, in the result of which 12soil crematorial burials and dozen of individual things (weapon, bit, adormment and accessories of clothes) had found out. All this made to turn back to the coins which had found earlier and to analyse them (E.Kol’nikova).

The situation of finds allowed to define them into 2 groups. The first chronologicaly corresponds to the material of the necropolis, which is determined by reach military graves (fig.1) and can’t be specifically clasificated, for example, with obols. The second one, by narrow concentration, with hoard. The last emission of hoard come to 27 BC (Augustan age). Chronologically connects with horizon of rout of hill-fort in the beginning of AD.

Special interess represent Celtic drachma of Totfolw type which till this time in the Upper Tisza region.









Кольникова Е., Котигорошко В. Монеты дакийского городища Малая Копаня // Сarpatika-Карпатика. – Ужгород, 2007. – Вип.36. - С.48-74.

Котигорошко В.Г. Выделение строительных горизонтов Малокопаньского городища // Carpatica-Карпатика. – Ужгород, 2006. – Вип.34. – С.38-68.

Котигорошко В.Г. Верхнє Потисся в давнину. – Ужгород, 2008.

Страбон. География. – Л., 1964.

Babeş M. Problémes de la chronologie de la culture géto-dace à la lumière des fouilles de Cîrlomǎneşti // Dacia. N.S. - 1975. - XIX. - P.125-139.

Ceka H. Questions de numismatique illyrienne. - Tirana, 1972.

Crawford M.H. Imitation of Roman Republican Denarii in Dacia // Studii şi cercetǎri de numismaticǎ. - 1980. - VII. - Р.51-52.

Davis Ph. Dacian Imitations of Roman Republican Denarii // Apulum. Acta Musei Napocensis. - 2006. - XLIII-1. - Р.321-356.

Dobesch G. Zur Chronologie des Dakerkönigs Burebista // R.Göbl, Die Hexadrachmenprägung der Gross-Boier. – Wien, 1994. - S.51-68.

Glodariu I. Dacian Trade with the Hellenistic and Roman World // BAR Supplementary Series 8. - Oxford, 1976. - Р.48-49.

Haupt P., Nick M. Ein neuer Münzschatz mit Denaren der Eravisker aus der Gegend von Györ (Ungarn) // Numismatische Zeitschrift. - 1997. - 104-105. - S.41-81.

Chiţescu M. Numismatic Aspects of the History of the Dacian State. The Roman Republican Coinage in Dacia and Geto-Dacian Coins of Roman Type // BAR International Series 112. - Oxford, 1981. - Р.367.

Kolníková E. Zeugnis der Münzfunde über Kontakte des vorrömischen Dakiens mit dem mitteleuropäischen Raum // Studii şi cercetǎri de numismaticǎ. - 1997. - 11 (1995). - S.37-53.

Kolníková E. Münzen der Eravisker, Azaler und andere Nachahmungen der republikanischen Denare im Nordkarpatischen Raum // In Memoriam Ludovici Huszár. - Budapest, 2005. - S.72-89.

Kolniková E., Kotigoroško V. Der dakische Burgwall Malaja Kopanja am Оberen Theisgebiet im Lichte der Münzfunde // Miscellanea numizmatica antiquitatis. – Bucureşti, 2008. – S.125-134.

Lockyear K. The supply of Roman Republican denarii to Romania // Studii şi cercetǎri de numismaticǎ. - 1995 (1997). - XI. - Р.85-102.

Lockyear K. Aspects of Roman Republican Coins found in Late Iron Age Dacia // Miscellanea numizmatica antiquitatis. – Bucureşti, 2008. - P.147-176.

Mihǎilescu-Bîrliba V. Dacia rǎsǎriteanǎ în secolele VI-I î. e. n. Economie şi monedǎ. - Iaşi, 1990. – 180 p.

Mitrea B. Monedele oraşerol Dyrrhachium şi Apollonia în Moldova (Tezaurul de la Viişoara, r. Tg. Ocna) // Studii şi cercetǎri de numismaticǎ 2. - 1958. – Р.27-93.

Pink K. Die Münzprägung der Ostkelten. 2. ergänzte und verbesserte Auflage. Hrsgb. von Robert. Göbl. - Brauschweig, 1974. – 136 s.

Popović P. Novac Skordiska. - Novi Sad, 1987. – 219 s.

Preda C. Monedele geto-dacilor. – Bucureşti, 1973. – 564 р.

RIC = Mattingly H., Sydenham E.A. The Roman Imperial Coinage I. – London, 1923.

Sǎşianu A. Moneda anticǎ în vestul şi nord-vestul Romǎniei. - Oradea, 1980. – 198 р.

Torbágyi M. Die Münzprägung der Eravisker // Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae. – 1984. - 36. - S.161-196.

Torbágyi M. Umlauf der Münzen von Apollonia und Dyrrhachium im Karpatenbecken // Actes du XIe Congrès International de Numismatique, Bruxelles, 8-13 septembre 1991. - Louvain-la-Neuve, 1993. – S.119-122.

Torbágyi M. Hoard Fragments of Illyrian Drachms in the Coin Cabinet of the Hungarian National Museum // Miscellanea numizmatica antiquitatis. – Bucureşti, 2008. - P.221-228.

Sydenham E.A. The Coinage of the Roman Republic. - London, 1952. – 343 р.
















Piroboridava, cetatea geto-dacica de la Poiana

Antica Piroboridava
Dacii de la capătul uliţei

* La Poiana, cetatea uitată pe Siret * Nemurirea de la sat s‑a născut... în epoca bronzului * Arheologia, pe timp de pace şi război * "Aici au fost dacii lui Decebal şi Burebista!" * Cetatea pentru "cine are ochi să vadă" * Detectivi pe urmele istoriei * O "gură de rai" la răscruce de vremuri
Ştiam că străvechea davă a dacilor se află undeva, într‑o margine agăţată de cer, pe un promontoriu deasupra Siretului, la marginea comunei Poiana. Cu toate acestea nu mi‑am putut reţine o străfulgerare de uimire când, la capătul unei uliţe ca toate uliţele - năpădită de praf în timp de secetă, îngropată în noroaie după o rupere de nori - mi s‑a dezvăluit în faţa ochilor platoul unde, după cum mi‑a spus cineva din partea locului, "iaca, aici a fost antica Prioboridava!". Mi se părea oarecum ireal să mă aflu la 20 de paşi de locul în care dacii lui Decebal au clădit acum două milenii una dintre cele mai prospere aşezări ale timpului. Mă aşteptam, poate, ca locul să arate "altfel". În faţă nu aveam însă decât povârnişuri urcând şi coborând cu repeziciune, tăiate pe alocuri de straturi de lut, pe pantele unde pământul s‑a despicat copleşit de capriciile naturii. Câţiva cai păşteau nestingheriţi pe coama unui deal, acolo unde altădată stăteau de veghe străjerii, semn că vremea războaielor cu romanii sau iureşul popoarelor migratoare a trecut de mult. Locul pare însă a păstra o vibraţie misterioasă, amplificată şi priveliştea fără mărginire ce se dezvăluie de pe înălţimea promontoriului. Piroboridava pare, astăzi, o cetate uitată. Dar sângele amestecat cu bronz şi fier încă din epocile cele mai vechi îşi cere drepturile! "Pământul aista musteşte de istorie!", îmi zice cineva. O parte din destinul locului s‑a lăsat dezvăluit, o parte îşi mai aşteaptă încă descoperitorii.
Istorie via Ptolemeu
Pentru locuitorii din Poiana legătura cu trecutul de legendă pare a fi intrat într‑un soi de normalitate. Nu de ieri, de alaltăieri se întâmpla ca sapa să dea de cioburi de vase sau vârfuri de săgeţi. Demult s‑a dus vorba de aşa "minuni" şi poate astfel, pe la începutul secolului trecut, învăţatul Spiru Haret îl ruga pe istoricul Vasile Pârvan să se îngrijească de cercetarea locului. Pe la 1913 se făceau aici primele săpături, iar piesele găsite l‑au dus cu gândul pe neobositul Pârvan la "Geografia" lui Ptolemeu, din sec.I î.Hr, în care se pomenea de antica Piroboridava, aşezare la marginea Siretului, una dintre importantele aşezări fortificate ale geto‑dacilor de pe teritoriul actualei Moldove. Prin partea locului a trecut în perioada interbelică şi arheologul Gheorghe Ştefan, iar descoperirile sale au întărit ideile privind localizarea Piroboridavei în comuna gălăţeană Poiana. Mai mult, s‑a stabilit că aşezarea avea o prezenţă mult mai veche, încă din epoca bronzului. Un aşa filon istoric nu se putea să nu stârnească interesul cercetătorilor. Cei mai entuziaşti au fost istoricii Radu şi Ecaterina Vulpe, cei care, tot în perioada interbelică, au pus bazele primelor săpături sistematice. "Atât aceste cercetări, cât şi cele ulterioare au pus în valoare un sit arheologic de o valoare deosebită, ne‑a explicat muzeograful Costel Ilie, de la Muzeul de Istorie Galaţi. Gândiţi‑vă că pe aceste locuri au trăit oameni încă din epoca bronzului, în urmă cu trei mii de ani! Dovadă stau piesele ceramice din cultura Monteoru! Avem piese reprezentative şi din cele două epoci ale fierului - cultura Hallstatt şi, respectiv, La Tene. Dar perioada de maximă înflorire este cea traco‑dacică, fiind identificate cinci niveluri de locuire. Mai mult, descoperirile de factură elenistică şi romană dovedesc contactele economice ample pe care Piroboridava le avea şi, implicit, importanţa ei strategică în acest spaţiu."
Patimi de arheolog
Munca arheologilor nu a fost nici ea lipsită de capriciile istoriei. La izbucnirea celui de‑al Doilea Război Mondial, săpăturile de la Poiana au fost întrerupte. O parte dintre descoperiri au ajuns la Institutul Naţional de Arheologie din Bucureşti, dar unele piese au avut o soartă nefericită. Un bombardament al aviaţiei germane avea să surprindă, în gara Chitila, şi un vagon în care se aflau piese descoperite la Piroboridava, acestea fiind distruse în totalitate... "A fost, din păcate, o pierdere importantă, însă este încă o dovadă că istoria, arheologia, îşi au un grad de neprevăzut, nelipsind nici episoade dramatice", ne spune Costel Ilie. Tenacitatea arheologilor a fost mai puternică decât... bombardamentele. Imediat după terminarea războiului, Ecaterina şi Radu Vulpe, sprijiniţi şi de alţi arheologi din ţară, au reluat săpăturile. O mână de ajutor au dat chiar şi sătenii din Poiana, iar mulţi dintre cei de azi, pe atunci elevi, încă îşi mai amintesc, nu fără emoţie, de acele zile. Chiar şi primarul comunei de azi, Tudor Trofim, a fost unul dintre elevii care, în anii 50, "căra cu roaba" pe şantierul arheologic din Poiana. "Elevi, erau şi studenţi, dar şi oameni din comună - vreo 50 cu totul, erau zi de zi la săpături. Pentru noi era şi o mândrie, că la lecţii ne ducea învăţătorul acolo şi ne zicea: <> Cum să nu te simţi mândru? Şi era şi curiozitate. Păi, pe unde s‑a mai pomenit să scoţi din pământ lucruri de mii de ani?", zice primarul Trofim. Astăzi, nu prea se mai cunosc urmele şantierului de altădată, decât pentru cel care "are ochi să vadă". "Iaca, aici s‑a săpat, şi pe dincolo, şi ceva mai la deal", mi se zice. "Unii săpau, noii, ăia mai mici, căram şi scormoneam pământul, totul se spăla prin sită şi cum găseam ceva, cum chemam pe dom' profesor! Avea dl profesor Vulpe şi un cort, chiar pe marginea râpei dinspre Siret, şi acolo nota, cerceta; de! ‑ om de ştiinţă! Ne adunam buluc să vedem, ba o fibulă, ba un vas, ba ţin minte că s‑a găsit şi o sica - sabie din aceea, încovoiată, cum apar la dacii pe Columna lui Traian!" Unele descoperiri erau chiar mai ceva decât altele, îşi aminteşte şi "vicele", Ion Munteanu, şi el părtaş la săpăturile acum mai bine de 50 de ani: "Odată, au dat oamenii peste un inel frumos, din acela cu piatră preţioasă. Nu ştiu ce o fi fost cu inelul acela, dar profesorul Vulpe mult s‑a mai bucurat. A chemat toţi oamenii care erau acolo şi la toţi le‑a făcut cinste cu băutură la aşa descoperire!" Dincolo însă de descoperirile în sine, situl de la Piroboridava a fost şi o veritabilă şcoală pentru cercetătorii ce au urmat calea istoriei. Multe din personalităţile care aveau să marcheze arheologia românească au trecut pe la Piroboridava: N.Gostar, C.Matasă, A.Niţu, R.Petre, Şt.Ştefănescu sunt numai câţiva dintre cei care s‑au format, printre altele, şi pe şantierul arheologic de la Poiana.
Premiu la Academie!
Ultimele cercetări, dintre anii 1985 - 1990, au fost iniţiate de Muzeul de Istorie din Iaşi, alături de arheologul Silvia Teodor, de la instituţia sus menţionată, un rol activ având şi istoricii Stela Ţau şi Mircea Nicu, de la Muzeul Mixt din Tecuci. Însă nici munca lor nu a fost lipsită de aventuri. Pe lângă materialul arheologic nou descoperit, istoricii şi‑au propus şi o reevaluare a pieselor din campaniile precedente. Nu a fost o muncă uşoară. Pe lângă faptul că a trebuit adunat materialul arheologic risipit la mai multe muzee din ţară, multe dintre indicaţiile scrise care însoţeau piesele s‑au pierdut. A fost nevoie de o muncă de veritabil detectiv pentru a reconstitui circumstanţele în care s‑a făcut fiecare descoperire, acest lucru fiind totuşi posibil studiind caietele de şantier ale arheologilor dinainte, păstrate la Muzeul Mixt din Tecuci, în care era consemnată munca lor de zi cu zi şi observaţii, desene amănunţite despre fiecare piesă descoperită. Efortul a meritat, fiind concretizat în monografia "Piroboridava - Aşezarea geto‑dacică de la Poiana", realizată de Silivia Teodor în colaborare cu Radu Vulpe, recompensată, în 2003, cu premiul "Vasile Pârvan", acordat de Academia Română!
Trecut inestimabil
Munca desfăşurată de arheologi pe durata a aproape un secol a dus la realizarea unei colecţii de antichităţi dintre cele mai impresionante. În prezent, cele mai multe dintre piesele descoperite la Piroboridava se află incluse în colecţiile Muzeului Mixt din Tecuci, dar exponate reprezentative pentru istoria locului sunt expuse şi la muzeele de prim rang din Galaţi, Bucureşti şi Iaşi. "Piroboridava este unul dintre centrele istorice de o importanţă deosebită pentru judeţul Galaţi, dar piesele găsite aici au o semnificaţie specială nu numai pentru această zonă, ci şi pentru istoria naţională, în ansamblu. Trebuie să admirăm tenacitatea cercetătorilor care ne‑au precedat, dorinţa lor de a aduce la lumină acest crâmpei de istorie. Obstacolele nu au fost uşoare: războaie, lipsa de fonduri, degradările naturale, dar şi din cauze umane. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să ne reamintim permanent că Piroboridava este un loc care merită valorificat din punct de vedere educaţional, turistic, la un nivel mult mai ridicat decât o facem în prezent", a subliniat Cotinel Munteanu, directorul Muzeului Mixt din Tecuci.
Pentru cei ce păşesc acum pe locul anticei Piroboridava, locul se înfăţişează paşnic, o "gură de rai" suspendată deasupra Siretului. Nu vă lăsaţi însă înşelaţi de aparenţe. Fiecare piatră poate ascunde un crâmpei al unor vremuri tumultuoase. De pe vârful colinelor ochiul poate surprinde un loc în care istoria capătă dimensiunea mileniilor. Merită să pătrundem trecutul pentru a înţelege, poate, mai bine, prezentul!
Tărâmul lui Dionysos
Comoara din... viţa-de-vie

Ca mai despre toate locurile în care au locuit dacii, nu se poate să nu fi venit vorba şi de bogăţiile lor. La Piroboridava nu s‑a pomenit de "focuri" peste comorile din vechime, dar asta nu înseamnă că pământul nu‑şi are secretele sale. S‑au descoperit câteva tezaure. Cel mai interesant este, poate, cel de monede callatiene (emise de Callatis, Mangalia de astăzi - n.r.), piese din bronz aurit. Importante sunt însă şi două tezaure de dinari romani din argint. Unul dintre ele, expus acum la Casa Cuza din Galaţi, a fost descoperit în anii 80 de un sătean din Poiana în timp ce săpa.. în vie. Tezaurul a fost însă recuperat de Miliţie... Apropo de vie, se pare că ea este adevărata "comoară" pe care dacii au lăsat‑o moştenire urmaşilor. Legenda spune că Băbeasca Neagră e un soi pe care dacii l‑au selectat din viţa‑de‑vie sălbatică de pe vremuri şi că o parte din viile de la Piroboridava îşi au originile celebrele podgorii de la Nicoreşti! O fi, nu o fi aşa, un miez de adevăr există, dat fiind faptul că printre descoperirile arheologice de la Piroboridava se numără şi unele de utilitate viti‑vinicolă! Poate că nu este deloc întâmplător că una dintre piesele cele mai frumoase descoperite la Piroboridava este un vas de teracotă reprezentându‑l pe Dionysos, în mitologia greacă, zeul vinului şi al viţei‑de‑vie!
În ziua de azi, sunt bineveniţi cei ce calcă pe urmele zeului în căutarea unui vin cu calităţi... olimpiene. Ce‑i drept, din câte am aflat, au mai fost şi câte unii care doreau să caute tezaure folosind detectoare de metal. Însă aceştia nu au avut nici o şansă de a da peste cine ştie ce comori, fiind luaţi la fugă şi de autorităţile, şi de localnici.
Din antichitate la... proiecte europene
Chiar dacă valoarea istorică a aşezării de la Piroboridava este incontestabilă, prea puţine sunt, deocamdată, modalităţile de punere în valoare a sitului arheologic. Pe drumurile din judeţ nu există nici măcar un indicator care să îndrume potenţialii vizitatori spre locul cu pricina. Ce să mai vorbim de hărţi sau panouri explicative. Doar la intrarea în comuna Poiana, deasupra indicatorului de localitate, mai este o plăcuţă în care suntem îndemnaţi să vizităm vechea aşezare. Chiar şi în aceste condiţii, o expediţie în zonă rămâne sub semnul întrebării dată fiind condiţia drumurilor rămase, parcă, neatinse, de pe vremea dacilor, chit că în unele locuri s‑a turnat nişte piatră. Ce‑i drept, comuna este încă tânără, fiind înfiinţată din punct de vedere administrativ, prin desprinderea de Nicoreşti, abia în 2004. Actualul primar al comunei, Tudor Trofim, are, în principiu, planuri mari, stimulate şi de conjunctura electorală: "Intenţia noastră este ca, până în toamnă, să realizăm un proiect de amenajare a zonei unde se află Piroboridava. Vrem să împrejmuim locul, să amenajăm un parc - cu căi de acces, borduri, bănci, trandafiri - să realizăm un mic muzeu şi chiar nişte spaţii de cazare în care, eventual, vizitatorii să poată înnopta", ne‑a explicat primarul Trofim. Mai mult, ca să se simtă că pe acolo au vieţuit dacii, autorităţile locale şi‑ar dori să amplaseze pe platoul unde a fost antica Piroboridava şi o statuie a lui Decebal. Una peste alta, întreaga investiţie s‑ar ridica la 2 - 2,5 miliarde lei (vechi), iar primarul este convins că, într‑un fel sau altul, dacă va trece "examenul" electoral, va face rost de suma necesară. Deocamdată, el este pe drumul cel bun. Până acum, a reuşit cel puţin să pună stavilă celor care, într‑o vreme, depozitau tone de gunoi chiar la intrarea în cetate... Pentru "micul muzeu" s‑ar găsi unele piese chiar şi la şcoala din comună. În hol, în două vitrine prăfuite, stau de‑a valma piese de ceramică, proiectile din timpul războiului şi chiar un revolver ruginit, găsite de săteni prin grădini. Vitrinele au intrat "în decor", nu prea le mai bagă nimeni în seamă, dar - cine ştie? - poate că ar fi acolo nişte piese care chiar ar merita atenţie.
Idei alternative
Teoretic, pentru valorificarea turistică a Piroboridavei ar fi o şansă şi prin obţinerea unei finanţări europene, prin Regio - Programul Operaţional Regional, subliniază muzeograful Costel Ilie, din cadrul Muzeului de Istorie Galaţi: "Plecând de la partea de infrastructură până la realizare unui muzeu de sit ‑ unde să fie expuse anumite piese sau să fie organizate proiecţii de filme sau fotografii, s‑ar putea realiza un proiect care să atragă fonduri. Dar, desigur, asta ţine şi de interesul autorităţilor... Mai mult, s‑ar putea gândi un proiect mai amplu pentru judeţul Galaţi, să se realizeze un circuit turistic în care, pe lângă Piroboridava, să fie incluse şi mănăstirile din apropiere, cum ar fi cele de la Buciumeni şi Adam", a arătat muzeograful. O idee pentru valorificarea locului ar fi şi deschiderea unui şantier arheologic şcoală pentru studenţii la istorie, cu atât mai mult cu cât, Universitatea "Dunărea de Jos", de exemplu, are o astfel de specializare. Altfel spus, dacă ne batem mintea, idei s‑ar găsi. Mai rămâne ca şi ele să fie puse, cumva, în practică.
Circuit local
Horă la "Cetăţuie"

Din punct de vedere arheologic, sfârşitul aşezării de la Piroboridava poate fi datat undeva în sec.II d.Hr. Asta nu înseamnă că locul a rămas în părăsire. După închegarea satului Poiana, platoul unde se afla vechea aşezare dacică a intrat din nou în "circuitul" local. Oamenii au fost atraşi de priveliştea splendidă ce se desfăşoară de la înălţimea promontoriului aflat pe malul Siretului. În prezent, în zilele bune se vede până departe, până la Mărăşeşti, Adjud şi chiar până la Focşani. Acumularea de la Călimăneşti adaugă, la rândul ei, partea ei de farmec. Aşa se întâmplă că poienaşii, pe vremea când se făceau horele, tot pe platoul de la Piroboridava - la "Cetăţuie" se adunau. Ba într‑o vreme, aura "mondenă" a locului a fost amplificată de faptul că tot acolo se făceau şi nunţile. Cei mai în vârstă îşi amintesc cum tocmeau mirii fanfara de la Buciumeni să le cânte la nuntă şi cum se încingeau petreceri de sfârâiau călcâiele nuntaşilor. Acum, nici de hore, nici de nunţi nu prea mai vine vorba. Pitorescul locului mai are însă puterea lui de atracţie. În zile de sărbătoare, tineretul mai ales, mai urcă la "Cetăţuie", măcar aşa, pentru un picnic la iarbă verde. Cum am spus, nu de iarbă verde duc lipsă poienaşii, dar priveliştea este absolut fenomenală.
Etapele cercetărilor arheologice

1913 - 1926 Sondaje arheologice ‑ Vasile Pârvan, Gheorghe Ştefan
1927 - 1933 - Cercetări sistematice - Radu Vulpe, Ecaterina Dunăreanu Vulpe
1939 - 1940 - Cercetări sistematice - Radu Vulpe, Anton Niţu
1949 - 1951 - Cercetări sistematice - R.Vulpe, Ec.Vulpe, A.Niţu, C.Mătasă, C.Cihodaru, C.Călinescu, N.Gostar, V.Bălan, Şt.Kiss, Ec.Negruţi, R.Petre, Şt.Ştefănescu
1985 - 1990 - Cercetări sistematice - Silvia Teodor, Stela Ţau, Mircea Nicu

De dcp100168 » 27 Mai 2008



Recent Videos

Recent Blog Entries

Newest Members